În amintirea acelei zile, inima îmi tresară din nou.
– Știi că soțul tău are o altă familie? Are un fiu pe nume Ilie. – Vocea din telefon era rece, tăioasă. Am închis fără să mai spun un cuvânt.
Mă numesc Maria, iar soțul meu e Victor. Trăiam în Chișinău, păream o familie fericită. Aveam două fete pe care Victor le iubea nebunește, le numea „principesele” mele și le răsfăța atât de mult, încât ele îl adorau mai mult decât pe mine. Îl iubeam la fel de mult și credeam cu tărie că sentimentul era reciproc. Dar în ultimele luni, devenise irascibil, nervos, uneori chiar se enerva pe fetițe.
Nu înțelegeam de ce. Când l-am întrebat, a dat din mână:
– Sunt probleme la serviciu, Mărio. Nu-ți face griji.
M-am liniștit puțin, dar neliniștea nu m-a părăsit. Tensiunea din casă creștea, așa că am hotărât să vorbim serios. Însă atunci a sunat telefonul. O voce necunoscută mi-a spus acele cuvinte:
– Știi că soțul tău are o altă familie? Are un fiu pe nume Ilie.
Credeam că pământul mi se deschide sub picioare. Victor, meu Victor? M-a înșelat? Are o altă familie? Nu voiam să cred. Să-l aștept acasă a fost o agonie. Când a intrat pe ușă, am întrebat, abia ținându-mi lacrimile:
– Victor, cine e Ilie?
A înghețat pe loc, neașteptându-se la întrebare. Fața i s-a albit, a început să bolborosească, dar eu n-am înțeles nimic. Atunci am izbucnit:
– Dacă nu-mi spui adevărul acum, o să aflu singură!
Victor s-a prăbușit pe scaun, și-a acoperit fața cu mâinile și a început să vorbească. Cu trei ani în urmă, avusese o aventură la serviciu cu o colegă mai tânără. Ea rămăsese însărcinată, dar el o rugase să întrerupă sarcina, jurându-i că ne iubea pe mine și pe fetițe și că nu ar părăsi niciodată familia. Ea însă hotărâse să-l țină, ca să-l șantajeze cu copilul lor. Se născuse un băiat. Ea se dovedise o mamă slabă, iar Victor, după cum spunea el, nu putea lăsa fiul său să crească în sărăcie sau să ajungă la orfelinat.
Ascultam, iar lumea mi se prăbușea în jur. Cum se putea așa ceva? Dar îl iubeam pe Victor. Știam că ne iubea pe mine și pe fetițe – principesele noastre care nu adonoi, care nu puteam adormi până nu ne citea o poveste, și printre lacrimi și durere l-am iertat, hotărând că vom trece peste această încercare împreună.
