Dragă, trebuie să-ți povestesc ceva ce mi-a marcat inima pentru totdeauna. E despre mine, o femeie de 27 de ani din Chișinău, care visa cu ochii deschiși să devină mamă. Numai că viața a avut alt scenariu pentru mine singurul copil pe care am putut să-l am a fost cu un bărbat însurat, Doru, pe care l-am iubit din tot sufletul. Dar crede-mă, felul lui de a vedea lumea și datoria față de familie nu i-au permis să-și lase soția, oricât aș fi sperat eu.
M-am trezit însărcinată, iar el a încercat să mă ajute cu ce a putut. Familia mea, cu excepția tatălui, a încercat și ea să-mi fie aproape. Pentru tata, faptul că am rămas însărcinată fără să fiu măritată a fost ca o pată pe obrazul nostru din cauza asta nici nu a primit-o pe micuța Ilinca ca pe nepoata lui. Mi-a fost atât de greu la suflet încât nici nu am avut curaj să o duc pe Ilinca în casa părinților mei, unde știam că nu va fi iubită cum merită.
Mama insista mereu să vin, voia să ne vadă, dar simțeam că doar ea luptă pentru noi. Frate-meu, Bogdan, mă iubea la nebunie și ar fi dat orice pentru Ilinca. Când a venit vremea să se însoare, s-a ținut morțiș să mergem la nuntă. Eu am ezitat la început nu voiam să stric bucuria nimănui cu povestea mea. Mă temeam că tata o să facă nazuri dacă mă vede acolo cu copilul. Dar până la urmă, Bogdan, mama și viitoarea lui soție, Lăcrămioara, au reușit să mă convingă.
Nunta a fost veselie mare la un restaurant din centru, cu o mulțime de copii alergând pe holuri. Ilinca se remarca ușor nu doar pentru că era cea mai vioaie, dar și pentru că avea pielea mai măslinie decât restul. Stăteam cu ochii pe ea în fiecare clipă. Știam că tata are slăbiciune pentru copii, dar nu-mi făceam speranțe, sincer îți zic.
Și într-un moment m-am întors și nu mi-a venit să cred tata o ținea pe Ilinca în brațe, vorbeau și se alintau ca bunicul cu nepoata de-o viață. Am simțit că trebuie să-i las să petreacă timpul lor. A fost atât de cald și firesc totul în seara aceea încât mi-au dat lacrimile.
Spre final, tata a venit la mine, m-a strâns la piept, iar pentru prima dată a simțit nevoia să-și ceară iertare cu adevărat. M-a rugat să mă întorc acasă, să fie și Ilinca cu noi, să simtă și ea ce înseamnă să ai bunic adevărat. Bineînțeles, invitații vorbeau pe la colțuri, știau toți povestea, dar ce mai conta? Eu l-am iertat, iar acum Ilinca are un bunic care o iubește. Și sincer îți zic, asta simt eu că e adevărata fericire să fim împreună, fără resentimente, să fim din nou familie.
