„O să te târăști înapoi la mine!”
„Doar că a înșelat…”
Gândul acesta îi răsuna neîncetat în mintea lui Andrei, în timp ce conducea spre părinți.
„Unde-o să ajungă ea cu doi copii? Arată mai bătrână decât mine, deși avem aceeași vârstă! Bărbații la vârsta mea sunt la mare căutare! Femeile cu copii nu interesează pe nimeni.”
Andrei zâmbi satisfăcut. Exact așa. Poate se va supăra, va certa, dar până la urmă va ierta. Unde să meargă?
Totul s-a întâmplat în zori. Mai bine zis, începuse cu mult în urmă, dar punctul culminant venise dimineața devreme.
Andrei întotdeauna crezuse că bărbații sunt poligami prin natura lor și nu există ce face. Dar trebuie să ții secretul, căci femeilor le e greu să înțeleagă.
Înșelatul începuse după nașterea celui de-al doilea copil. Fiica cea mare, Elenuța, avea patru ani când s-a născut Matei, băiețelul lor. De fapt, Andrei insistase pentru un al doilea copil. „Trebuie un fiu, moștenitor!” Deși nu știa ce avea de moștenit—nici fabrici, nici vapoare, nici conturi pline. Doar un apartament cu ipotecă și o Dacie veche. Asta, probabil, urma să-l primească Matei.
Andrei fusese dezamăgit când la ecografie, în prima sarcină, aflase că va avea o fetiță.
„Voiam un băiat,” mormăia el. „Ce să fac cu o fată? Fundițe și mărgele nu-s de mine.”
„Andrei, nu poți ști dinainte,” spusese Alina tristă. Ei îi păsa doar să fie sănătos. „Se zice că atunci când ai fiu, devii tată, dar când ai fiică, devii tătic.”
„Ce tot vorbești?” se enervase el.
„Fetele tind să se atașeze de tați, iar tații le iubesc ca pe niște prințese. O să înțelegi și tu.”
Dar Andrei nu înțelesese niciodată. O iubea pe Elenuța, dar îi plăcea mai mult ideea unui băiat.
Când Elenuța împlinise doi ani, începuse să insiste pentru un al doilea copil. Deja se uita după alte femei, dar se oprea. „E din cauză că n-am fiu,” se justifica. „Și soția arată ca după trudă. Nici măcar nu se mai îngrijește…”
Credea că nașterea unui băiat va schimba totul.
Alina acceptase în sfârșit când Elenuța intrase la grădiniță. Când aflaseră că va fi băiat, Andrei eruptese în bucurie:
„În sfârșit! Mă temeam să nu fie altă fată—mă simțeam mai puțin bărbat.”
Alina doar oftase.
Viața lor nu fusese așa cum și-o imaginase ea. Când Andrei voise copii, se bucurase, crezând că dorește o familie unită. Dar promisiunile rămăseseră goale.
Cu Elenuța, Andrei nu ajuta aproape deloc. Motiva: „Nu știu să am grijă de fete.” Nici prin casă nu contribuia—el „câștiga banii”. Alinăi, cu copilul în brațe, i se părea firesc să facă totul.
Nici după Matei nu se schimbase nimic. Alina era și mai obosită, iar Andrei continua să critice—curățenia, înfățișarea ei—deși refuza să stea măcar jumătate de oră cu copiii.
Într-un final, Alina își dădu seama că soțul ei era un tată slab și un partener și mai slab. Dar nu se hotărâse să divorțeze… până când Andrei oferi motivul.
Prima înșelare venise când Matei abia împlinise trei luni. Case pline de plâns și agitație îl făceau pe Andrei să fugă în oraș. Într-o seară, se opri la un bar și petrecu noaptea cu o femeie. Alinăi îi spusese că ieșise cu prietenii. Ea, epuizată, nu bănuise nimic.
O perioadă, Andrei o văzuse pe amantă, apoi se oprise. Dar un an mai târziu, plictisit de rolul de „soț exemplar”, recăzuse.
Dimineața aceea, Alina găsise chitanțe la un hotel și restaurant în hainele lui. Confruntarea fu inevitabilă. Andrei, prins în flagrant, încercă să o învinovățească: „E vina ta! Unde e grija pentru mine? Toată atenția e la copii!”
Alina îl dădu afară. Andrei o amenință că nu va mai plăti rata și că va lăsa doar pensia alimentară.
Pe drum spre părinți, Andrei se simțea sigur: „N-o să reziste singură. Cine-o vrea pe ea cu doi copii? Eu voi fi mereu la modă.”
Dar Alina, după ce plânsese, văzuse oportunitatea. Divorțul fu rapid. Andrei nu contestă custodia—nu voia responsabilitatea. Încercă să-i lase datoria, dar teama de critica celorlalți îl opri.
Așteptă ca Alina să se întoarcă, să-l roage să se întoarcă. Dar ea nu veni. Cu banii de pensie și un job la distanță, reuși să plătească rata. Când Matei intră la grădiniță, Alina reluă cariera. Începu să se îngrijească, să slăbească, să radieze.
Andrei o urmărea pe rețelele sociale, înverșunându-se. De ce nu fusese așa când erau împreună? Poate n-ar fi înșelat.
Dar realitatea îl lovea: el rămăsese singur. Nici măcar amanta îl părăsise după divorț. Când o văzu pe Alina cu alt bărbat, unul care-i trata copiii mai bine decât el, furia îl copleși.
Alina, însă, uitase de el ca de un coșmar. Înțelesese că un bărbat trebuie să fie sprijin, nu povară. Iar viața ei, fără el, devenise mai ușoară.
