Ascultă aici, ca pentru o prietenă apropiată îți povestesc. Era trecut de miezul nopții când m-a sunat mama. Vocea ei tremura și printre suspine abia am auzit Fata mea, avem foc, arde casa! În telefon se auzea trosnetul lemnului și voci agitate. M-a trecut un fior somnul a zburat instant.
Casa mamei e la vreo cincisprezece kilometri de Chișinău, mare, dar vai departe de a fi nouă. Orașul se tot extinde, satul se lipește de el. Mă gândeam de când e construcția, de fapt. Demult… Străbunicul tatălui a început-o, apoi moșul a ridicat al doilea nivel, tot de vară, pe urmă au izolat și l-au făcut pentru iarnă.
Între timp s-a mai lungit casa, s-a adăugat și o prispă spre curte. De afară părea trainică, dar vara era umezeală, iar iarna bătea frigul de-ți intra-n oase. Lemnul mucegăia, încet, dar sigur. Toți știau că-i vai de ea, dar cine să se pună cu mama ea a rămas gospodină după ce a murit tata.
Avem bani doar de reparație, nu pentru o casă nouă.
Mamă, ce-ți trebuie ditamai casa? Una mai mică, mai cochetă? Acum găsești și proiecte cu două nivele la preț bun, ai și loc pentru flori. Am tot încercat să-i intru în voie.
Dar frate-meu, Gelu, îi ținea partea mereu: Asta-i casa strămoșilor, gospodărie bătrânească, totul trebuie păstrat. Facem reparație capitală și e ca nouă.
El și-a mama – de-o parte, eu de cealaltă. Cum să-ți spun părerile mele păreau să le curgă pe lângă ureche, chiar dacă ele erau cele mai logice.
Mi-am dat seama deja: orice decideau ei era literă de lege, și dacă tot insista mama cu reparația asta să fie.
Bine, faceți reparație.
Dar să știi, avem nevoie și de ajutorul tău, nu mult, să nu ne ajungă bani. Am vândut apartamentul ăla rămas de la soră-mea în moștenire. Ce rost avea, așa departe?
L-ai vândut pe cel din București? Ca să repari asta? Nu cumpărai trei case de banii aia!
Numai jumătate era a mea, cealaltă i-a rămas fiului ei. Om fi ieșit eu în pierdere, dar asta e.
Și l-ai convins să vândă? L-ai dat afară pe verișorul meu?
Nu l-am dat afară, a cumpărat el partea mea. Numai că ieftin, ce să fac?
Mamă! Nu aveai nevoie Noi nu aveam nevoie
Să-i fi dat gratis? Fiecare cu familia lui.
Poate ai dreptate. Faceți reparație. Dacă nu vreți nimic de la mine, atunci mă retrag.
Un timp a fost liniște, apoi iar un telefon de noapte. Casa arsese de tot. Eu cu soțul meu, Lică, am ajuns direct la cenușă. Nici măcar amintiri nu mai rămăseseră.
Vezi, Viorica, zic să o aduci pe mama ta la una din apartamentele noastre. E una pe Strada Ștefan cel Mare, tocmai s-au mutat chiriașii.
M-am gândit, dar e pe numele tău.
Nu, Viorico! Sunt și ale tale. Mama are nevoie, nu pierdem mare lucru, și mai sunt două de dat în chirie, în alta stăm noi. Mobilă și strictul necesar sunt acolo, dacă vrea ceva anume, cumpărăm.
Așa am mutat-o pe mama la apartament, i-am dus tot ce trebuia. Într-o zi m-am oprit pe neașteptate pe la ea cu niște cumpărături. Ce să vezi? Dădea televizorul drumul la maxim fix acela pe care i l-am făcut cu majoratul. Cafeaua mirosea delicios păi, nu ardeau toate acestea cu casa?
Mamă, nu ziceai că totul a ars? Acela-i televizorul de ziua ta! Și cafeaua?
Da ce, crezi că le-am furat? Am scos totul din casă când am început reparația, pereții goi au rămas. Am spus și asigurărilor așa, le-am zis că s-a făcut scrum tot. Ce te miri atâta? Restul e la Gelu.
Păi, el a cumpărat apartament nou?!
De unde să știu? Și dacă a cumpărat, bravo lui.
Mi-am dat seama că mama ascunde ceva nu-mi va recunoaște, dar timpul o să scoată la iveală. Oricum, a tras întotdeauna cu Gelu, care n-a avut deloc noroc. Mereu se plângea că-l păcălesc toți, dar tot eu mă simțeam tradată.
Ce faci acum cu ruinele? Terenul e bun, ai și bani, și asigurare
Ce să fac, Viorico? S-a dus totul, vând terenul, eu am unde sta. Noroc de o fată cu bani, săracu băiat, iar are datorii.
De ce nu-ți iei un apartament al tău?
Dar ce, asta nu e a mea? Vrei să mă dai afară?
E apartamentul lui Lică.
N-o sărăciți!
Poate ar trebui să reconstruim casa. Să facem una modernă, toți vecinii au de-alea frumoase.
Nu, terenul îl vând. E clar că așa a fost să fie casa a mers mereu pe linie bărbătească, dar Gelu nu vrea. Vrea oraș, nu sat.
Bine, n-o să te mai conving.
Discutam cu Lică:
Vezi, mama vrea să vândă terenul.
Păcat eu aș fi ridicat casă nouă acolo, locul e tare fain. Tatăl tău stătea mereu vara sub teiul bătrân acolo.
Și pe mine mă durea când a căzut. Parcă era semn pentru tata Poate ar trebui să ne apucăm noi de construit?
Eu m-aș muta acolo cu drag, am visat amândoi la casă. Copiii s-ar bucura, pe urmă am aduce și nepoții.
Ai fantezie bogată!
De ce nu? Să stea și mama ta la noi.
Noi construim, dar terenul e pe numele ei. Dacă vrei, hai să-l cumpărăm, să nu ne pară rău pe urmă.
Dar e mama ta.
Cu atât mai mult, să fie totul legal știi bine cât ghinion are fratele meu.
Eu mă ocup, sigur îl vinde curând. Sau, o întrebăm direct?
Nu, e șmecheră, nu ne vinde așa ușor.
Atunci îl cumpărăm când îl pune pe piață.
De ce nu vorbiți direct cu mine? s-a băgat mama când tot ne sfătuiam. Voi vreți terenul, eu vreau bani. Îmi iau garsonieră. Să rămână la voi totul.
Doar că mama tot trage de timp, nu vrea să-și ia nimic. Banii ajung tot la Gelu, iar cu asigurarea nu a mai primit nimic, că focul a fost pus intenționat, tot ce era important era deja mutat.
Noi am construit casa, am băgat toți banii și ceva credit. Nici nu a fost greu să-l achităm, aveam salariile stabile și chirii steady.
Am mutat-o pe mama, iar noi, după ce am terminat casa, am mai dat și apartamentul al treilea în chirie. Mama nu și-a cumpărat niciodată locuință, banii tot la Gelu i-a înmânat el nici măcar nu s-a putut descurca cu creditul.
Când venea mama pe la noi zicea mereu cât de frumos e, că la Gelu e înghesuială, copiii n-au camere separate
Ți-am spus, să luați apartament mai mare.
Casa asta era bună, păcat că nu am făcut atunci construcția nouă. Nu mă ascultai.
Mamă, ți-am propus înainte să ardă totul, puteam face ceva fain!
Ei, eu acum mă întorc înapoi în oraș, vă las vouă casa, poate vine și Gelu aici. Casa se lasă din tată-n fiu, lui trebuie să-i rămână.
Glumești? Noi am construit casa, de ce ar mai merge totul pe linie bărbătească? Dacă nu ardea, Gelu ar fi vândut casa și gata!
Asta e tradiția, așa a fost dintotdeauna.
Tradiția e nouă-nouță, casa abia ce-a făcut 80 de ani!
Nu o mai lungim. Când faceți schimbul?
Schimb de ce, mamă? Noi doar te-am înregistrat la apartament, atât. Puteam nici asta
Oricum, nu mai cumperi nimic, ai dat totul la Gelu. Casa asta are alt viitor, nu se mai întoarce la el. O să vii la noi doar în vizită.
A venit cândva în vizită și verișorul meu, Vasile, de la București.
Am vrut să vă văd, că tânta zicea că abia vă descurcați, că sunteți săraci lipiți dar ia uite, ditamai vila!
Asta a zis mama?
Am făcut și eu credit, de-abia l-am achitat. Ți-am adus cerceii mamei, mă ruga să-i dau personal.
Restul? Tot mama a spus la înmormântare că verigheta tot aurul mătușii trebuia să-i revină ei. Atunci am reușit să ascund cutia a căutat-o, n-a găsit. Acum cred, pe atunci nu o credeam. Cerceii ăștia să-i păstrezi, nu-i da nimănui, e cadou de la mama.
Bine ai făcut că i-ai adus. Oricum tot la Gelu ajungeau. Pentru el nu ajunge nimic, noi muncim ca proștii, mama îi duce totul lui
Nu-i returna nimic, Viorico, vinde-i, păstrează pentru tine, ai nevoie. Mama ta a mințit atunci, sunt sigur.
Chiar? O să-mi povestești altă dată tot?
Da, te sun, îți povestesc
Mama venea rar pe la noi, că nu mai putea cu picioarele, iar Gelu n-avea timp era mereu tras pe sfoară. Noi trăiam liniștiți și fericiți, copii bucuroși, Vasile ne vizita des. Eh, viața merge înainte fiecare cu norocul lui, nu?
