Într-o lume unde etichetele și brandurile par să valoreze mai mult decât bunul-simț, am uitat să mai privim la om, nu la haine. Povestea asta mi s-a întipărit în minte după o seară deosebită la un bal caritabil organizat la unul dintre cele mai scumpe hoteluri din Chișinău.
Sala de cristal strălucea, plină de doamne cu bijuterii scumpe și domni în costume pe măsură. Loredana, îmbrăcată într-o rochie aurie de te orbea lumina, stătea lângă mine. Sorbeam un vin moldovenesc de colecție, și comentam amuzați ținutele invitaților. Am râs, recunosc, până în clipa în care a pășit Marta în sală. Marta era o fată tânără, la vreo douăzeci și ceva de ani, cu un palton bej, vizibil uzat, și pantofi simpli, fără toc.
Loredana, cu nasul pe sus, i-a tăiat calea. I-a scanat pantofii vechi și s-a strâmbat teatral. Am tras-o ușor de cot, dar mi-a șoptit cu voce tare:
Se pare că femeia de serviciu a greșit intrarea astăzi, nu-i așa?
Apoi a adăugat, fără urmă de rușine:
Drăguțo, dacă vrei supă gratis, trebuie să mergi trei blocuri mai jos. Îmi strici aspectul petrecerii!
Marta nu s-a clintit. S-a uitat direct în ochii Loredanei, calmă, de parcă era singură în încăpere. Nu cred că am văzut vreodată asemenea demnitate la cineva îmbrăcat cu atâta simplitate.
Tocmai atunci a apărut în grabă domnul Ionel Covali, organizatorul evenimentului, în costumul lui impecabil. Nici măcar nu le-a acordat atenție Loredanei și mie, deși ne pregătiserăm deja pentru salutul formal. S-a oprit în fața Martei, și cu un respect vizibil, s-a aplecat ușor:
Doamna Lupărescu! Scuzați-ne, avionul privat a sosit mai devreme. Actele pentru achiziția grupului sunt gata, trebuie doar semnate de dumneavoastră.
Am rămas blocat privind fața Loredanei cum se lungea de uimire. Paharul cu vin s-a strecurat printre degete și s-a spart în țăndări pe podeaua de marmură.
Marta a luat liniștită pixul întins de asistentă și, fără să renunțe la palton, a semnat rapid contractul.
Apoi s-a întors spre Loredana și, cu o voce rece, a rostit:
Apropo, Loredana, petrecerea asta nu-ți mai aparține. Tocmai am cumpărat clădirea și firma soțului tău. Estetica ta nu mai are loc în planurile mele. Pază, vă rog, poftiți-i afară.
Eu și Loredana am încremenit. Doi paznici, cu respect, dar fermi, ne-au condus la ieșire.
Morala? Să nu-i judeci niciodată pe alții după haine sau aparențe. Sub un palton vechi se poate ascunde oricând cel care, la un pahar de vin moldovenesc, hotărăște drumul destinului tău.
În seara aceea am învățat cât de ușor poți greși, doar pentru că te lași amăgit de poleială. Dacă ai trecut și tu printr-o asemenea experiență plină de aroganță, sunt curios să o aflu. Poate chiar ne ajută să ne privim altfel unii pe alții.
