**Tot ce-ți aparține rămâne cu tine**
„A doua săptămână mănânci fără poftă, te-ai îndrăgostit, Dănuțo?” o întrebă Ana, menajera.
„Da, îmi place un băiat, dar nu prea dă atenție la mine,” mărturisi sincer Dana. „E tot student, dar la altă facultate. Nu știu ce să fac să mă observe.”
„Nu face nimic, nu se cade fetelor să se arunce după băieți. Pe vremea mea…”
„O, baba Aniță, am auzit deja povestile tale. Acum e altfel,” răspunse Dana, terminând micul dejun. „Bine, trebuie să plec, astăzi nu pot întârzia la curs. Profesorul ăla înfiorător nici măcar nu mă lasă să intru dacă întârzii.”
„Fugi, fugi,” o binecuvântă Ana și închise ușa.
Dana se născuse într-o familie înstărită, nu-i lipsise niciodată nimic. În schimb, înțelepciunea îi venise de la Ana, sora mai mare a mamei și, totodată, menajera. Cei mari o chema Anișoara, dar Dana îi spunea baba Aniță.
Anișoara avusese parte de soarta ei. Se măritase la sat cu un localnic, Fiodor, om harnic și bun, dar trăiseră împreună doar un an. Fusese pădurar și, se pare, se înecase într-o mlaștină. L-au căutat mult, dar nu l-au găsit niciodată. Rămase singură, fără să apuce nici măcar să aibă copii.
La început, din durere, voise să fugă la mănăstire, dar apoi se răzgândise: „Ce călugăriță aș fi? Sunt încă tânără, mai spun și eu o minciunică sau un cuvânt nepotrivit când mă enervez.” Așa că rămase la părinți.
Sora ei mai mică, Ecaterina, se măritase în oraș. Soțul ei, cu cinci ani mai mare, lucra deja într-o funcție înaltă. În timp, și-au construit o casă mare și au avut o fetiță, Dana. Atunci, Ecaterina o invită pe Anișoara să se mute la ei.
„Anișoară, vino la noi în oraș. Noi lucrăm, tu ai avea grijă de Dănuța, să gătești, să mă ajuți prin casă.”
„O, Cati, cu drag! Fiodor a fost bun, l-am plâns destul. Mă tem că o să usuc de dor aici la sat. Și nu mai vreau să mă mărit, îmi e dor de el. Sigur că vin. O să am grijă de tot în casă. E imensă.”
Așa se mută Anișoara la sora ei și își spunea menajeră. Gătea cu plăcere, toată lumea îi iubea mâncarea. Nu se gândea să se mărite, nu ieșea din casă decât până la magazin, iar în curte sădea flori și avea grijă de tufișuri.
Anișoara o iubea pe Dana ca pe propria fiică, pentru că petrecea cea mai mare parte a timpului cu ea. O ducea și o aducea de la școală. Trăiau bine, Dana avea cele mai frumoase jucării și rochii. Pe măsură ce creștea, nu trebuia să facă curățenie sau să-și încălzească masa – baba Aniță se ocupa de tot.
Uneori, o învăța gospodărie: „Ob
