Trădare sub masca prieteniei
Parcă abia ieri iarna își arăta întreaga splendoare pe străzile Chișinăului. Zăpada căzuse din belșug, transformând ogrăzile și bulevardele într-un tablou desprins parcă dintr-o poveste veche. Fulgi de nea, parcă așternuți din basmele bunicilor, se roteau leneș printre streșinile caselor, iar gerul ascuțit aducea în aer o prospețime rară, de altădată.
În apartamentul Irinei și lui Sergiu domnea o liniște caldă, aparte de tot ceea ce era afară. Marele geam al sufrageriei lăsa să se zărească spectacolul alb de-afară, dar înăuntru, între pereții casei, domnea tihna. O lampă veche cu abajur crem răspândea o lumină moale, amintind de serile liniștite din copilărie când citeai la lumina slabă, lângă soba încinsă.
Cei doi soți stăteau pe canapea, strânși sub un pled croit de bunica pe vremuri. Pe micuțul televizor Rubin rula o comedie familială românească, mai mult de dragul râsului, căci povestea nu era cine știe ce antrenantă. Irina urmărea cu atenție, zâmbind din când în când unor gânduri numai de ea știute. Sergiu, cu capul lipit de spătar, se uita ba la ecran, ba la ninsoarea de afară, fermecat de liniștea albă a orașului.
Toată această tihnă fusese tulburată de sunetul melodiilor preferate care răsunau din telefonul lui Sergiu era sunetul unui apel. A tărăgănat să răspundă, nedorind parcă să fie smuls din atmosfera de liniște, dar telefonul a insistat. Un oftat și-a făcut loc, după care s-a uitat pe ecran:
Iar mă sună Dinu, îi spuse el Irinei. E deja a treia oară în seara asta.
Irina s-a uitat o clipă la el, fără a-și lua ochii de la televizor.
Probabil vrea iar să ne adune la casa de la Călărași, zise domol. Știi că și-a cumpărat o casă de vacanță, abia așteaptă să o sărbătorească. Parcă nici nu știe să accepte refuz.
Sergiu trase de pe ecran, acceptând apelul.
Salut, Dinu! Ce mai faci? răspunse el, încercând să sune energic.
Sergiule! Când vă porniți încoace? Ți-am zis! Azi sărbătorim! De toate am sauna e caldă, masa-i întinsă, lumea adunată! Nu mai stați închiși, haiți cu Irina, o să fie vesel!
Sergiu s-a uitat spre Irina, care doar a dat din cap a nu. N-aveau chef nici de muzici, nici de zarvă, nici de nebunia cu invitații și discuții de complezență. Își doreau amândoi un sfârșit de săptămână tihnit, ca pe vremuri, când fiecare își găsea locul și rostul în singurătatea caldă a casei lor.
Câteva clipe de ezitare și a apărut o scăpare:
Dinu, uite… Irina a plecat la mama ei pe câteva zile. Singur nu vine, știi și tu cum e. Nu-mi place să fiu ținta discuțiilor aiurea. Ne vedem altă dată.
O pauză mică, apoi vocea lui Dinu răsuna mirată:
Cum a plecat? Când revine?
Mâine seară, zise Sergiu apăsat. Și uite-așa ne-au picat toate planurile în aer: voiam la film, plimbare prin parc, poate și la patinoar. Dar nu-i bai, altă dată recuperăm, promit!
O tăcere, apoi Dinu, părând mulțumit doar pe jumătate, răspunse:
Bine… Să-mi spui când vine. Chiar aș vrea să vă văd pe amândoi!
Te sun, pe cuvânt, la prima ocazie! Poate weekendul viitor.
Închise, apoi lăsă telefonul pe masă cu un oftat vizibil de ușurare.
Am scăpat cu bine, zise el în șoaptă, întorcându-se la Irina. De ce trebuie să fie așa insistent? De parcă n-aș fi explicat clar că nu am chef de nebunia lui pe la casele de vacanță! Mi-e de ajuns să fiu cu tine aici.
Își înfășură brațele în jurul Irinei, simțind cum se duce orice urmă de iritare. Afară ningeau aceiași fulgi liniștiți, iar înăuntru, pe ecran, filmul mergea nevăzut, contopindu-se în atmosfera de liniște.
Irina se lipi de el, simțindu-i căldura acea liniște pe care nu o găsești nicăieri afară, doar în casa ta, într-un colțișor de Moldova unde totul respiră tihnă. Cineasul televizorului, clinchetul ceasului de perete, parfumul slab de ceai cu mentă toate aduceau acel sentiment pierdut: acasă.
Și mie mi-e de ajuns, șopti ea, ridicându-și ochii spre el. Hai să vedem filmul până la capăt, apoi la somn. Nu-mi trebuie mai mult.
Zâmbetul lui Sergiu era cald și adăpostitor. Se imagina deja cum vor stinge peste câteva ore lumina, se vor înveli sub pătură și vor adormi cu sunetul viscolului peste orașul adormit. Dar… iar s-a auzit telefonul același nume.
Sergiu a încruntat sprâncenele, s-a uitat la ecran, apoi, cu o stare de neliniște, a ridicat receptorul.
Dinu, ți-am zis… încercă el să păstreze calmul, dar glasul îi era tulburat deja.
Sergiu, ascultă-mă bine! Sunt la Clubul “Cristal”, am ieșit cu băieții înainte de sauna, și aici… aici e Irina! Cu un alt bărbat! Beau, stau îmbrățișați nici nu-i pasă că-s și eu acolo! Vai, Sergiu, Irina nu-i la mama, ți-a mințit!
Sergiu a înghețat. A privit lung la Irina, apoi la ecran, gândind că vreo glumă proastă trebuie să fie.
Ce zici, mă? Ești sigur că ai văzut bine? Sunt sigur pe unde se află Irina mea!
Fără niciun dubiu, confirmă Dinu apăsat. Deja e amețită bine, râde zgomotos și mă ignoră. Să ți-o dau la telefon?
Sergiu a închis ochii o clipă, încercând să-și pună ordine în gânduri. Ceva nu se lega. Totuși, a acceptat:
Pune-o la telefon.
Prin zgomotul muzicii de club, distorsionat și greu de recunoscut, s-au auzit niște voci și, printre ele, una care semăna izbitor cu Irina:
Alo? Cine-i?
Irina, lângă el pe canapea, asculta scena cu ochii mari, plină de perplexitate.
Irina, tu ești? Sunt Sergiu. Ce se întâmplă acolo?
O chicoteală scurtă, apoi un glas ușor aspru, familiar și străin, a răspuns:
Ce mai vrei, Sergiu? M-am săturat să tot stau acasă! Am chef de viață, de distracții, nu să fiu precum bunicile! Lasă-mă-n pace, mă distrez cum vreau!
Irina a sărit ca arsă, albă la față, tinându-și palma la piept.
Ce-i aberația asta? Cum să mă confunde cineva? De unde știe cineva vocea și numele meu? Ce-i cu farsa asta?
Unde ești? mai întreabă Sergiu în difuzor.
Ce-ți pasă? Nu dau socoteală nimănui, nici soțului, că așa am chef!
S-a auzit iar râs, clinchet de pahare, iar vocea lui Dinu a reluat:
Ai zis, Sergiu? Ți-am zis eu…
Dar Sergiu l-a întrerupt, simțindu-și nervii întinși ca niște corzi:
Ajunge, vedem mâine cum stă treaba! Nu mă mai suna.
A aruncat telefonul printre perne, privind tavanul și simțind parcă cât de real era totul, dacă Irina nu s-ar fi aflat lângă el. Irina, tremurând ușor, s-a prăbușit lângă el, încercând să găsească un fir de logică în ce s-a întâmplat. Vocea acelei fete era identică! Dar de unde atâta grijă cu detaliile?
Incredibil… șopti ea. Cine a pus la cale asta? Și de ce?
Sergiu i-a cuprins umerii, felul lui protector revenind cu forță.
Nu tu ai fi făcut asta niciodată. Știu cine ești! Cineva ne joacă aici pe degete, dar găsim noi ce și cum. Dacă trebuie, aflăm cine era fata din club, cerem filmările.
Irina s-a liniștit, ascunsă în brațele lui, simțind căldura care alunga orice urmă de răceală. Și, în ciuda tuturor întâmplărilor ciudate, liniștea lor se așeză din nou, ca o pătură groasă peste sufletele obosite.
*****
A doua zi, aproape de ora prânzului, Irina era la bucătărie, sorbind un ceai de tei și răsfoind e-mailurile de serviciu. Sunetul telefonului o făcu să tresară pe ecran, numele lui Dinu. Ezită, dar curiozitatea și nevoia de adevăr au biruit.
Salut, începu Dinu cu precauție. Înțeleg că ați vorbit aseară?
Irina strânse telefonul. Îi venea să-l întrebe direct ce urmărea cu tot jocul ăsta.
Da. Ne-am certat. Sergiu m-a acuzat de minciuni, n-a vrut să mă asculte. Spune că-l mint.
Se făcu liniște o clipă. Dinu părea mulțumit de reacția ei.
Vezi? Ți-am spus mereu: Sergiu nu te prețuiește cu adevărat. Meriți mai mult.
Irina simțea cum îi fierbe sângele, dar se strădui să sune neutru.
Despre ce, mai exact?
Vocea lui Dinu coborî la șoaptă, căutând să fie cât mai insinuant:
Despre faptul că meriți dragoste adevărată! Eu, Irina, eu te iubesc. Poate n-ai știut, dar eu aș fi în stare de orice pentru tine. Dacă vrei să-l lași pe Sergiu, eu sunt aici! Tot timpul am fost.
Irina rămasă fără cuvinte o clipă, dar răspunse apăsat:
Dinu, spui ce nu trebuie. Îl iubesc pe Sergiu și nu admit asemenea amestec. Între noi nu va fi nimic altceva, niciodată.
Iartă-mă dacă am spus ceva greșit, continuă el, pierzând din siguranță. Dar eu am auzit… și cred că el vrea doar să te lase, caută doar un motiv. Vreau să fii liniștită, să nu pățești nimic rău!
Irina își întărite glasul, aproape aspru:
Dinu, eu am fost acasă toată seara trecută. Cu Sergiu nu m-am certat, iar tot scandalul a fost pus la cale de tine. Aveai nevoie să ne arăți cât ții la mine? Am înțeles acum totul.
Tăcere. Dinu ezită, apoi, pe un ton vinovat, aproape tremurat:
…Da, eu am planificat totul. Am găsit o fată cu voce aproape identică, am rugat-o să joace rolul, să mă ajute să vă despart. Te iubesc, Irina nu vezi că el nu te merită?
Irina a râs amar:
Ce fel de iubire e asta? Să trădezi încredere, prietenie și să pui la cale mizerii?! Pe cine crezi că impresionezi? Mă mir că ai avut atâta nerușinare!
Dinu a încercat o scuză șoptită:
Am crezut că dacă vă certați, mă vei vedea cu alți ochi. Mereu am încercat să uit, dar nicio altă femeie n-a fost ca tine. Aș face orice să fii fericită cu mine
Glasul Irinei deveni rece ca gheața:
Niciodată! Pentru mine, tu nu mai exiști. Nu-mi mai scrie, nu mă mai suna și uită și de Sergiu! Îi voi arăta totul, ca să știe cu cine a avut de-a face.
A apăsat butonul de închidere și a lăsat telefonul să cadă pe masă. Deși mâinile îi tremurau ușor, respira adânc și simțea împăcare adevărul ieșise la iveală.
În prag a apărut Sergiu.
Ei, ce-ai aflat? întrebă el, cu îngrijorare.
Irina îl privi cu o expresie gravă, în care fusese deja așezată împăcarea.
Totul e clar: Dinu a recunoscut că a pus la cale totul! A găsit o fată să simuleze vocea mea, doar să ne certe. S-a dat de gol, mi-a jurat adevărata iubire. Ce om perfid…
Sergiu se așeză lângă ea, strângându-i mâna ferm. În acea strângere era toată susținerea lumii.
Înseamnă că niciodată n-a fost prieten cu adevărat. Mai bine că știm, să nu ne mai batem capul cu el. Mă tot gândeam de ceva timp, dar n-aveam dovezi.
Lasă, zise Irina apropiindu-se și mai mult, acum știm adevărul și cui putem avea încredere.
Își dădură voie să zâmbească, să se simtă din nou acasă, liniștiți și curați. În aer pluteau arome de copilărie: infuzie de tei, pâine caldă și nota subtilă a parfumului Irinei. Se priviră și pentru o clipă uitară de tot ce fusese urât.
Uite ce bine, glumi Irina. E un motiv bun să nu mai mergem la niciun chef de-al lui Dinu! Dacă cineva întreabă, știi ce răspunzi: Nu merg, acolo e cineva care mi-a trădat încrederea.
Și vom sta acasă, cu filme și ceai, răspunse Sergiu râzând.
Și fără să ieșim din bârlog!
Perfect!
Și-au reluat viața liniștită un mic univers protejat, în care cuvintele altora și jocurile de culise nu mai aveau loc. În odaie, printre umbrele moi ale serii, plutea acea siguranță trainică, moștenită de la părinți și bunici: dacă rămâi sincer, vei găsi întotdeauna liniștea de care ai nevoie.
***
În altă parte, Dinu, rămas singur în bucătăria lui, privea în gol la ceasca de ceai rece. Cuvintele Irinei îi răsunau ca o sentință: Nu mă mai suna niciodată.
În loc să simtă rușine, din el creștea doar o înverșunare întunecată. Se plimba prin apartamentul rece, murmurând supărat:
De ce lor le merge totul și mie, nimic? De ce tocmai Sergiu-a câștigat-o?
Imagini cu Irina și Sergiu îi apăreau brusc: râzând împreună, privind unul la altul cu căldură, pe când el rămăsese în umbră ascuns, neales.
La un moment dat, s-a apropiat de geam, privind la fulgii care cădeau încet, ca într-un tablou de iarnă. În mintea lui, replica era alta:
Asta trebuia să fie viața mea! Eu trebuia să fiu cu Irina, nu Sergiu!
Pe masă, printre hârtii, zăcea un carnețel pe care desenase cu o seară în urmă planul, replicile, instrucțiunile pentru fată. Fără să clipească, l-a rupt și l-a aruncat. În acel moment, și-a simțit planurile zdrobite.
Zăpada continua să acopere orașul. Dinu a rămas privind în gol. În locul unui regret adevărat sau al dorinței de pace, în sufletul lui se întipărea tot mai adânc hotărârea: asta trebuia să fie a mea, numai a mea
Așa încheiem povestea unei ierni demult apuse cu o dragoste adevărată și o trădare care nu și-a găsit niciodată locul printre oamenii cu suflet curat.
