Trădare sub masca prieteniei
Iarna asta, parcă s-a pus pe treabă de-a binelea: zăpada s-a întins peste tot atât de gros, încât parcă toate străduțele din Chișinău deveniseră un vis alb și înghețat. Fulgii dansau jucăuși prin aer, se așezau cuminți pe case și trotuare, iar gerul venea cu acea prospețime care-ți taie respirația când ieși la fereastră.
Dar la etajul șapte, în apartamentul Matildei și al lui Ilie, atmosfera era total diferită: cald, liniște și miros de biscuiți proaspăt scoși din cuptor. Prin geamurile mari ale sufrageriei se vedea toată feeria iernii, dar înăuntru, sub lumina galbenă a lămpii de birou (care părea să sfideze frigul), domnea confortul autentic moldovenesc.
Cei doi se tolăniseră pe canapea, înveliți în pledul lor vechi, mozaicat, moștenit de la bunica. Pe televizor rula, ca la orice familie respectabilă de vineri seara, o comedie ușurică românească, numai bună de râs fără vreun motiv anume. Matilda, cu ochii la ecran, zâmbea complice, gândindu-se la ale ei. Ilie, cu fața sprijinită în mână, se uita când la film, când la fulgii de-afară, cu o privire pierdută și oarecum recunoscătoare pentru liniștea momentului.
Tot farmecul a fost întrerupt de sunetul ascuțit al telefonului lui Ilie. A stat câteva secunde pe gânduri, parcă sperând să nu fi fost pe bune, dar telefonul insista. A oftat lung, a băgat mâna în buzunar și a privit display-ul cu jumătate de ochi.
Iar mă sună Dănuț, îi zise Matildei pe ton de m-ai salvat de la spălatul vaselor. A treia oară în seara asta!
Matilda nu s-a deranjat prea tare, a ridicat ușor din sprânceană, fără să-și dezlipească ochii de la televizor.
E clar, ne vrea la casa lui de la țară, să facem mare chef. De unde atâta poftă de scandal la omu ăsta? I-am zis de nu știu câte ori că avem și noi nevoie de liniște
Ilie glisează nervos ecranul și răspunde, cât de festiv putea:
Măi Dan, ce-i, bre? în timp ce vocea celui de la capătul firului vibra de entuziasm.
Ilie, fir-ar să fie, când mai veniți voi? Îți zic de două săptămâni, să sărbătorim apartamentul ăsta nou! Am încins soba, am pus masa, gașca e gata să petreacă! Hai, scoateți-vă la mal, vă aștept!
Ilie aruncă o privire fezandată către Matilda, care îi făcu din cap un nici să nu-ți treacă prin gând! În casa lor, weekend înseamnă film pe leneveală, liniște și Nimeni la ușă. Niciun chef de vin, voie bună și samale reci la ora unu noaptea.
După o pauză ce părea să tragă rugina de pe ceasornic, Ilie înșiră repede un plan demn de Oscar:
Auzi, Dane, e ceva cu Matilda… Ea a plecat la mama ei, pe la Rîșcani, două zile. Eu de unul singur sigur nu vin, mă fac ăștia de râs pe acolo, după cum știi. Mai bine data viitoare, promit!
La capătul firului, Dănuț a făcut o pauză de câteva secunde, apoi:
Cum, s-a dus? Când se întoarce?
Eh, mâine spre seara, așa A plecat ca vijelia, fără să anunțe. Aveam și noi planuri: voiam la film, la patinoar, poate la o plimbare în parc, dar na S-a schimbat totul. Asta e. Vorbim și noi cu altă ocazie, bine?
După o altă pauză filozofică Dănuț, de parcă și-ar nota pe carnețel însemnările vieții răspunse cu un aer misterios:
Bine, dar când vii, dă semn. Chiar simt lipsa voastră…
Cum să nu, primul lucru, promiți Ilie, și pune telefonul jos, răsuflând ușurat.
Abia m-am salvat de la veselie. Zici că dacă nu mă duc la el, pică Mândreștiul din hartă… N-am chef de circuri, cu țuică ieftină, muzică dată la maxim și glume de pahar. Mai bine stăm noi doi și nu ne supără nimeni.
O strânge în brațe pe Matilda și simte cum i se topește toată tensiunea. Afară ningea liniștit, iar televizorul mergea pe fundal. Lumea lor, mică și confortabilă, plutea domol, nepăsătoare la scandalurile de aiurea.
Matilda simțea bătăile inimii lui Ilie, liniștite, previzibile, de om fericit în casa lui. Niciun chef, nicio beție sau gălăgie nu i-ar fi putut strica starea. Ceasul ticăia pe perete, mirosul de ceai cald plutea, iar totul era exact cum ar trebui să fie. Nimic de adăugat, nimic de scos.
Și mie îmi place așa, șoptește ea, privindu-l cu ochi visători. Hai să lăsăm filmul și să ne pregătim de somn. Ajunge distracție pe azi.
Ilie zâmbește, o strânge și mai aproape. Deja își imaginează cum vor stinge lumina și vor adormi sub pătură, cu viscolul bătând discret în geam. Dar… n-apucă bine să viseze că iar începe să sune telefonul. Și, ce să vezi, tot Dănuț.
Ilie ridică din sprânceană, se încruntă și răspunde, de data asta cu mai puțină răbdare.
Dane, acum ce mai e?
Ilie, ascultă puțin! Sunt la Clubul Cristal. Am ieșit cu băieții, încălzim spiritele pentru ieșirea la țară. Și ce să vezi? Matilda ta e aici! Cu alt bărbat! Beau, se pupă, râd… Eu nu vreau să mă bag, dar parcă ar fi corect să știi! Ți-a zis că-i la mama ei? Te-a mințit, frate!
Ilie rămâne blocat, se uită la Matilda care era lângă el pe canapea. O fi vis, o fi glumă, o fi vreo înscenare?
Poate te-ai încurcat, Dane, că eu știu unde stă Matilda mai bine decât buletinul ei…
Îți jur, Ilie, e ea, pe bune! Beată, râde, ba chiar nici nu se ferește de mine! O chemi la telefon? Da? Să vezi cu ochii tăi!
Ilie suspină, dă pe difuzor.
În difuzor răsună bass dubios, râsete, gălăgie. Din acel haos, o voce aproape identică cu a Matildei:
Alo? Cine-i?
Ilie înghite în sec, uitându-se la Matilda sa, care era cât se poate de prezentă fizic și sufletește lângă el pe canapea.
Matilda? Eu sunt, Ilie. Ce faci tu acolo?
În difuzor, chicotește acea voce:
Lasă-mă cu întrebările tale, Ilie! M-am săturat de viața plictisitoare cu tine. Vreau să mă distrez, pricepi? Beau, și măcar acum îmi trăiesc viața!
Matilda sare de pe canapea ca arsă, palidă, cu palma la inimă.
Ce prostie e asta? Cine o minte pe față cu numele meu? Și, culmea, vocea chiar seamănă. De unde mă cunoaște? Ce naiba se întâmplă?
Și unde ești, măi fată?
Ce ți-e ție, ai uitat regula, nu-i așa? Sunt soția ta, nu paznicul tău! Fac ce mă duce inima și nu dau socoteală nimănui!
În spate, râsete, clinchet de pahare, apoi intră din nou Dănuț:
Ai văzut Ilie? Ți-am zis…
Ilie taie scurt, deja sătul:
Ajunge. Discut mâine cu toți. Să nu mai suni.
Rupe conexiunea, aruncă nervos telefonul și se uită blocat la tavan. Dacă Matilda nu era acolo, ar fi crezut pe cuvânt.
Matilda pică înapoi pe canapea, consternată. Vocea semăna leit cu a ei! Dar cineva clar juca teatru și o făcea la pont, cu informații perfecte.
Ce mascaradă Cine dracu se ține de glume dastea proaste? întreabă șoptit.
Ilie spune numai atât, aranjându-și nervos părul deja ciufulit:
Habar n-am, dar ceva nu e curat la mijloc. Parcă văd mâna lui Dănuț la mijloc.
Dacă n-aș fi stat aici cu tine, m-ai fi bănuit, nu-i așa? întreabă Matilda, abia stăpânindu-și vocea.
Ilie se întoarce spre ea, o cuprinde peste umeri:
Tu nu ai face așa ceva nici într-o mie de vieți, răspunde sigur pe el. Am să clarific tot, și dacă nu mă înșel, Clubul Cristal are camere video pe tot perimetrul. O să aflăm exact cine era acolo și dacă nu era vreo actriță de doi bani la mijloc.
Matilda trage adânc aer în piept, cu capul sprijinit de umărul lui Ilie.
E clar, n-am fost eu, dar cine are chef de prostii cu așa detalii? Cine și de ce?
Privirea lui Ilie nu mai are urmă de nesiguranță doar hotărâre să dezlege toată misterioasa poveste. O strânge și mai tare de mână, semn că împreună trec peste orice.
***********************
A doua zi, aproape de prânz, Matilda stătea la bucătărie, cu laptopul în față și o cană mare de ceai. Sună din nou telefonul Dănuț. Ezită, dar apoi curiozitatea o răpune.
Salut, îndrăzni Dănuț, cu voce de pisică pe gheață subțire. Ai vorbit cu Ilie după faza de aseară?
Matilda prinde telefonul, hotărâtă s-o lămurească pe vecie: ce s-a întâmplat și de ce? Respiră adânc și joacă și ea piesa:
Da, am vorbit. Și ne-am și certat puțin. N-a vrut să mă creadă orice i-am zis, zice că l-am mințit
Dănuț tace o clipă, apoi vocea i se sugrumă aproape de plăcere:
Vezi? Ți-am zis eu de ani buni că Ilie nu te apreciază. Tu ești femeie deosebită, îți trebuie ceva mai bun!
Matilda simte cum îi urcă sângele la cap, dar reușește să rămână calmă.
Ce vrei să spui mai exact?
Acum Dănuț aproape șoptește, de parcă spera ca Matilda să sară de la balcon peste Ilie:
Spun că meriți mai mult! Matilda, mie-mi pasă cu adevărat de tine. Te iubesc! Dacă vrei să-l lași pe Ilie și să fii cu mine, nimic nu mi-ar putea face mai multă plăcere! Ți-aș demonstra ce-i tandrețea!
Matilda tace câteva secunde, cu mintea cutreierată de gânduri. Oare de când e nebunia asta în capul lui Dănuț? Iar scena de aseară… să fie chiar mâna lui?
Trage aer în piept, răspunde calm, dar tăios ca un briceag ascuns printre teancurile de prosoape:
Dănuț, m-ai luat complet pe sus. Dar vedeți de treabă, bocitoarele. Eu îl iubesc pe Ilie și se pare că e cazul să-ți ții părerile pentru tine.
Scuză-mă, poate am fost cam direct, oftează Dănuț. Mi-am zis că măcar să știi că mă ai aproape. Ilie te-a băgat sub pod degeaba Din ce am mai auzit, el abia așteaptă să te lase! Ți-am zis, caută altceva, ești prea valoroasă!
Matilda simte deja cum i se zbarlește pielea de nervi, dar se abține.
Ascultă aici, Dane, una la mână: aseară am fost acasă. Doi la mână, nu m-am certat cu Ilie. Trei la mână, e clar că ai pus ceva la cale. Nu știam de ce acum știu.
Câteva secunde e liniște. Dănuț caută scuze:
Ce tot zici tu acolo?
Fix ce ai auzit. Ai găsit o fată, a imitat vocea mea, s-a dat drept mine și i-ai dat scenariul pe tavă. Totul ca să ne bagi zâzanie în casă. Cam penibil, nu crezi?
În cele din urmă, Dănuț cedează, tonul i se sparge de enervare.
Așa e, am pus tot la cale! Pentru că te iubesc, Matilda! Pentru că Ilie nu știe ce comoară are lângă el! Eu aș face totul pentru tine, chiar și așa…
Matilda închide ochii o clipă, îi mustește în suflet o furie rece.
Asta ți se pare dragoste? Păi să știi că pentru mine e doar manipulare și prostie. Nu te-ar alege nici o capră bătrână de la Orhei să-i duci găleata la fântână!
Câteva momente de tăcere, apoi Dănuț, strivit, șoptește:
Poate dacă vă certați, ai vedea că eu sunt mai bun. Ce, nu merit și eu puțin noroc?…
Matilda, pe un ton glacial:
Noroc? Ce noroc să-ți surâdă, după ce-ai vrut să strici o familie? Nu ai prieteni, nici femeie n-o să ai, la câte mizerii faci.
Scuză-mă, Matilda Dănuț aproape plânge. Vocea lui e praf.
Dar Matilda nu vrea să-l mai asculte.
Nu te iert și nici nu mai vreau să te țin aproape. Nu mă căuta! Nici pe Ilie! O să-i dau și lui înregistrarea discuției noastre, să vadă cât ești de penibil.
Închide apelul și pune telefonul pe masă. Îi tremură puțin mâinile, dar respiră adânc și se uită pe geam unde tot ningea liniștit, ca și cum nu s-ar fi schimbat nimic în lume.
Atunci intră Ilie, cu fața brăzdată de neliniște.
Ce-a zis?
Matilda îl privește și zâmbește amar:
Totul e clar. A recunoscut că el a cochetat tot. Vrea povești de iubire, stai să vezi! A jucat la două capete și și-a luat țeapă.
Ilie se așază lângă ea, îi apucă mâna strâns, semn că e acolo.
Atunci nici nu era prieten adevărat. Nu merită să-l mai băgăm în seamă. Am avut mereu o presimțire, dar îmi părea că-s eu nebun. Mă bucur că măcar totul s-a terminat cu adevărul la vedere.
Măcar știm clar acum pe cine să evităm, zâmbește Matilda. Și, slavă Domnului, avem scuză perfectă să fugim de petrecerile lui. Îi putem spune că participă și cineva neplăcut mie.
A spus-o cu umor, dar Ilie a râs pe bune, eliberat de orice griji.
Exact. Bem un ceai, mai tragem un film și nici nu ieșim pe ușă, adaugă el.
Nimic nu-i mai plăcut, completează ea, trăgând pledul peste amândoi ca într-un cocon de liniște.
Și uite-așa, printre fulgii care se roteau încet afară și sub lumina blândă a lămpii din sufragerie, lumea lor rămânea întreagă, liniștită și ferită de prostii. Pe acolo nu mai aveau loc minciuni, nici jocuri, nici drame inutile. Erau doar ei, cu încrederea lor, căldura și certitudinea că, indiferent de ce va aduce mâine, vor fi la fel de bine ca azi.
*************************
Pe cealaltă parte a Chișinăului, Dănuț stătea la bucătărie cu o ceașcă de ceai rece și fața lungă ca o lună de februarie. Nici nu-și mai amintea când a băut ultima oară din ea; tot ce-i răsuna în cap erau cuvintele Matildei: Nu mă mai căuta niciodată.
Numai regrete nu avea, ci un fel de ciudă amară care-l făcea să-și strângă pumnii până să-și îngroape unghiile în palme.
De ce s-a dus totul de râpă?!, izbucni el, măturând resturile de cozonac de pe masă.
Îi reveneau în minte scenele din seara trecută: cum a intrat în club, cum a aranjat totul cu Mariana o fată din Botanica ce îi semăna destul de bine Matildei la voce și fire. Când i-a povestit planul, ea a zis doar: Facem! Mă pricep la bătaie de joc!
Își amintea cum Mariana îi juca pe degete, imitând-o pe Matilda, râzând fals și simulând beatitudinea. El era sigur că marele său plan va da roade: Matilda îi va întoarce spatele lui Ilie și-l va vedea pe adevăratul cavaler!
Acum tot ce obținuse era un refuz sec și pierderea celui mai bun prieten. Oricât ar fi vrut să regrete, nu-i ieșea: simțea doar ciudă.
Apucă marginea mesei cu ambele mâini, strânse ca-n menghină. Imagini cu Matilda și Ilie îl bântuiau: râdeau împreună, intersectau priviri și niciun nor nu tulbura cerul lor. Îi apuca gelozia: Eu eram cel potrivit, eu aș fi făcut-o fericită!
Ieși la fereastră: se vedea orașul acoperit de zăpadă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
De ce au ei tot și eu nimic? De ce tocmai Ilie! Mă apucă nebunia
Știa că nu va suna, nu va explica și nu va cere iertare. Nu putea să accepte înfrângerea, nici să admită în sinea lui că a greșit. Să stea ei în plapuma lor de liniște. Eu știu că Ilie n-o va prețui vreodată cum aș face-o eu. Și, cine știe, poate într-o zi Matilda va deschide ochii
Ia un carnețel mototolit cu planul său de infiltrare și-l face bucăți, aruncându-l la gunoi, cu satisfacția amărăciunii.
Privește zăpada nepăsătoare de afară, închide ochii și, în loc să le dorească binele celor doi tot ce poate simți este doar amărăciunea gândului:
Asta trebuia să fie viața mea. Trebuia să fie cu mine. Și dacă nu e acum poate, poate cândva
Dar dincolo de geam, Matilda și Ilie, cu ceaiul lor și plapuma lor, erau tot acolo. Fericiți, departe, liniștiți. Ca și cum nimic nici măcar trădarea sub masca prieteniei nu le-ar putea tulbura universul lor mic din inima Moldovei.
