Trădarea sub masca prieteniei
Iarna de atunci a fost una dintre cele mai frumoase pe care le-am trăit vreodată prin părțile noastre de la Chișinău. Ningea neîncetat, cu fulgi grași, albi, care acopereau totul într-un strat gros și moale curțile, trotuarele, băncile, acoperișurile caselor și chiar grădina dintre blocuri unde, când eram copii, făceam oameni de zăpadă și ne băteam cu bulgări. Gerul mușca tare în obraji, dar aerul mirosea mereu a curat, a liniște.
În apartamentul nostru, la etajul trei, lumea părea complet alta caldă, liniștită, îmbrăcată într-o pace aparte, ruptă de gălăgia de afară. Geamurile mari dădeau spre bulevardul Ștefan cel Mare, unde luminițele galbene se reflectau pe zăpadă. Venus, soția mea, stătea ghemuită sub o pătură groasă, lângă mine, pe canapea, și privea cu atenție o comedie lejeră de familie la televizor genul acela care te face să zâmbești, fără să-ți pună prea multe întrebări existențiale. Eu, Ștefan, eram cu gândurile pe jumătate la film și pe jumătate la spectacolul fulgilor de afară acea liniște albă pe care doar o iarnă adevărată de la noi, de-acasă, ți-o poate oferi.
Starea aceasta de tihnă a fost întreruptă de sunetul sonor al telefonului meu unul dintre cele noi, cu aplicații și culori, dar parcă mai rece ca telefoanele copilăriei. M-am uitat la ecran cu un oftat: mă suna Marcel, prietenul cel mai vechi. Era deja a treia oară seara aceea.
Iar te caută Marcel, a șoptit Venus fără să-și desprindă privirea de la ecran.
E îndârjit probabil ne vrea la el la vilă iarăși, să sărbătorească ceva, am glumit eu, în timp ce răspundeam.
Marcel fusese mereu impulsiv. De curând își cumpărase o căsuță de vacanță lângă Orhei și de atunci ne tot chema la petreceri, la băi fierbinți în sobă și mâncare gătită afară, cu zarvă multă, glume și vin de casă. Dar după săptămânile lungi de muncă, eu cu Venus ne doream doar să stăm, să fim noi doi, să nu dăm explicații și să ne lăsăm purtați de liniștea casei.
Am inspirat adânc și am răspuns cât am putut de prietenos:
Salut, Marcel! Ce mai faci?
Ștefan, când veniți? Am dat drumul la sobă, masa e gata, vin și prietenii! Venus să-și ia și ea ceva gros pe ea! Încă o noapte de poveste la țară! Hai, nu mai zăboviți!
M-am uitat la Venus, care-a înclinat ușor din cap, lăsându-mi semnalul că n-are chef de lume, muzică și agitație. Nici eu. Așa că am improvizat rapid o scuză:
Uite, Marcel Venus a plecat la părinți pentru două zile, la Hîncești. Nu cred că mai putem veni acum. Mă gândeam să stau și eu acasă, sincer, decât singur printre străini. Dar la următoarea ocazie nu ratăm, promit.
Pe fir a urmat o tăcere scurtă, apoi vocea lui, puțin bănuitoare:
Când se întoarce?
Mâine pe seară. Aveam și noi planuri să ieșim prin parc, la un vin fiert, să vedem bradul din centrul vechi, dar n-a fost să fie. Poate data viitoare!
Am schimbat câteva vorbe de rămas bun și am pus telefonul deoparte, simțind că abia am scăpat de o apăsare inutilă. Am zâmbit către Venus:
Dacă nu l-o fi chemat pe la ambasadă, tot insista. De ce nu pricepe că nu vreau gălăgie și petreceri de fiecare dată? Nu am chef să fiu cu oameni pe care-i văd doar când e de băut. Eu aș sta aici, doar cu tine.
Am cuprins-o ușor, simțind cum liniștea revine, iar apartamentul capătă iar culoarea tihnei noastre. Am mai stat așa ceva timp, privind la film și la jocul de lumini de pe pereți, până când a sunat din nou telefonul. Alarmant de insistent.
De data asta am răspuns mai apăsat:
Marcel, ți-am spus deja
Dar glasul lui părea schimbat tăios, grăbit, agitat:
Ștefan, ascultă-mă! Sunt la clubul Vatra, cu băieții, și știi pe cine văd aici? Pe Venus, cu alt bărbat. Beau, se țin de mână Ți-a zis c-a plecat la maică-sa, dar uite-o aici! Am încercat să mă duc la ea, a râs, a zis că nu-i pasă Trebuie să știi, Ștefan!
Am rămas împietrit, cu telefonul la ureche și inima bătându-mi tare. M-am întors spre soția mea, care se uita la mine mirată și chiar puțin speriată.
Venus? am întrebat aproape șoptit. Unde ești?
Acasă, clar, aici lângă tine, nu? Ce vorbește omul ăla?
În difuzor s-a auzit râsul unei femei, atât de asemănător cu vocea Verei, că m-a trecut un fior rece:
Ștefan, lasă-mă! M-am săturat de viața asta plictisitoare! Aici mă simt vie, vreau să trăiesc clipa!
Vera s-a ridicat brusc, albă la față. A strâns plapuma cu o mână, cu cealaltă și-a apăsat pieptul, ca să-și potolească inima:
Dar cine-i? Cum de știe să vorbească exact ca mine? Și de ce i-ar spune cineva lui Marcel astfel de lucruri?
M-am uitat la ea lung, încercând să înțeleg ceva în hățișul acesta de minciuni și glasuri străine, dar nu aveam nicio explicație. Am pus telefonul pe masă, decis că a doua zi trebuie să lămurim misterul, dacă e cazul ne interesăm la club de filmările de acolo.
Venus s-a cuibărit înapoi, tremurând ușor, iar eu am strâns-o lângă mine, încercând s-o liniștesc. Singura certitudine era că între noi încrederea rămăsese intactă. Doar prietenul nostru ne făcuse să ne îndoim pentru o secundă.
*
A doua zi, pe la prânz, Venus își bea ceaiul la bucătărie și citea niște mesaje de serviciu când a sunat telefonul. Era Marcel. A ezitat o clipă înainte să răspundă.
Bună, Venus, m-am gândit toată noaptea vă certați rău, nu? Ți-a reproșat ceva Ștefan?
Ea a profitat de ocazie, parcă dorind să-l pună la încercare:
Da, ne-am certat Îmi reproșează tot felul de lucruri, deși nu e nimic adevărat.
A tăcut preț de o clipă, de parcă s-ar fi bucurat:
Știi eu de mult voiam să-ți spun: te iubesc, Venus. Eu te pot face cu adevărat fericită, nu ca Ștefan. Dacă vrei să pleci de la el, eu sunt aici. Oricând.
Venus a înghețat pentru o clipă, apoi a redevenit stăpână pe situație. Într-o liniște demnă, i-a răspuns:
Marcel, ce vrei tu, de fapt? De când s-au adunat gândurile astea în tine?
El a continuat cu o voce joasă, insistentă:
Ți-am zis, eu te iubesc cu adevărat. Nu am avut curaj până acum dar ce-a făcut aseară Ștefan, să te acuze degeaba, e prea mult!
Venus și-a strâns degetele pe telefon, dar vocea i-a ieșit clară și rece:
Să știi că aseară eram acasă. Și nici măcar nu ne-am certat. Și mai pricepe un lucru: tu ai pus la cale totul, ca să ne desparți. Dar acum înțeleg de ce!
S-a lăsat o tăcere ciudată:
Ce tot vorbești? a încercat el, neconvingător.
Despre faptul că ai găsit o fată care seamănă la voce cu mine, ca să-l păcălești pe Ștefan. Ai pus totul la cale, da?
Replica lui a venit grea, încărcată de teama de a fi demascat:
Da, a răspuns, încet. Pentru că te iubesc, Venus. Pentru că el nu te merită.
Venus a închis ochii o secundă, apoi l-a tăiat scurt, fără milă:
Ai trădat prietenia, Marcel. Și ai pierdut tot. De azi pentru mine nu mai exiști.
A închis telefonul, rămânând cu privirea pe fereastră, pe fulgii care cădeau la fel de liniștiți ca în ajun, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ștefan a intrat atunci în bucătărie, simțind aerul dens:
Ce-a fost? a întrebat apăsat.
Venus și-a ridicat privirea, calmă, cu un gust amar:
E clar, Marcel a pus totul la cale, doar ca să ne strice liniștea. Spunea că mă iubește, mă implora să fiu cu el. Acum măcar știm pe cine putem conta
Ștefan s-a așezat lângă ea, luându-i mâna. În gestul său era toată siguranța acelei dimineți clare. Ei doi, într-un apartament mic din Chișinău, cu ceai cald și liniște.
Nu mai are rost să ne gândim la el, i-a șoptit. N-a fost niciodată prieten adevărat.
Exact, a zâmbit ea, rezemându-și capul de umărul lui. Acum avem liniște.
Și într-adevăr, liniștea aceea a început să miroasă și mai tare a cozonac cu nucă, a ceai de tei și a iarnă în Moldova, când nu mai contează cine încearcă să tulbure răgazul dintre doi oameni ce știu ce înseamnă să te bazezi pe cel de lângă tine, indiferent de orice iarnă sau vânt ar veni peste lume.
*
De partea cealaltă a orașului, Marcel păstra o tăcere apăsătoare la bucătăria lui, cu o cană de ceai rămasă rece și gânduri negre care îi răvășeau sufletul. Își tot repeta în minte cuvintele Verei, simțind mai degrabă furie decât regret. Tot încerca să-și spună că avea dreptate, că el ar fi fost alegerea potrivită pentru ea. Dar adevărul era limpede: pierduse nu doar o femeie, ci și un prieten. Și pustiul iernii de afară părea să se așeze și pe sufletul lui.
Se uită lung la fulgii de la geam. Poate, într-o lume paralelă, Venus s-ar fi ridicat de pe divanul din apartamentul lor cald și l-ar fi ales pe el. Poate, dar nu acum. Nu în lumea adevărată, unde doar liniștea și încrederea au învins orice intrigă, și orice iarnă.
