Era prin anii de demult, pe când viața părea să curgă puțin mai liniștită în casa noastră de la marginea Chișinăului. Acum, privind înapoi, cu drag și un strop de umor, parcă totul prinde altă lumină. Eram tânără mamă în concediu maternal, cu doi îngeri de copii băiatul, venit pe lume acum cinci veri, iar mezina, abia sosită pe această lume. Ne descurcam cum puteam, cu grijile cotidiene și bucuriile mici ce fac parte din viața unei familii moldovenești.
Dar mereu îmi amintesc de o întâmplare aproape hazlie, ce a pornit de la o listă pe care mi-a dat-o soacra mea, tanti Elvira, chiar în primele zile după cununie. Lista era scrisă cu grijă, cu multe ponturi despre viața de familie de exemplu, să nu uit că soțul meu, Andrei, nu tolerează deloc pătrunjelul și nici lactatele după ora șapte seara. Și, pe loc de cinste, sfatul suprem: să-i calc mereu chiloții, că altfel, după vorba ei, se aleg băieții cu vânătăi acolo unde nu trebuie
Nu pot spune că nu m-am amuzat atunci. Pe vremea când eram fată la părinți în Ungheni, mama mezina nu s-a preocupat niciodată de chestiunea aceasta; la noi nu se călcau chiloții, și nici nu ne-a trecut vreodată prin gând așa ceva! Dar am zis că poate e o dovadă de grijă maternă, și, până la urmă, ce nu face omul pentru liniștea familiei?
Așa că am ascultat-o pe tanti Elvira în toate, de la lista cu sfaturi culinare până la călcarea lenjeriei, și nimic n-a fost greu, deși mi s-a părut ciudățel la început. Când a apărut copilul nostru cel mare, Vlad, am început cu scutece, apoi vai de mine la trecerea la chiloți, mi-am făcut un obicei, aproape fără să-mi dau seama, să-i calc și lui lenjeria. În timp, chiloții călcați pentru doi soț și copil s-au transformat într-un adevărat deal de lenjerie care mă aștepta mereu pe masa de călcat.
De fiecare dată când tanti Elvira venea în vizită, nu se oprea din subliniat importanța gestului: Chiloții se calcă, că altfel nu omori microbii, și iar începeți cu bube și necazuri la copii! Însuflețită de această credință, îmi făcusem un adevărat ritual din călcat, dar când a apărut și mezina, Ilinca, timpul s-a îngustat, iar grijile au crescut. Mamele cu doi copii mici știu bine câte poate duce o zi. Mă străduiam să țin pasul cu toate, dar Everestul chiloților călcați abia făcea față.
Aseară, pe când soarele apunea peste grădina cu vișini, Andrei a venit la mine, bombănind blând, că pe raft nu mai are niciun chilot călcat. Eu, obosită cum eram, i-am zis să ia din teancul cu lenjerie proaspăt spălată, dar ne-călcată. M-am gândit că nu pățește nimic, căci n-a murit nimeni fără fierul de călcat…
De supărat ce a fost, l-am văzut cum o sună pe tanti Elvira, pe când mă așezam la somn cu copiii, și îi spune jignit că Nevasta nu mai are timp și uite la ce am ajuns, să port chiloți necălcați! M-a amuzat și întristat supărarea lui, că uite, te poți certa cu jumătatea ta și pentru o pereche de chiloți!
Acum, mă întreb și eu, ca orice mamă moldoveancă: voi, dragelor, călcați lenjeria celui mic? Și până la ce vârstă? Oare există vreo șmecherie să meargă treaba mai repede, sau e una dintre acele tradiții pe care le porți cu drag, de dragul casei și al sănătății celor iubiți? Tare mult m-ar ajuta să știu…
