Gândurile șopteau în capul ei, iar inima fierbea de gelozie și supărare. De ce i-au făcut așa? Oare n-a iubit destul pe soțul ei? Oare n-a fost o soție bună și o mamă dedicată pentru fiul lor?
Dar ce s-a întâmplat în continuare nu știa nicio margine.
Elena era convinsă că ea și soțul ei erau sortiți unul altuia. Și faptul că, în cei zece ani de căsnicie, trăiseră fericiți îi părea fireasc.
Astăzi se întorcea acasă dintr-o călătorie de serviciu plecată acum două zile. Șeful o chemase și-i spusese că, la filiala din Iași, numai ea putea rezolva problemele.
— Ai treabă maxim trei zile, nu mai mult. Fă-ți bagajul, Elena, și nici nu te gândi să-ți găsești scuze. Pleci mâine-dimineață! — o anunțase el, văzându-i expresia dezamăgită.
Elena avea alte planuri pentru zilele următoare, dar cu șeful nu te pui. N-aveai ce să-i aduci ca argument faptul că în firmă numai tinerii mai plecau în delegații. Că el însuși stabilitse regula asta. Și că ea și-a făcut “porecla” deja. Acum, după treizeci și cinci de ani, visa la un program mai liniștit.
— Dragoș, plec în delegație. Cred că mă întorc peste trei zile. Vezi să nu fugă Gabriel de la meditații — iar recent se tot dă în lături. Și eu plătesc bani frumoși pentru asta. Și să mănânce cum trebuie — nu chipsuri și biscuiți, ci ciorba și chiftelele pe care le las pentru voi în frigider.
— Bine, am grijă, nu-ți face probleme — mormăi soțul, nepăsător, cu ochii în ecranul telefonului.
— Și asta e tot? — se miră Elena. — Adică nici măcar nu-ți pare rău că plec? Dragoș, te rog, lasă telefonul!
— Păi n-o să lipsești o lună. Revii peste trei zile. Tu ai zis. Și Gabriel și cu mine rezistăm fără tine atâta timp.
În timp ce spunea asta, Dragoș ridică ochii și-i zâmbi.
— De ce tot te trimit? Nu ziceai că ți-ai făcut norma?
— Au nevoie de cineva cu experiență. Așa mi-a spus șeful. Experiență și autoritate! — răspunse Elena cu mândrie, știind cât era apreciată la muncă.
În timp ce era în delegație, hotărî să termine mai repede și să se întoarcă în Chișinău cu o zi mai devreme. Avea nevoie de o zi doar pentru ea — să se odihnească, să se răsfețe.
Trenul se apropia de periferia orașului, iar Elena era entuziasmată. Își imagina cum va intra în apartamentul gol, bucurându-se de libertatea asta neașteptată. Soțul la muncă, Gabriel la școală — ea avea să aibă timp doar pentru sine.
O baie cu spumă parfumată. Măști de față, de mâini. Poate chiar o mică siestă — un lux pe care și-l refuzase ani la rând. Apoi, când Gabriel se va întoarce, îl va hrăni și-l va ajuta cu temele. Își dădu seama că, în ultima vreme, fusese atât de absorbită de muncă, încât uitase să-i acorde fiului ei suficientă atenție. Nici măcar în concediul de maternitate nu statuse acasă — după zece luni, lăsase copilul la mătușa ei pensionară și alergase înapoi la serviciu.
Nu-l anunțase pe Dragoș că se întorcea mai devreme — poate uitase, poate făcuse intenționat. Nu mai conta. Să fie o surpriză. Vine el seara acasă, iar ea îl așteaptă cu cina caldă și temele făcute. Ce bine să fie!
Încremenită de amintirile frumoase din perioada când se cunoscuseră, cumpără pe drum o sticlă de vin alb și o prăjitură preferată a lui Dragoș. Să fie o seară romantică. De ceva timp, se simțeau tot mai distanțați — ea cu capul în muncă, el cu nasul în telefon. Ca niște străini!
Când a deschis ușa apartamentului, Elena n-a înțeles imediat că era cineva acasă. Dar când a aprins lumina și a zărit o pereche de cizme străine pe hol, s-a înghețat. Apoi a văzut o manta ușoară agățată — și mirosul dulceag, înțepător, al parfumului i-a dat greață. Sau poate nu de la parfum, ci de la gândul că o aștepta o scenă oribilă, în loc de baia relaxantă, măștile și seara frumoasă în familie.
Nimic din toate astea nu se va mai întâmpla. Poate nici ea nu mai are familie. Pentru că trădarea nu-i ierta niciodată. Pur și simplu nu putea.
Își adună curajul. Nu putea să pară jalnică în fața soțului trădător și a femeii necunoscute care îndrăznise să intre în casa ei să se distreze cu un bărbat care nu era al ei.
Auzi râsete și șoapte din dormitor. Își roti privirea în jur, căutând ceva cu care să-i lovească pe amândoi.
— Doamne, cum am putut ajunge aici? De ce nu am observat că Dragoș s-a îndepărtat atât de mult?
Vorbea singură în șoaptă, încercând să se calmeze. Se temea că, în toiul mâniei, putea să facă ceva regretabil. Și atunci era închisoare. Trebuia să se stăpânească.
În cele din urmă, nu mai putu rezista. Se îndreptă spre dormitor, a cărui ușă era închisă.
Pe drum, se lovi de cablul unui lămpaș înalt, tras în mijlocul camerei. Probabil “îndrăgostiții” își făcuseră un picial de spumă și fructe înainte de… Pe masă se vedeau urme de șampanie și coji de portocale.
Zgomotul produs de lampa căzută atrase atenția celor din dormitor.
Ușa se deschise brusc, și, înfășurată într-un cearșaf, apare…
— Mădălina?! — izbucni Elena. — Tu?! Dumnezeule! De ce mi se părea cunoscut mirosul ăla enervant de parfum! — râse isteric, recunoscând-o pe fostă ei prietenă. — Cum ai putut? Ți-e rușine?
— Elena?! — tresări și Mădălina. — Tu ce faci aici? Credeam că ești în delegațieElena închise ochii pentru o clipă, își adună răsuflarea, apoi zise liniștită: “Dragoș, când vii acasă, avem multe de vorbit, dar mai întâi să știi că încă te iubesc și nu voi uita niciodată ce s-a întâmplat astăzi, dar vreau să construim ceva nou împreună, pentru că familia noastră merită mai mult decât secretele și înșelăciunile care ne-au despărțit.”
