Deși grăbit să ajungă acasă, Doru a tras pe dreapta, chiar la marginea drumului ce șerpuia pe lângă iazul din satul Codreni, aproape de halda de gunoi. Lângă movilele dezordonate de resturi, Doru a zărit o sacoșă voluminoasă, care se zbătea ușor, scoțând sunete firave, ca niște suspine înăbușite.
De obicei, în astfel de locuri găsești straturi de haine vechi, borcane sparte sau chiștoace stinse, și mirosul greu al verii se lipește de tot ce atingi. Însă ceea ce s-a ivit dintre folii și ziare mototolite a fost ceva cu adevărat neașteptat și trist: o cățelușă mică, cu blănița murdară, aruncată fără milă între gunoaiele dogorite de soarele de iulie.
Inima lui Doru s-a strâns de milă. Fără să stea pe gânduri, a luat făptura tremurândă în brațe și a gonit cu Dacia spre Chișinău, la clinica veterinară din mahalaua Botanica. Din fericire, micuța s-a dovedit sănătoasă. După aceea, Doru s-a dus la adăpostul Prietenii Patrupezi din oraș, rugând stăruitor să-i găsească o casă bună.
Peste patru zile, o tânără pereche din sectorul Râșcani, Ana și Mircea, veniți de curând la casa lor, au decis să o adopte. Au numit-o Neagra. De atunci, Neagra aleargă veselă prin curte, iar când soarele apune, urcă scările casei și se culcușește la ușa camerei, fericită să fie parte dintr-o familie.
În visul acesta tulbure, parcă lumea se topea între șoapte și umbre, și Doru simțea o tristețe ca un nor greu peste tot satul căci există oameni lipsiți de suflet, care aruncă vieți nevinovate ca pe niște coji de semințe. Nicicând nu cer altceva decât un strop de dragoste, iar în schimb dăruiesc o credință veșnică. Fiecare pui, fiecare suflet, merită să crească într-o casă unde e îngrijit.
Cât despre cei care au azvârlit cățelușa la gunoi, rămâne doar dorința ca, într-o zi, să guste roadele gestului lor rece, poate la un curs despre animale la Casa de Cultură Mihai Eminescu, ascultând cum alte inimi învață ce înseamnă responsabilitatea.
Organizațiile pentru protecția animalelor, împreună cu legea, trebuie să lucreze ca într-o horă, pentru ca astfel de cruzimi să fie oprire pe viitor, iar satul, Moldova, lumea să devină un loc unde compasiunea și grija să încolțească în fiecare suflet, ca toporașii pe sub frunzele vechi din pădure.
