Vecinii ciudați În apartamentul 222, din blocul 8, de pe strada Eminescu, s-au mutat noi vecini. Un cuplu la vreo 50 de ani, amândoi scunzi și slăbuți. El poartă barbă și un palton gri, ea se plimbă des în fustă lungă și un beret colorat. Sunt politicoși, zâmbesc în lift și țin mereu ușa deschisă dacă ai sacoșe grele de dus. Și, la cât de subțiri sunt pereții azi, nu-i lucru puțin: sunt liniștiți. Cel puțin așa păreau la început, dar după vreo două săptămâni, Smirnov din 221 și Kazacov din 223 au început să-i audă mult mai des și destul de clar. Asta a dat naștere la subiecte picante pentru discuțiile de la cină. Iată ce povesteau Smirnovii, pe la 40 de ani și de-o viață cu același nume: – Ai văzut noii vecini? – Da, ieri am urcat împreună în lift. – Cum ți se par? – Par normali, oameni obișnuiți. De ce? – S-au dovedit a fi tare îndrăgostiți… – În ce sens? – Când ziua toți batem câmpii, în apartament e liniște și se aude tot. Au început de trei zile să facă jocuri… pentru oameni mari. – Serios? – Și cu imaginație, nu glumă! Zici că-i film, nu viață… – Ha! Distractiv! – O să-i auzi singur, să vezi atunci cât de „amuzant” e, mai ales că nu prea poți lucra în liniște. – Lasă, nu fi habotnic, să le fie de bine, la vârsta lor și încă se „joacă”. „Nu ca la noi”, gândi el, dar nu a spus cu voce tare. În weekend, și stăpânul casei a ajuns să fie spectator fără voie la „scenele” vecinilor, de data asta clasica poveste cu grădinarul și stăpâna casei. Smirnovii ascultau și roșeau. La Kazacovi, cei mai tineri de pe palier, aproape 30 de ani, în al cincilea an de căsnicie și așteptând primul copil, conversațiile sunau altfel: – Costi, ai văzut noii vecini? – Da, am dat nas în nas cu ei ieri. De ce? – Sunt tare interesanți. Ea îi gătește ca la restaurant, el îi aduce cadouri zilnic. – De unde știi? – Eu ies la plimbare zilnic. Din apartamentul lor miroase senzațional! Și l-am tot văzut pe el cu flori și pachețele. Aleargă acasă ca la întâlnire. – Hmmm. – Parcă nu-s căsătoriți, par îndrăgostiți la început de drum. – Nu știu… Dar tot împreună stau. – Și pe la bucătărie chicotesc și râd. De zici că-s liceeni. – Bine, hai, că au început știrile… A trecut o lună de când trăiesc vecinii ciudați la 222. Smirnovii s-au obișnuit cu sunetele de după perete, ai zice că nu se mai satură unul de altul. Fiecare zi aduce ceva nou… ca într-o cursă contra cronometru a pasiunii. Seara, Vera Smirnova îi spune soțului cu ochii în pământ: – Azi am fost prin mall și am nimerit la lenjerie intimă. Ia vezi ce am cumpărat. Ochii lui Nicolai au sclipit. – Eu am trecut și pe la magazinul de adulți. Nu știu dacă-ți place ce ți-am luat. – Dacă nu încercăm, n-avem de unde ști. – A început procesul, a șoptit vecinul din 222, lipit de perete la Smirnovi. Kazacov din 223, la prânz, se trezi la bijuterii. Când mergea după câte ceva pentru soție aproape săptămânal, alint oprit între timp. Dintr-o dată, recunoaște geaca soției: – Oxi! Ce faci aici? E departe de casă… – Doar m-am plimbat puțin… Dar tu? – Ți-am luat cercei. Ține! – Mulțumesc, dragule, azi gătesc carborar cu creveți, cum făceam înainte… – Abia aștept, mi-au venit apele în gură doar amintindu-mi. – Vino devreme să nu trebuiască să încălzesc, la 19 e gata. – Sigur! Și poate mă opresc și la flori… – Ce mai fac? întreabă bărbatul din 222. – Se pregătește ceva special la ei în bucătărie. Și și la ceilalți a început procesul, zâmbește femeia. După încă o lună, Smirnovii parcă întineriți cu zece ani. Nu se mai satură să stea împreună, dau fuga la hotel câteodată, departe de copii. Și parcă au și subiecte comune, le merge totul mai bine. La Kazacovi urmează nașterea, dar ei parcă au început să iasă din nou la întâlniri: ba la cinema, ba la restaurant, ba la expoziție. Oxi răsfoiește carțile cu rețete vechi, Costi nu se lasă mai prejos cu micile cadouri. Nu-și mai amintește când a urmărit știrile. – Și, cum mai stau ceilalți? întreabă femeia din 222. – Matrasul scârțâie încetișor, copiii sunt pe-acasă. Dar e veselie, îi ascult mereu, să fiu sigură! – Și ceilalți? Vâjâie pe la bucătărie ca două turturele și toată casa miroase a restaurant. – Perfect așa! Ne-am încadrat în trei luni. Mai stăm vreo două săptămâni, să fie garantat efectul. – Bun. Cine-i următorul? – Simion din blocul 4, apartamentul 65. În 66 abia își mai amintesc unul numele celuilalt. În 64 tot la capitolul dormitor e de lucru! – Bine. Nu strâng deocamdată casetele tale, mai fă niște gălăgie. Nu anulez comanda de la restaurant și uleiurile aromate mai avem. Ah, florile pe care le schimbi tu în fiecare săptămână s-au ofilit… iar trebuie buchet nou. – Îl iau eu. Și poate mă masezi seara pe spate, că ne culcăm devreme…

VECINI STRANII

În apartamentul 222, blocul 8, pe strada Eminescu, s-au mutat de curând niște vecini noi. Un cuplu trecut de 50 de ani, nu prea înalți, subțirei amândoi. El, cu barbă și un palton gri, mereu cu zâmbetul pe buze. Ea, veșnic într-o fustă lungă și cu un basc colorat pe cap, parcă ruptă dintr-un film franțuzesc. Politicoși, mai ales la lift: țin ușa și-ți aruncă un Bună ziua atât de drăguț, că nici dacă ai avea plasele pline cu cartofi nu te-ai putea supăra.
Și, detaliu esențial la blocurile ridicate după 90: tăcuți!

Dar asta doar la început. După vreo două săptămâni, Neagu din 221 și Calmațui din 223 au început să-i audă pe noii vecini mai clar ca oricând.
Bineînțeles, subiectul a ajuns instant pe masa cinei în ambele familii.

Ce discutau Neagu, oameni pe la 40 de ani, la jumătate de viață petrecută cu același nume de familie:
Ai văzut noii vecini?
Mda, aseară am mers împreună cu liftul.
Și? Cum ți se par?
Normali, mă rog. Ceva anume?
Păi… cam iubăreți, să zic așa…
Cum adică?
Când plecați toți la lucru, devine liniște și se aude totul. De vreo trei zile se joacă adult, așa Cu imaginație, crede-mă! Ca-n filme, nu alta…
Serios?
Mhm… Ba și cu replici interesante! Ceva de domeniul artei dramatice.
Ha, interesant!
Dacă asculți și tu într-o zi, poate te amuzi. Dar, sincer, m-a cam săturat, nu pot să mă concentrez la lucru.
Hai, lasă, nu fi mojic! Oamenii așa își trăiesc a doua tinerețe, la 50 de ani.
Nu ca noi, și-a spus el în gând, dar cu voce tare n-a comentat.

În weekend, și capul familiei a devenit, fără voia lui, ascultător al piesei vecinilor. De data asta, un adevărat spectacol: grădinarul și stăpâna casei, versiunea clasică. S-au înroșit Neagu ca la prima nuntă.

*****

La Calmațui, familie tânără, aproape 30 de ani fiecare, cinci ani de când erau la casa lor și, pe deasupra, așteptau primul copil:
Costică, ai văzut noii vecini?
Da, ieri, m-am ciocnit cu ei la intrare. Ce-i cu ei?
Îți spun eu: ea tot timpul îi gătește chestii ca la restaurant, el îi aduce câte un cadou zilnic!
De unde știi?
Păi când ies la plimbare, de la ei miroase așa că-ți lasă gura apă! Și l-am văzut de câteva ori pe el cu flori și câte-o punguță. Intră grăbit, parcă ar merge la întâlnire.
Hm.
Și chicotesc mereu pe bucătărie, dacă nu zornăie vasele, se aude: râs, hohot, ca doi porumbei.
Am înțeles. Încep știrile la TV, mă duc să le prind.

Vinerea aceea Costică l-a prins pe vecinul de la lift: cu flori, o sticlă de Merlot și fața omului care a bifat diseară am planuri pe agendă.

*****

Timpul a trecut, și deja se făcea luna de când ciudații locuiau în 222. În 221, Neagu-ii s-au obișnuit, ba chiar numărau variantele de scenarii peste perete. La fiecare zi, altă poveste, scârțâit și chicoteli ce le aminteau că viața e scurtă, e musai să nu pierzi nicio șansă de bucurie.

Într-o seară, Vera Neagu, evitând să se uite la bărbat, i-a zis:
Azi am fost la mall și, nu știu cum, am ajuns la raionul de lenjerie. Ia uite ce-am luat! a dat drumul halatului.
Ochii lui Nicu Neagu au scăpărat, limba i-a trecut instinctiv peste buza de jos.
Și eu am fost zilele trecute pe la un magazin special. Ia uite ce-am luat, nu știu dacă-ți place…
Păi, dacă nu încercăm, n-avem de unde ști s-a înroșit Vera.

*****

Gata, începe acțiunea, a șoptit vecinul din 222, lipit cu urechea de peretele comun cu Neagu.

*****

Costică din 223 s-a trezit la amiază cu un dor de bijuterii. De când n-am mai surprins-o pe Oana cu vreo atenție? A intrat în primul magazin, și nici nu a apucat să se uite că a văzut o canadiană cunoscută.
Oana, tu pe aici? E cam departe de bloc!
Așa, doar m-am plimbat, a zis ea, puțin rușinată. Dar tu?
Am venit să-ți iau cercei! Uite, nu m-am putut abține.
Oana a zâmbit larg:
Mulțumesc, iubire l-a pupat iar eu mă gândeam să-ți gătesc la cină paste carbonara cu creveți. Ții minte ce-ți plăceau?
Doamne, numai când te-ai apucat de gătit, de-abia așteptam să vin acasă.
Să nu întârzii, la 7 fix sunt gata! Să nu le încălzesc!
Voi aduce și flori, și-a spus Costică în gând.

*****

Ce fac? întreabă bărbatul din 222.
Gătește ceva special, zâmbește femeia. Și la ceilalți procesul a început

*****

Peste o lună, nu-i mai recunoșteai pe Neagu. Întineriți cu zece ani, se uitau unul la altul ca la începuturi. Nu mai așteptau decât o clipă singuri să fie. Ba mai fugeau și de copii, o cameră la hotel și veselie între patru pereți.
Aveau subiecte comune de discuție, viața era mai frumoasă.

*****

La Calmațui, orice moment liber, întâlnire romantică: ba la cinema, ba la restaurant, ba la vreo expoziție. Oana a găsit rețetarul vechi al bunicii, iar Costică nu trecea săptămâna fără un mic dar sau măcar o ciocolată pitită în geantă pentru ea. Cine să mai aibă vreme de știri?

*****

Deci, ce fac vecinii? întreabă doamna din 222.
Își văd de pat toată ziua, discret, semn că-s copiii acasă. Dar altfel… distracție întreaga scară! Ascult mereu, să fiu la curent.
Și cu ceilalți tot așa, țin ședințe romantice pe la bucătărie și miroase la ei ca la cea mai de fițe trattorie.
Perfect! În trei luni am rezolvat două apartamente! Încă vreo două săptămâni, să fie totul beton.
Bine, pe cine tratamentezi după?
Simion, la 4, în 65. În 66 o familie cu viață de robot, au uitat și cum se cheamă unul pe altul. În 64, ca de obicei, trebuie curățenie generală și treabă mare la dormitor!
Înțeles. Eu nu-ți strâng încă casetele, mai fă puțină gălăgie. Nici comanda de la restaurant n-o anulez, tot mai avem uleiuri parfumate. A, și trandafirii la care ai schimbat apa săptămâna trecută s-au pleoștit. Mai ia un buchet!
Ia-oi… Dar, hai, fă-mi un masaj la spate și la somn cu noi…

Оцініть статтю
Vecinii ciudați În apartamentul 222, din blocul 8, de pe strada Eminescu, s-au mutat noi vecini. Un cuplu la vreo 50 de ani, amândoi scunzi și slăbuți. El poartă barbă și un palton gri, ea se plimbă des în fustă lungă și un beret colorat. Sunt politicoși, zâmbesc în lift și țin mereu ușa deschisă dacă ai sacoșe grele de dus. Și, la cât de subțiri sunt pereții azi, nu-i lucru puțin: sunt liniștiți. Cel puțin așa păreau la început, dar după vreo două săptămâni, Smirnov din 221 și Kazacov din 223 au început să-i audă mult mai des și destul de clar. Asta a dat naștere la subiecte picante pentru discuțiile de la cină. Iată ce povesteau Smirnovii, pe la 40 de ani și de-o viață cu același nume: – Ai văzut noii vecini? – Da, ieri am urcat împreună în lift. – Cum ți se par? – Par normali, oameni obișnuiți. De ce? – S-au dovedit a fi tare îndrăgostiți… – În ce sens? – Când ziua toți batem câmpii, în apartament e liniște și se aude tot. Au început de trei zile să facă jocuri… pentru oameni mari. – Serios? – Și cu imaginație, nu glumă! Zici că-i film, nu viață… – Ha! Distractiv! – O să-i auzi singur, să vezi atunci cât de „amuzant” e, mai ales că nu prea poți lucra în liniște. – Lasă, nu fi habotnic, să le fie de bine, la vârsta lor și încă se „joacă”. „Nu ca la noi”, gândi el, dar nu a spus cu voce tare. În weekend, și stăpânul casei a ajuns să fie spectator fără voie la „scenele” vecinilor, de data asta clasica poveste cu grădinarul și stăpâna casei. Smirnovii ascultau și roșeau. La Kazacovi, cei mai tineri de pe palier, aproape 30 de ani, în al cincilea an de căsnicie și așteptând primul copil, conversațiile sunau altfel: – Costi, ai văzut noii vecini? – Da, am dat nas în nas cu ei ieri. De ce? – Sunt tare interesanți. Ea îi gătește ca la restaurant, el îi aduce cadouri zilnic. – De unde știi? – Eu ies la plimbare zilnic. Din apartamentul lor miroase senzațional! Și l-am tot văzut pe el cu flori și pachețele. Aleargă acasă ca la întâlnire. – Hmmm. – Parcă nu-s căsătoriți, par îndrăgostiți la început de drum. – Nu știu… Dar tot împreună stau. – Și pe la bucătărie chicotesc și râd. De zici că-s liceeni. – Bine, hai, că au început știrile… A trecut o lună de când trăiesc vecinii ciudați la 222. Smirnovii s-au obișnuit cu sunetele de după perete, ai zice că nu se mai satură unul de altul. Fiecare zi aduce ceva nou… ca într-o cursă contra cronometru a pasiunii. Seara, Vera Smirnova îi spune soțului cu ochii în pământ: – Azi am fost prin mall și am nimerit la lenjerie intimă. Ia vezi ce am cumpărat. Ochii lui Nicolai au sclipit. – Eu am trecut și pe la magazinul de adulți. Nu știu dacă-ți place ce ți-am luat. – Dacă nu încercăm, n-avem de unde ști. – A început procesul, a șoptit vecinul din 222, lipit de perete la Smirnovi. Kazacov din 223, la prânz, se trezi la bijuterii. Când mergea după câte ceva pentru soție aproape săptămânal, alint oprit între timp. Dintr-o dată, recunoaște geaca soției: – Oxi! Ce faci aici? E departe de casă… – Doar m-am plimbat puțin… Dar tu? – Ți-am luat cercei. Ține! – Mulțumesc, dragule, azi gătesc carborar cu creveți, cum făceam înainte… – Abia aștept, mi-au venit apele în gură doar amintindu-mi. – Vino devreme să nu trebuiască să încălzesc, la 19 e gata. – Sigur! Și poate mă opresc și la flori… – Ce mai fac? întreabă bărbatul din 222. – Se pregătește ceva special la ei în bucătărie. Și și la ceilalți a început procesul, zâmbește femeia. După încă o lună, Smirnovii parcă întineriți cu zece ani. Nu se mai satură să stea împreună, dau fuga la hotel câteodată, departe de copii. Și parcă au și subiecte comune, le merge totul mai bine. La Kazacovi urmează nașterea, dar ei parcă au început să iasă din nou la întâlniri: ba la cinema, ba la restaurant, ba la expoziție. Oxi răsfoiește carțile cu rețete vechi, Costi nu se lasă mai prejos cu micile cadouri. Nu-și mai amintește când a urmărit știrile. – Și, cum mai stau ceilalți? întreabă femeia din 222. – Matrasul scârțâie încetișor, copiii sunt pe-acasă. Dar e veselie, îi ascult mereu, să fiu sigură! – Și ceilalți? Vâjâie pe la bucătărie ca două turturele și toată casa miroase a restaurant. – Perfect așa! Ne-am încadrat în trei luni. Mai stăm vreo două săptămâni, să fie garantat efectul. – Bun. Cine-i următorul? – Simion din blocul 4, apartamentul 65. În 66 abia își mai amintesc unul numele celuilalt. În 64 tot la capitolul dormitor e de lucru! – Bine. Nu strâng deocamdată casetele tale, mai fă niște gălăgie. Nu anulez comanda de la restaurant și uleiurile aromate mai avem. Ah, florile pe care le schimbi tu în fiecare săptămână s-au ofilit… iar trebuie buchet nou. – Îl iau eu. Și poate mă masezi seara pe spate, că ne culcăm devreme…