8 aprilie
Se pare că fiecare dintre noi întâlnește la un moment dat tipul acela de om de care pur și simplu nu poate sta aproape. Multora nu le place compania celor așa-ziși toxici. Azi simt nevoia să povestesc un episod trăit prin ochii unei bune prietene de-a mea, ca un fel de catharsis personal.
Între mine și verisoara mea, Aurora, a existat mereu o relație deschisă și sinceră. Ne vizităm des, ne zicem totul. Așa că, după serviciu, într-o după-amiază ploioasă de martie, am cumpărat o plăcintă cu brânză de la patiseria din colț și am pornit cu gândul la o cană de ceai în apartamentul Aurorei. Am urcat cu pași repezi la etajul trei, dar când am sunat la ușă, am simțit că nu-i momentul potrivit. În salon era deja cineva: Anisoara, vecina Aurorei de la patru, o femeie trecută de cincizeci, cu obraji roșii de la vinul ieftin de buturugă.
Despre Anisoara se știe pe scară: trăiește din pensia pe care-o cheltuie aproape toată pe băutură. Rareori o vezi singură care pe care să toarne paharul și povestirea, dintr-un apartament în altul. E mereu insistenta și, sincer, greu de suportat.
Mă feresc cât pot de Anisoara, pentru că, de fiecare dată când deschide gura, sună a monolog fără sfârșit, iar poveștile nu mai au nicio noimă. Am încercat să fiu cât mai rece și politicoasă, dar Aurora m-a rugat să rămân, zâmbindu-mi rugător. Oricum nu plănuiam să pierd mult timp.
În timp ce ceainicul bolborosea pe sobă, Anisoara a început să-și verse năduful. Câteodată, când ești în preajma unei astfel de persoane, simți că te sufoci și-ți vine și să râzi. Uneori mă întreb cum o suportă Aurora doar ea știe sau poate nici ea nu mai realizează ce răbdare trebuie să aibă.
Cred că după un sfert de oră am decis să plec prea mult pentru mine. Ulterior, Aurora mi-a sunat și mi-a povestit ce s-a întâmplat după ce am ieșit pe ușă. A mai venit o prietenă, Mirela, și totul părea pașnic până când Anisoara a început din nou cu glumele ei nesărate și răutăcioase. Dintr-o discuție banală, s-a ajuns la ceartă două prietene de o viață aproape să se ia la harță.
Aurora mi-a mărturisit apoi: N-ai să crezi, Anisoara a reușit să ne întoarcă una împotriva celeilalte. Am început să țipăm ca la piață și nu mai știam de ce! Mirela mi-a spus mai târziu că a simțit că parcă cineva ne-a fermecat…
Din păcate, unele persoane mereu aduc cu ele tensiune și neînțelegere. Cred că întreg blocul e sătul de isprăvile Anisoarei, dar doar Aurora reușește să tragă de timp și să suporte toate mofturile ei.
Doar că, încet-încet, și Aurora începe să înțeleagă: Nu toată lumea merită timpul și energia ta. Eu și Mirela suntem prietene de când eram la liceu. Nu era normal să ne certăm pe niște fleacuri. Unele persoane, pur și simplu, perturbă echilibrul.
Recunosc, ascultând toată povestea asta, am realizat cât de liniștit e blocul meu, cât de mult contează să ai vecini pașnici, oameni așezați. Și cel mai frumos lucru s-a întâmplat după câteva săptămâni: Aurora mi-a dat de știre că Anisoara s-a mutat la fiica ei, din cauza unor probleme de familie, iar apartamentul a fost scos la vânzare. Parcă tot cartierul a răsuflat ușurat, inclusiv Aurora.
Ce lecție am tras? Uneori, o singură persoană ajunge să tulbure liniștea a zeci de oameni. E important să știi cu cine te înconjori, să-ți protejezi pacea. Sincer, le doresc tuturor o familie pe măsura sufletului și vecini cu care poți schimba o vorbă liniștită pe palier. Viața e prea scurtă ca să ne tocească nervii orice Anisoară…
