O să pleci cu ce-ai venit! mi-a spus soțul meu, plin de el. Dar, până la urmă, siguranța asta o să-l facă să-și muște mâinile.
Închideam aragazul, fiindcă tocmai fierbeam o oală zdravănă de ciorbă de burtă și m-am temut să nu dea pe-afară.
Dănuț, ce s-a întâmplat? am întrebat cât am putut de calmă.
Nimic nu s-a întâmplat, a mârâit el. Pur și simplu nu mai locuiești aici. Apartamentul e al meu, mașina e a mea, vila de la munte e a mea. Iar tu tu pleci fix cu hainele cu care ai venit.
Nu ridica tonul, vorbea ca și cum ar citea vreo hotărâre de judecată. Paisprezece ani de căsnicie și uite, mă dădea afară mai rău ca pe-un câine.
Vorbești serios?
Mai serios de atât nu se poate, a zis el, apăsat de tot.
Am amuțit. În tăcerea aia apăsătoare, m-am ciupit de cot să văd dacă visez, dar nu, era prea real.
Poate-mi zici și tu, cu ce ți-am greșit, Dănuț? l-am iscodit.
N-ai greșit cu nimic. Pur și simplu… am pe alta. Și divorțăm.
M-am prăbușit pe scaun. Genunchii mi s-au înmuiat, corpul parcă știa deja mai bine ca mintea mea că nu aveam de ales decât să mă așez. El evita să mă privească, se schimonosea și părea că se transformă brusc într-un huhurez.
Dănuț, hai să o luăm cu calm. Totuși, suntem împreună de aproape cincisprezece ani
Nu e ce discuta! a ridicat el vocea. Și lasă povestea cu anii de căsnicie. Florița e fata lui Bălan Gheorghe, directorul meu. Deci, gata, e bătut în cuie.
Florița Fata șefului lui Dănuț. Frumușică, 26 de ani, 300.000 urmăritori pe Instagram Mai țin minte că la petrecerea firmei fotografia tot ce mânca și mereu își lingea lingurița înainte de poză.
Și uite așa, a pus ochii pe Dănuț. Pe bărbatu-meu! Iar el dă peste cap tot doar pentru carieră, nu pentru iubire.
Dar cum rămâne… am început eu.
Fără cum rămâne! a tunat el. Tu n-ai nimic. Totul e pe numele meu! Ți-a ajuns cât ai stat pe spinarea mea!
Adevărul e că nu-i așa. N-am stat pe spinarea lui, am muncit ani buni la firma lui, până m-a pus să-mi dau demisia. Țineam casă, curățenie, totul. Dar în clipa aia nu mai valora nimic.
Și eu ce mă fac acum? numai asta îmi răsuna în minte.
Chiar nu aveam nimic al meu. Fără prietene la care să pot apela, nici măcar un plan de rezervă. Dar, stai așa… o aveam pe mama.
Am sunat-o în seara aia. Pe mama o chema Viorica Dumitru, așa îi spuneau toți, inclusiv eu, uneori. Nici n-am apucat să sune de două ori că a răspuns, parcă mă aștepta.
Mamă, pot să vin la tine? am zis eu, timid.
Vino, draga mamii.
Fără alte cuvinte, fără întrebări. Mama era exact genul ăla de femeie practică, întâi acționează, abia apoi vorbește.
Satul mamei era la 120 de kilometri de București. Casa, cu obloane albastre, era veche dar încă țapănă. Sub geam trona un măr nărăvaș care, în fiecare august, umplea curtea cu mere acre, nebăgate în seamă de nimeni.
M-a întâmpinat la poartă, în șorțul ei cu floarea-soarelui, mirosind a aluat și vișine. M-a strâns în brațe și m-a tras direct în bucătărie.
Ia zi, draga mamii, ce-ai păţit? m-a întrebat, când ne-am așezat.
I-am povestit tot. Cum a intrat Dănuț, mi-a dat trei zile să-mi strâng bagajele, despre Florița… Mama m-a ascultat fără să mă întrerupă.
Deci, pleci cu ce-ai venit, a repetat ea, când am terminat.
Da, mamă.
Dar cu firma de închirieri cum rămâne?
N-am priceput la ce se referă.
Ce firmă?
Pe numele meu. Mașinile și parcarea de la strada Viitorului. Ai uitat că sunt trecute pe numele meu?
Adevărul e că nici nu mă gândisem la asta. Dănuț, fiind funcționar public, nu putea avea afaceri, așa că le pusese pe numele soacrei lui de la țară, care cică nu știe să deosebească debitul de credit.
Mama a scos o mapă groasă din dulap.
Sunt economistă, Ilinca, a spus cu o voce gravă. Am muncit 40 de ani la financiarul primăriei. Crezi că semnez orice fără să citesc?
A împrăștiat foile contracte, procuri, extrase de cont toate puse la linie, după dată, cu semnăturile la vedere.
Mâine retrag procura, a zis mama, bătând din picior Mergem împreună în oraș, rezolvăm totul.
Săptămâna care a urmat am trăit parcă într-o ceață. Mama a acționat organizat, calm și hotărât. Mai întâi, a retras procura, apoi a mers la bancă și l-a blocat pe Dănuț la conturi. Și, de siguranță, l-a sunat pe fostul ei coleg de liceu, care tocmai conducea un birou de avocatură. Eu mi-am mutat lucrurile la mama și am rămas la ea.
Dănuț între timp a depus actele de divorț. Mă suna zilnic să îmi ceară să semnez tot felul de hârtii.
Semnez, Dănuț, stai liniștit, semnez, dar nu acum.
Când?
Săptămâna viitoare.
S-a enervat, dar tot a acceptat. Era prea ocupat cu pregătirile pentru nunta cu Florița inele, local, tot tacâmul.
Mama-mi zicea să-l las: Cu cât cheltuiește mai mult, cu atât mai comică-i să cadă la final!
Nici nu a trebuit să căutăm cumpărători s-a anunțat singur patronul parcului auto de vizavi, care voia de mult să lărgească afacerea.
Mama a negociat așa cum negociază o nevastă de primar de comună: aspru și fără milă. Și poate că avea experiență, la financiarul primăriei tot cu cifrele și oamenii lucra.
Tranzacția s-a încheiat joi. Banii vreo 180.000 de lei au intrat pe contul mamei vineri dimineață.
Iar Dănuț a aflat sâmbătă.
Nici n-a dat telefon. S-a trezit la poartă țanțoș, a trântit-o de gard, de s-au speriat toate găinile de pe uliță. Mama tocmai strângea mere pentru compot.
Ce-ați făcut voi aici?! a urlat, cât l-au ținut plămânii.
Ce-am făcut, Dănuț? l-a întrebat mama, calmă.
Totul era al meu! Al meu! O să vă dau în judecată!
Pentru ce? Mama a continuat să pună mere în găleată. Că mi-am vândut proprietatea proprie?
Care proprietate?
Am toate actele în regulă, domnule Dănuț, i-a spus mama, liniștită. Poți verifica la notar.
Să vezi tu… s-a apropiat de ea, amenințător.
Ce să văd? s-a întors scurt la el, cu ochii ațintiți. Mă ameninți? De față cu copilul meu?
Scoate telefonul și i-l flutură în nas.
Totul am înregistrat, dragă gineri. Fiecare vorbă.
Dănuț a făcut ochii cât cepele și a tăcut. Era bugetar, știa că un cuvânt prost spus îl poate distruge.
N-aveți voie… a bolborosit.
Ba avem, i-a zâmbit mama. Totul la vedere, totul pe lege. Iar tu ai greșit, nu eu. Nu mă subestima niciodată doar că-s de la țară!
După 10 minute, Dănuț s-a cărăbănit fără nicio glorie.
La o lună după asta, a fost concediat. Gheorghe Bălan, socrul-nefăcut, nu voia oameni cu eșecuri pe lângă el. Iar Florița, din câte am aflat, s-a măritat cu un deputat de prin Vrancea.
Eu și mama stăm și acum la țară. Avem gard nou, geamuri termopan și o mașină adevărată. De Dănuț nu-mi mai aduc aminte. La ce bun? Fiecare își face norocul cu mâna lui…
Ce părere ai de isprava mamei mele? Spune-mi la comentarii și dă-mi un like dacă te-a uns la suflet!
