Viorica se grăbea spre casă, cu sacoșele de la piață zvârlite în ambele mâini.
Toate gândurile îi zburau numai la faptul că trebuie să gătească cina, să-și hrănească băieții, iar cu mezinul să buchisească și la temele de la școală.
Încă de la colțul blocului, Viorica a zărit o ambulanță parcată fix în fața scării lor. Inima i-a sărit direct în gât. Soțul ei, Gheorghe, nu era tocmai stâncă de sănătate oare a pățit ceva atât de grav încât să vină Smurd-ul pe fugă?
La apartamentul cincisprezece? l-a întrebat cu glas tremurat pe șoferul ambulanței.
Nu, la paisprezece, la o bătrână i s-a făcut rău a venit răspunsul scurt.
Viorica a răsuflat ușurată. Nu era vorba de ai ei. E drept, rău pentru tanti Nina Dumitrescu, vecina singuratică de la paisprezece, care a sărit de optzeci. Dar tot era mai bine decât s-a speriat inițial.
Vai de mine, dar tanti Nina are pisică! Dacă o țin în spital, cine i-o hrănește pe Mița aia a ei? mormăia Viorica urcând scările.
La etaj, agitație mare ușa larg deschisă, targa, Gheorghe al Vioricăi împingând grijuliu bătrâna alături de asistent.
Mai vine șoferul să ne ajute, le ducem ușor împreună, spunea asistentul.
Când a zărit-o pe Viorica, tanti Nina s-a înseninat la față:
Viorico dragă, mă iau la spital. Uite, îți las cheia de la apartament să ai grijă de Mița! Mâncarea e pe masă, litiera e pusă, nu te speria, schimb-o zilnic, rogu-te. Poate mă întorc de Anul Nou și i-a înmânat cheile, cu mâna tremurândă.
Desigur, tanti Nina! Aveți grijă de sănătate, de pisică mă ocup eu cum știu mai bine! i-a zâmbit Viorica mângâindu-i mâinile.
Stați jos, să nu vă ridicați, a cicălit-o asistenta. Haideți că mai vine șoferul
Stai, Viorico, mai am o rugăminte! Pe noptiera din hol e un bilet cu un număr de telefon. Dacă pățesc ceva rău, sună imediat. E fata mea, Crenguța. Nu ne-am mai vorbit de ani de zile, am rămas fiecare cu orgoliile ei
Viorica a promis că se ocupă, a luat biletul cu numărul, a verificat că Mița e mulțumită și-apoi a încuiat ușa cu grijă.
Gheorghe, tu știai că tanti Nina are fată?! i-a zis soțului după ce s-a întors.
Eu?! Niciodată n-am văzut pe cineva la ea-n casă, a dat din umeri Gheorghe. Hai, mâncăm și noi ceva azi?
Viorica a învârtit o ochiadă și a început să se agite în bucătărie; când sari peste vești, te ia foamea! După ce-au mâncat, a trimis băieții la culcare și i-a rămas gândul la fata vecinei. S-a uitat la hârtia cu numărul, a oftat, a zis c-o lasă pe mâine era deja târziu iar la spital tot n-ar fi lăsat-o pe Crenguța în miez de noapte.
A doua zi, venind să vadă de Mița, pisica i-a sărit în poală miorlăind fericită. Viorica s-a tot holbat la telefon… Să sune sau să nu sune? Într-un final, și-a făcut curaj.
Alo? Crenguța? Sunt Viorica, vecina mamei dumitale, tanti Nina Dumitrescu. A dus-o salvarea la spital ieri. N-ați putea s-o vizitați? E singură…
Doamnă, lăsați-mă în pace, n-am niciun chef de doamna respectivă! De ani de zile nu-i mai mamă pentru mine! a venit tăioasă vocea la telefon.
Ia uitați-vă la dumneavoastră! s-a aprins Viorica. Lasă că a fost între voi un necaz! Poate tanti Nina nu se mai întoarce acasă Să nu regretați, nu sunteți chiar de gheață!
Nu vă interesează problema mea! Crenguța era de neînduplecat.
Fără inimă sunteți! Eu azi dacă mi-aș vedea mama măcar cinci minute, aș vinde jumate din viață! Oricât de greu a fost să am grijă de mama când era la pat, acuma mi-e dor și de necazurile alea Ce n-aș da să mai fie aici!
Viorica a închis telefonul apăsat. Pisica o privea cu ochi mari, nedumeriți.
Mița, dacă nu se face tanti Nina bine, te iau cu noi! Să te văd cum te potrivești cu motanul nostru, Tomiță Am sunat azi la spital, tot nu-i mai bine de ea
Trecea vremea, Anul Nou se-apropia cu pași grăbiți. Viorica și Gheorghe ieșiseră la hipermarket după de toate. El tuflea cu grijă un brăduț țepos. Viorica gonea să prindă ușa scării, ținută deschisă de două femei.
Gheorghe, grăbește-te, nu vezi că pierdem liftul! striga ea.
Bărbatul fugea cu bradul în mână. Viorica s-a uitat mirată la cele două femei și a încremenit:
Vai, tanti Nina, dumneavoastră sunteți?! V-au dat drumul de la spital?
Da, m-am rugat să mă lase să prind Anul Nou acasă! Uite-o și pe Crenguța, fata mea dragă! i-a zâmbit cu chipul luminat de fericire.
Și noi ne știm, a râs Crenguța. Telepatic, deocamdată!
Toți patru au pornit pe scări la apartamente, Crenguța ținând-o grijuliu de braț pe mama ei. Pe drum, i-a șoptit Vioricăi:
Vă mulțumesc că m-ați trezit la realitate Vin pe la dumneavoastră mai târziu, da?
Sigur, sigur a dat din cap Viorica, și tot se întreba Doamne, ce-o fi apucat-o pe fata asta?
Peste o jumătate de oră, Crenguța a bătut la ușa Vioricăi, cu o prăjitură frumoasă. Au băut un ceai, iar Crenguța a început să depene:
Ne-am certat acum zece ani dintr-o prostie. Nici nu-mi mai amintesc de ce Mama cu lecțiile ei nesfârșite, eu cu mândria mea, fiecare-am bătut cu pumnul în masă de zici că eram generali!
N-am vorbit un an întreg, abia de sărbători dădeam câte-un telefon. Și la supărare i-am zis că mai bine n-ar fi decât să mă tot cicălească Când m-ați sunat, jur, prima dată am simțit chiar o ușurare. Da după ce mi-ați zis de mama dumneavoastră, am simțit că mi se rupe sufletul. Dacă pleacă tanti Nina mă trezesc orfană, fără copilărie, fără nimic!
Am rumegat două zile vorbele dumneavoastră, apoi mi-am tras sufletul și-am fugit la spital. Și să vedeți, după ce m-a văzut, mama s-a înzdrăvenit peste noapte! Acum n-o mai părăsesc niciodată! a spus Crenguța, cu lacrimi în ochi.
Gheorghe, după ce a plecat fata, s-a uitat lung la nevastă-sa:
Ce i-ai zis măi, nevastă, de-a venit așa schimbată?
Păi am zis adevărul. Din când în când, numai adevărul ne trezește. Să nu uiți, Gheorghe, dă-i tu un telefon maică-tii azi! Ori și mai bine, ce-ar fi să mergem noi de Anul Nou la ea? De-acum, ne mai rămâne o singură mamă la amândoiGheorghe a râs larg, cu un soi de rușine amestecată cu drag. A luat bradul și l-a așezat în sufragerie, iar Viorica și-a frecat mâinile de bucurie și a pornit să frământe aluat de cozonac, făcând planuri cu glas tare:
O să ducem și la mama ta niște portocale și cozonac. Să vadă că nu venim cu mâna goală, să-i treacă dorul
În ajun de Anul Nou, întreg blocul mirosea a scorțișoară și vin fiert, iar de la apartamentul paisprezece răsunau din nou chicote de femei și mieunat de pisică fericită. Tanti Nina stătea în fotoliu, cu Mița în poală și Crenguța lângă ea, iar fereastra dădea spre fulgii ce se topeau leneși pe ramurile bradului. Viorica a privit pe gaura ușii lor un moment acea scenă, cu sufletul mulțumit, de parcă ar fi descoperit un leac vechi și bun, uitat de lume: inima, când se deschide, repară ce părea pierdut.
Seara, împreună cu Gheorghe și băieții, a pornit spre bătrâna lor mamă, cu sacoșa plină. Și, pe drum, ținându-se de mână, Viorica a șoptit ca o rugăciune:
Asta-i tot ce contează, Gheorghe: să ne facem inimile acasă, oriunde mergem, să nu lăsăm niciun dor supărat să stea prea mult singur pe lume. Să fim aproape, cât se mai poate
Sub cerul cu stele și artificii, toți ceilalți pași din jur păreau să ureze laolaltă: La mulți ani, cu inima împăcată!
