Totul s-a schimbat într-o clipă, ca într-un vis cu umbre grotești și oglinzi strâmbe. În ziua aceea aveam adunare de familie soțul meu, fiica mea și cu mine sărbătoream onomastica tatălui lui, bătrânul Mihai. Ne învârtisem cu toții în jurul unei mese mici în apartamentul nostru din Chișinău; râdeam, ascultam istorisiri cu năstrușnicii din copilărie, glume care păreau că se încolăcesc ca aburul de la pilaf deasupra capetelor noastre.
După masă, am decis împreună cu fiica mea, Dorina, să-l petrecem pe bunic până la scara lui. Soțul meu, Vasile, nu putea merge mult piciorul îi durea ciudat de tare în ultima vreme, iar de la vinul de Cricova băuse mai mult decât ar fi putut spune cu voce tare. Eram sigură că, atunci când ne vom întoarce, îl vom găsi dormind. Și așa a fost: adormise la masă, capul sprijinit în palmă, cu laptopul rămas deschis și licărind ciudat ca o fereastră spre altă lume. Dorina s-a retras în camera ei, iar eu, cu gândul la timp pentru mine, m-am dus spre bucătărie să îmi fac o cafea tare, visând la liniște.
Ieșind din visare, privirea mi-a căzut pe ecranul laptopului. Vasile era conectat pe un site de socializare, probabil vrusese să șteargă ceva, dar n-o făcuse. M-am apropiat hipnotizată, ca într-un vis în care nu-ți simți picioarele, și am citit un Te iubesc trimis de el altei femei, Sabina. Subit, totul s-a înnegrit în jurul meu; am simțit că mă scufund în canapea, ca într-un nămol.
Visele tatălui meu se înfigeau în mintea mea. Tătuca mereu spusese că nu-i o alegere bună Vasile, că urma să-mi frângă inima. Timp de douăzeci și opt de ani am luptat cu vântul împotriva acestui blestem de cuvinte. Avusesem parte de greutăți, dar tot împreună le-am depășit: i-am fost aproape la boală, l-am susținut când directorul l-a dat afară și Vasile a stat luni la pat, trăind doar cu amintirea muncii lui de o viață la uzină. Își găsise alt loc de muncă într-un final. De câte ori nu mi-a mulțumit pentru răbdare, pentru iubire, pentru sprijin? Și totul fusese minciună.
Cu lacrimile curgându-mi pe obraz, am tras aer adânc în piept și am intrat în camera Dorinei. Citea Cel mai iubit dintre pământeni și a ridicat din sprâncene când m-a văzut așa palidă. Fără să-mi dau seama, plângeam cu zgomot. I-am spus ce se întâmplase. Imediat, fiica mea a fugit la laptop, a verificat mesajele, le-a șters, dar nu înainte să le fotografieze. Am citit împreună cu inima sfâșiată firul de discuții pe care Vasile îl avea cu Sabina de aproape o lună exact de când găsise postul acela la editura Arta.
Ca în visele ciudate unde lucrurile se transformă sub ochii tăi, Dorina a scris rapid un mesaj femeii: Dacă îl iubești atât de mult, poți să-l iei. Iar apoi a salvat dovada. Sabina a dispărut de pe site ca aburul de dimineață de pe pământ. Dorina i-a trimis tatălui mesaje cu capturi de ecran, adăugând: Fii bărbat! Acceptă-ți deciziile și pleacă. Apoi m-a îmbrățișat, spunând că sunt o femeie puternică, că va fi alături de mine orice ar fi.
Nu rămânea nimic decât să așteptăm ca Vasile să se trezească. Prezentul părea leneș ca un iepure de câmp, întins pe firul ierbii la amiază. Un sunet sec a zguduit apartamentul: telefonul mobil al soțului. Era Sabina. A răspuns fără ezitare, crezând, pesemne, că nu suntem acasă. N-a vorbit mai mult de un minut. L-am auzit ridicându-se, căutându-și haina din cui. Când a trecut pe lângă noi, eu nici n-am putut întâlni privirea lui, petrecându-mi ochii pe geam, spre pomii desfrunziți. Dorina i-a zâmbit larg, ca o zână. Am mai dat de el doar când a venit după câteva lucruri la repezeală, mutându-se în fugă într-o realitate nouă.
Nici acum nu pricep. Cum se poate ca o familie să se dezintegreze ca un nor în bătaia vântului? În 28 de ani, toate gesturile frumoase, toate vorbele moi, toate păreau vise visate pe sub poduri de ape. Iar la final, doar divorțul și o liniște apăsătoare, ca un gol în suflet.
Press «Like» and get the best posts on Facebook ↓
