Am fost dezamăgit de aleasa mea și am părăsit-o imediat după ce i-am vizitat locuința.
Am fost căsătorit timp de treisprezece ani, iar fosta mea soție nu era cunoscută pentru frumusețea ei clasică. În tinerețe, m-a fermecat cu fragilitatea ei, cu delicatețea și acea blândețe abia sesizabilă care îți atingea sufletul. Nu pot spune că era orbitor de frumoasă, dar știa cum să se prezinte. Îi plăcea să se răsfețe cu lenjerie de dantelă scumpă, iar rafturile din baia noastră erau pline de creme, parfumuri, uleiuri și produse cosmetice. Erau atât de multe recipiente și sticluțe, încât mă pierdeam în mulțimea lor, dar ea mereu mirosea ca o grădină de flori. Amândoi câștigam bine și trăiam în belșug, așa că își putea permite aceste mici luxuri.
Fosta mea soție nu umbla niciodată prin casă în haine largi și uzate — părul ei era mereu aranjat și hainele călcate. Îmi plăceau femeile îngrijite, care își cunosc valoarea. Dar destinul a vrut altfel — acum cinci ani, ne-am despărțit, iar de atunci viața mea a fost o succesiune de întâlniri trecătoare. Femeile apăreau și dispăreau, fără a lăsa urme, până când am întâlnit-o pe ea — Alina. Era ca din altă lume: frumoasă, atrăgătoare, cu trăsături delicate și cu o ținută sigură. Coordona cu ușurință o echipă de bărbați la serviciu, lucru care m-a impresionat involuntar. Am hotărât că nu pot să o las să-mi scape.
Totul a început cu discuții nevinovate, dar curând am invitat-o la apartamentul meu din Cluj. Nu am gătit — am comandat cina de la un restaurant, dar am aranjat masa cu suflet. Seara a fost magică: vin, râsete, priviri lungi. Alina a rămas peste noapte și a devenit oaspete frecvent. Însă, cu cât venea mai des, cu atât mai mult mă deranja comportamentul ei. Nu aducea niciodată cu ea cosmetice, haine de schimb, sau lenjerie. Dimineața arăta îngrozitor: rimel întins, păr încurcat, față obosită. După duș, îmbrăca aceleași haine de ieri, iar asta mă deranja teribil. Sincer, eram dezamăgit în adâncul sufletului.
Într-o zi, Alina m-a invitat la ea. Mergeam cu gândul că voi vedea haos, obiceiurile ei acasă la mine sugerând neglijență. Dar când am intrat în apartamentul ei, am fost șocat. Nu era dezordine, ci… altceva. Interiorul era proaspăt renovat — stilat, scump, cu mobilă de calitate și detalii moderne. Totul emana gust și prosperitate. Dar când am intrat în baie să mă spăl, inima mi s-a strâns de tristețe. Pe raft se aflau doar un șampon și un tub de pastă de dinți. Atât. Nici urmă de lux, nici un indiciu de grijă pentru sine. Mi-am amintit de fosta mea soție — rafturile ei erau pline de sticle, baia mirosea a parfumuri, și pentru mine asta era un semn de feminitate, de respect de sine. Aici — doar gol.
Alina tocmai împlinise 33 de ani, dar se părea că nici nu se gândea la cum să-și păstreze tinerețea. Nu o speriau ridurile, pielea care îmbătrânea? Stăteam acolo, uitându-mă la acel raft sărac, simțind cum dezamăgirea creștea în mine. Însă adevăratul șoc m-a așteptat pe balcon. Acolo, pe sfoară, se usca lenjeria ei — simplă, gri, fără nicio urmă de eleganță. A observat privirea mea și mi-a spus nepăsătoare: „Pentru mine, contează confortul”. Aceste cuvinte au sunat ca o condamnare.
Poate la 42 de ani am devenit prea critic? Poate obiceiurile mele și așteptările mele sunt un bagaj din trecut pe care nu-l pot lăsa în urmă? Dar am înțeles că nu pot trăi cu o asemenea femeie. Ne-am despărțit — eu am pus punct. Am plecat, fără să mă întorc, cu inima grea, dar convins că nu pot accepta acest gol acolo unde aș fi dorit să văd frumusețe și grijă. Alina era minunată pe dinafară, dar în interiorul casei ei am văzut doar indiferență față de sine — și asta a ucis tot ce ar fi putut fi între noi.
