Mamă-soacră și planurile ei de vară
În ultimele zile, mama lui Ovidiu, Tamara Gheorghe, a spus o veste care mi-a lăsat gura căscată. Se pare că vara asta ia la casă la țară nepoții fiicei ei, Natalia — Adina și Paul, iar pe Anișoara noastră, fetița noastră de șase ani, a hotărât să ne-o trimită înapoi toată vara! Și asta fără să mai discute cu noi! Când am încercat să mă revolt eu și Ovidiu, soțul meu, Tamara Gheorghe a făcut doar un sunet disprețuitor: *„Totul e corect, Marică! Nu pot să iau pe toți nepoții la mine!”* Corect? Adică acum viața noastră trebuie să se învârtă după poruncile ei regale? Încă sunt furioasă și simt nevoia să vărs tot ce am pe suflet, altfel o să explodez.
Totul a început acum două săptămâni, când mama lui Ovidiu ne-a sunat și, între vorbe, și-a anunțat *„planurile”*. Eu atunci n-am înțeles unde bate. *„Marică,”* zice ea, *„anul ăsta iau pe Adina și Paul la țară. Sunt mai mari, cu ei e ușor, iar Anișoara să stea la voi.”* La început am crezut că glumește. Anișoara adoră casa bunicii — are grădină, leagăn, lângă pârâu. În fiecare an mergea acolo o săptămână-două, și noi cu Ovidiu eram bucuroși: Anișoara e fericită, noi respirăm puțin. Dar ca bunica să hotărască brusc să nu o mai ia deloc, ci să ne-o trimită înapoi toată vara, ca pe un colet? Asta a depășit orice limită!
I-am spus imediat lui Ovidiu: *„Ai auzit ce-a mai scos mama ta? De ce ia decizii pentru noi?”* Ovidiu, ca de obicei, a încercat să domolească situația: *„Marică, mama vrea să stea puțin cu nepoții Nataliei. Și Anișoara e bine și acasă, ne descurcăm noi.”* Ne descurcăm? Firește că ne descurcăm, dar nu asta e problema! De ce n-a întrebat părerea noastră? Eu și Ovidiu lucrăm, aveam planuri de vară — voiam să luăm concediu, să mergem cu Anișoara la mare. Și acum ce? Să anulăm tot, pentru că mama lui așa a decis? Și mai ales faza cu *„corectitudinea”* ei — parcă ne face o favoare!
Am încercat să discut direct cu ea. I-am zis la telefon: *„Tamara Gheorghe, de ce nu ați vorbit cu noi înainte? Anișoara iubește casa de la țară, noi ne-am bazat că va merge ca de obicei.”* Iar ea, fără să clipească: *„Marică, nu începe. Adina și Paul n-au mai fost la mine de mult, îi iau. Iar Anișoara e a voastră, ocupați-vă de ea.”* Aproape că am lăsat telefonul din mână. Să mă *ocup*? Adică Anișoara nu mai e nepoata ei? Și de ce copiii Nataliei sunt prioritari? Știu că Natalia locuiește mai aproape de casă, și mama lui Ovidiu mereu stă mai mult cu ei. Dar să-i pună pe ei deasupra Anișoarei, atât de fără nicio jenă — e pură obrăznicie!
Am încercat să explic că avem planuri, că Anișoara va fi supărată, dar bunica m-a tăiat scurt: *„Marică, nu exagera. Anișoara poate sta și acasă, eu nu sunt din cauciuc, nu pot lua pe toți.”* Nu e din cauciuc? Cine a spus să fie? Noi n-am impus niciodată să o ia pe Anișoara, mereu am discutat înainte. Acum ne aruncă pur și simplu hotărârea în față. Ovidiu, în loc să mă susțină, dă din umeri: *„Mama știe mai bine, Marică. Nu vă certați.”* Să nu ne certăm? Sunt pe punctul să o împachetez eu pe Anișoara și s-o duc la bunica — să vadă cum refuză nepoata în față!
Cel mai dureros e pentru Anișoara. Deja întreabă: *„Mami, când mergem la bunica la țară? Vreau să mă dau în leagăn și să culegem fructe!”* Nu știu ce să-i răspund. Să-i spun că bunica a ales pe alții? E un copil, n-o să înțeleagă, dar o să fie tristă. Nu vreau ca fetița mea să se simtă mai puțin iubită. Am sugerat mamei lui Ovidiu un compromis: să-i ia pe toți trei măcar o lună, iar noi plătim cheltuielile. Dar ea s-a încăpățânat: *„Marică, eu am hotărât. Nu te amesteca.”* Să nu mă *amestec*? Adică acum sunt străină în viața propriii fete?
Am vorbit cu Natalia, sperând să o convingă pe mamă. Dar ea a ridicat din umeri: *„Marică, mama decide singură. Adina și Paul au insistat să meargă, iar Anișoara e încă mică, e bine și acasă.”* Mică? Anișoara e cu un an mai mică decât Adina, ce diferență face? Mi-am dat seama că de la Natalia nu are rost să aștept ajutor — ea e încântată că copiii ei sunt favoriții. Iar noi cu Ovidiu am rămas să ne descurcăm cu *„corectitudinea”* bunicii.
Acum mă gândesc ce să fac. Poate să dau dinPoate mâine voi suna din nou la bunica și voi încerca să-i schimb părerea, altfel o să luăm tot ce avem și plecăm singuri la mare, fără să ne mai uităm în urmă.
