Tradiția ceștii de ceai: Povestea Oanei
Oana mergea acasă de la serviciu, cu o ușurare în suflet — azi le-au dat liber mai devreme. Străzile orașului Ungheni respirau căldura primăverii, și ea se gândea cum să-și petreacă seara neașteptată de liberă.
„Poate să trec pe la Mariana?” i-a trecut prin minte. „N-am mai vorbit de mult.”
Decizia a venit repede. Oana a intrat într-o patiserie să cumpere o plăcintă cu vișine și, după jumătate de oră, suna deja la ușa prietenei sale.
„Bună!” Mariana a deschis ușa, iar ochii i-au strălucit cu o scânteie vicleană.
„Am venit în vizită!” a zâmbit Oana, întinzând cutia cu plăcinta.
„Intră, am o surpriză pentru tine,” a spus brusc Mariana, iar în vocea ei s-a auzit o notă ciudată.
„Ce surpriză?” s-a încordat Oana, dar, fără să aștepte un răspuns, a intrat în bucătărie. Acolo a înghețat, ca lovită de trăsnet, văzând ceea ce Mariana numise „surpriză”.
„Prietenele necăsătorite nu au ce căuta în casa unei femei măritate,” îi obișnuia să-i spună bunica Oanei. „Ține-le la distanță, nu le deschide sufletul, altfel vei plânge cu amărăciune.”
Oana întotdeauna a ascultat de înțelepciunea bunicii, iar prietene adevărate n-a avut multe. Unele s-au pierdut în vâltoarea anilor, altele s-au despărțit de ea după certuri, și doar Mariana a rămas alături. Prietenia lor, întărită încă din clasa întâi, a durat aproape patruzeci de ani. Au împărțit bucuriile și durerile: Oana și soțul ei, Victor, au crescut doi fii, trimis la studii la București, iar Mariana se bucura de succesul fiicei sale, Andreea, visând la un viitor fericit pentru ea.
„Fericirea mea n-a fost, dar măcar Andreea să aibă noroc,” suspina Mariana cu tristețe.
„Nu vorbi așa,” o liniștea Oana. „Andreea e o fată genius, totul va fi bine. Și tu n-ai de ce te plânge: ai o fată minunată, un apartament frumos. Da, cu soțul n-a mers — asta e greu.”
„Greu că l-am suportat atâția ani, iertând tot,” răspundea Mariana cu amărăciune. „Credeam că se va potoli, dar el a devenit și mai rău.”
Oana știa povestea prietenei ca pe a sa propriu-zisă. Soțul Marinei, Gheorghe, a trăit toată viața ca un burlac. În timp ce ea se zbătea să întrețină fiica, să-i ajute pe părinți și să muncească la două slujbe, el se delecta cu atenția altor femei. Uneori reușea să-și ascundă aventurile, dar de cele mai multe ori se sfârștOana a închis ochii, simțind cum ultima picătură de încredere se sparge în ceașca ei de ceai, lăsând în urmă doar amărăciunea unei prietenii sfâșiate și a unui viitor nesigur.
