L-am găsit pe fiica ta pe stradă
Ionuț se întorcea de la muncă când a sunat telefonul. A aruncat o privire pe ecran — era mama lui.
— Fiule, unde ești? — vocea Elenei Petrovna era atât de veselă încât bărbatul s-a încordat.
— Vin de la serviciu, mamă. S-a întâmplat ceva?
— Vino acasă. Te așteptăm aici, — a răspuns ea voioasă.
— Voi? Cine e „voi”? — s-a mirat Ionuț.
— Vino și vezi singur.
— Ajung imediat, — a spus el scurt și a închis.
După douăzeci de minute a intrat în apartamentul mamei, a deschis ușa sufrageriei — și a înghețat. Pe canapea stătea mama lui… cu micuța Sofia în brațe.
— Maria, am întâlnit-o pe mamă astăzi, — a început el seara, apropiindu-se de soție.
— Și?
— A întrebat dacă poate veni la ziua Sofiei…
— Nu, — a tăiat Maria, fără să se întoarcă.
— Ascultă, poate e timpul să-i ierți? Au trecut doi ani…
— Pentru tine — au trecut. Pentru mine — au fost doi ani în care mi-am amintit în fiecare zi ce a făcut! Niciodată nu voi uita.
— Maria, îi e dor de nepoată. Și-a cerut iertare… Trăim o dată. Las-o să vină.
— Nu! — ochii ei au scânteiat. — Nu vreau s-o văd!
— Dar eu vreau! E mama mea, apropo! Și, ca să fim sinceri, amândouă ați greșit atunci. De ce numai ea a plătit?
— Deci eu sunt vinovată? Bine. Să vină ea. Noi cu Sofia plecăm. Sărbătoriți voi doi!
— Maria, nu îndrăzni să faci așa ceva! Nu răspund de mine!
— O să îndrăznesc! — a aruncat ea și a ieșit din cameră.
Înainte, toți o invidiau pe Maria. Soț — frumos și cu succes, apartament — chiar după nuntă. Și soacră… părea femeia perfectă. Maria se lăuda la serviciu:
— Vă imaginați, Viorica Teodorovna a insistat ca Ionuț să-mi cumpere blana. A zis: „Stai la stație și îngheți!” Asta e grijă!
— Ne aduce mâncare cu sacoșe întregi. Se uită ce lipsește și comandă ea!
— De ziua mea — ultimul iPhone! A spus: „E timpul să-ți iei ceva nou.” Vis, nu soacră!
Când Maria a rămas însărcinată, soacra s-a transformat într-o zeiță. A făcut programări la cei mai buni doctori, aducea fructe proaspete, haine călduroase, vitamine.
Dar imediat ce s-a născut Sofia — totul s-a schimbat.
Soacra venea în fiecare zi. O scălda, o hrănea, controla tot.
— Ai puțin lapte. Pentru că nu încerci destul!
— Încerc! — răspundea Maria, aproape plângând.
— Aha! Ești somnoroasă mereu. Așa că dormi pe picioare!
Ionuț o ruga pe mamă să vină mai rar. S-a supărat. Au început apelurile nesfârșite:
— Cum e Sofia? Ce a mâncat? Cum a dormit?
— Nu uita să aerisești. Dar să nu răcești copilul!
— Cum ai făcut piureul? Fără cocoloașe?
Maria a început să urască în sinea ei această „grijă”. Nu o ascultau, nu o respectau. În ea vedeau doar o servitoare pentru nepoată.
Într-o zi, după o nouă lectie despre mămăliga, Maria n-a mai rezistat:
— Lăsați-mă în pace!
— Nici nu mă gândeam să plec! — a răspuns soacra aspru. — Tu mă doare-n cot. Contează Sofia! Și te voi controla, vrei sau nu!
O oră mai târziu, Maria a ieșit la plimbare cu fetița. Trecând pe lângă farmacie, și-a amintit că trebuie să cumpere apă oxigenată. A lăsat căruțul la intrare, a fugit înăuntru pentru o clipă… Când a ieșit — căruțul dispăruse.
Lumea i s-a prăbușit.
Țipete, lacrimi, mulțime, poliție… Ionuț a ajuns în jumătate de oră.
Și atunci — a sunat mama:
— Fiule, unde ești?
— Mamă? — abia putea să respire.
— Am găsit-o pe Sofia. Stătea singură! Cum poți să-i încredințezi copilul Mariei?!
— Vin acum! — a spus el sec.
— Sclipico, nu plânge. E totul bine. Sofia e cu mine.
— Cu mama ta?! — Maria s-a făcut albă ca varul. — Ea… ea a făcut asta?
— Da.
Au plecat imediat. Scandalul a fost cumplit. Soacra se justifica:
— Voiam să te înveț minte. Să știi cum nu se lasă un copil!
— Să mă înveți minte?! — Ionuț era înfuriat. — Dacă mergeam la poliție? Îți dai seama CE ai făcut?!
— Nu-mi pasă! Am vrut binele!
— Și a ieșit răul, ca de obicei.
Maria stătea cu fața de gheață:
— Nu voi ierta. Nu mai sunați. Nu vă apropiați. Pentru Sofia, bunica nu există.
Și așa trăiesc. Soacra nu mai vine. Nu poate suna — numărul e blocat. Maria, când o vede pe stradă, o ia pe fetiță de mână și schimbă direcția.
Iar Sofia împlinește trei ani. Pentru ea, bunica e un străin.






