La un pas de divorț
Elena îl rugase de mult pe soțul său să meargă cu ea la bunica ei cea mare, la țară. Varvara Petrovna trăia singură într-o căsuță la marginea satului. Tocmai împlinise nouăzeci și opt de ani, și fiecare vizită putea fi ultima. Dar Mihai tot refuza: uneori pentru că lucra, alteori pentru că era obosit, și de cele mai multe ori pur și simplu nu avea chef.
— Hai, te rog, — insista Elena, — îți amintești că a promis să ne spună secretul acela care i-a salvat căsnicia cu străbunicul? Doar dacă mergem împreună…
Mihai răsuflă supărat:
— Dacă secretul ăsta e așa miraculos, de ce nu mi l-ai spus până acum?
— Pentru că a jurat să-l împărtășească doar în fața noastră amândurora. Spune că sunt cuvinte fermecate pe care orice familie ar trebui să le știe. Ea și străbunicul au trăit împreună șaizeci și doi de ani. Până când a murit. Și nici măcar nu s-au gândit vreodată la divorț.
Mihai oftă. Nu credea în magie, nici în sfaturi din secolul trecut. Dar privind ochii Elenei, plini de speranță, făcu semn din mână:
— Bine. Dar nu stăm mult. Ajungem, vorbim, și ne întoarcem.
Varvara Petrovna îi primi culcată pe patul aranjat cu grijă. În ciuda vârstei, privirea ei era limpede și plină de tărie. Zâmbi ușor, dădu din cap spre Elena și apoi se uită lung la Mihai.
— Ei, nepoților, ați venit? După cuvintele alea?
— Da, bunico, — răspunse Elena entuziasmată, — ai promis să ne spui secretul care ține o căsnicie strânsă. Te ascultăm.
Bătrâna închise ochii pentru o clipă și apoi șopti abia auzit:
— Secretul ăsta ni l-a dat un preot bătrân. Ne-am cununat într-un sat uitat de lume, pentru că nu erau alte biserici prin apropiere. Și atunci el ne-a spus: „Aduceți-vă aminte: până la divorț e doar un pas.”
Mihai se încruntă:
— Un pas?
— Da. Un singur pas greșit. Un cuvât dur, spus în necaz. O privire peste umăr, o zi în care ai plecat de acasă și nu te-ai mai întors la timp. Să distrugi o familie e ușor. Dar să o păstrezi, asta e muncă. Și de fiecare dată când vă certați, vă supărați sau gândiți lucruri rele, aduceți-vă aminte: până la divorț e doar un pas. Îl faci și poate să nu mai fie cale de întoarcere.
Tăcerea se lăsă grea în cameră. Elena plecă ochii. Mihai se ridică, se duse la fereastră și tăcu multă vreme. Apoi, deodată, spuse încet:
— Părinții mei au divorțat când aveam zece ani. Și totul a început cu un singur pas. Tata a plecat să doarmă la un prieten. Mama nu l-a crezut. Apoi cuvânt cu cuvânt, și totul s-a prăbușit.
Se întoarse spre soția lui:
— Noi doi am ajuns tot mai aproape de marginea asta, în ultima vreme.
Elena dădu din cap, abia ținându-și lacrimile.
Pe drumul de întoarcere, au mers ținându-se de mână. Fără să spună nimic. Doar degetele încâlcindu-se strâns, ca și cum s-ar fi temut să se desprindă. Și când au ajuns acasă, Mihai se opri brusc, o strânse de el și-i șopti:
— Hai să ne promitem unul altuia că nu vom face niciodată acel pas.
Elena încuviință, și în clipa aceea amândoi înțeleseră: acum aveau nu doar o amintire a bunicii, ci și un adevărat sprijin. Doar o propoziție, și viața întreagă poate să se schimbe.
