Inimile frânte și farmecul ascuns
Elena a intrat în casă după o ședință cu profesorii din orășelul mic de lângă Iași. Abia a trecut pragul când s-a dus în camera fiului ei și a început conversația educativă.
— Mamă, ajunge! M-ai plictisit cu moralurile tale! a izbucnit Andrei.
— Cum adică „ajunge”? Abia am început! Doamna Mariana e foarte nemulțumită de tine. Elena l-a privit cu dezaprobare.
— Fac cum vreau eu! Ca tata! Acum înțeleg de ce are altă femeie — probabil l-ai înnebunit la fel cum mă enervezi pe mine! a spus Andrei fără să se gândească.
— Ce altă femeie? Despre ce vorbești? glasul Elenei a tremurat, iar ea a rămas nemișcată, uluită.
Se întorcea de la școală, unde învățătoarea se plânsese din nou de Andrei: nu-și făcea temele, nu era atent la ore, era obraznic. Ce se întâmpla cu băiatul? În ultima vreme părea absent, închis în sine. Trebuia să vorbească cu soțul ei, să-l lase pe tată să se ocupe.
Dar atunci a văzut mașina lui Adrian parcată lângă trotuar. Oare a venit după ea? Ce bine! Elena și-a grăbit pasul, dar s-a oprit brusc. Adrian ieșise din mașină, cu un buchet de flori, dar nu se îndrepta spre ea — ci spre o femeie necunoscută. Aceasta l-a îmbrățișat, a luat florile, și au plecat împreună.
Elena a rămas locului, ca paralizată. Cine era femeia aceea? Înaltă, cu părul roșu lung, îmbrăcată într-o rochie strâmtă — exact opusul ei, scundă și brunetă, cu părul scurt. Adrian susținul că rămâne la muncă, că are un proiect nou cu colegii. Oare femeia aceasta era colegă? În cei cincisprezece ani de căsătorie, Elena nu se îndoise niciodată de el.
Se căsătoriseră din dragoste imediat după facultate. Părinții lui Adrian, oameni bogați, le dăduseră un apartament în centrul Iașilor. Socrii o adorau pe Elena, iar fetița lor, născută mai târziu, era mădularea familiei. Adrian preluase afacerea tatălui său când acesta se retrăsese din cauza problemelor de sănătate. La început fusese greu, dar reușise să câștige respectul angajaților. Salariul lor îi ținea confortabil: cumpăraseră o casă la țară, mergeau acolo cu prietenii și familia, mergeau în vacanțe în străinătate. Adrian o sfătuise pe Elena să renunțe la slujba de asistentă medicală, dar ea își iubea meseria — ajutarea oamenilor era chemarea ei.
Și acum? Dacă avea pe altcineva, înseamnă că nu o mai iubea. Avea să plece la ea curând… Lacrimile i-au ars obraji. Ce durere, ce nedreptate! Ce-i lipsise? Nu erau doar soți, ci și prieteni, își împărțeau totul, iar intimitatea lor fusese mereu puternică. Cum putuse s-o trădeze așa? Adrian nu se uitase niciodată la alte femei, deși era un bărbat atrăgător.
Acasă, Elena a început discuția cu fiul ei.
— Mamă, lasă-mă! M-ai săturat! a răspuns Andrei furios.
— Cum adică? Doamna Mariana spune că te-ai destrămat cu totul!
— Fac ce vreau eu, ca tata! Acum înțeleg de ce are altă femeie — l-ai înnebunit, la fel cum mă enervezi pe mine!
— Ce femeie? Despre ce vorbești? vocea Elenei a tremurat.
— L-am văzut pe tata într-un bar cu o tipă. Trec pe lângă ei, nu m-a văzut. Ce mai zici?
Elena s-a prășit pe canapă, acoperindu-și fața cu mâinile. Lacrimile au curs fără oprire.
— Mamă, nu plânge… Andrei, care o iubea pe mama lui, s-a speriat.
— Așa stau lucrurile, dragul meu… Am trăit, ne-am iubit, iar acum el are pe alta…
— Mamă, se mai întâmplă. Îl iubesc și eu pe tata, dar dacă te tratează așa, să plece. Ne descurcăm. Am treisprecia ani, nu sunt mic. Dar mă doare. Tatăl meu a fost laș.
Andrei i-a întins mamăii ei un șervet. Elena și-a șters lacrimile și l-a îmbrățișat.
— O să vorbesc cu el. Să-mi spună totul pe față.
Câteva ore mai târziu, Adrian a intrat în casă. Părea obosit și posomorât.
— Elenă, am mâncat cu niște colegi, mă duc la duș și la culcare. Sunt epuizat.
— Adrian, te-am văzut… I-ai dat flori, apoi ați plecat. Mergeam de la școală…
Adrian a încremenit, făcându-se galben.
— M-ai văzut? Da… Am o relație cu noua asistentă, Corina. Nu știu cum s-a întâmplat.
— Și acum ce? Te muți la ea?
— Elenă, nu vreau să plec… Dar mă atrage ca un magnet. Te iubesc, dar e ca o vrăjială. Ea a făcut primul pas, m-a invitat la ea acasă să mă ajute cu niște acte. Am cunoscut-o pe mama ei, am luat cina împreună. M-a mai chemat, și nu puteam refuza. Și… m-am îndrăgostit. Ne-am întâlnit la casa noastră din țară. Iartă-mă…
— La casa noastră? În casa noastră?! Adrian, cum ai putut?! Elena își pierdea răsuflarea de durere.
— Scuză-mă. Ar fi mai bine să divorțăm. Nu pot trăi de parcă nimic nu s-a întâmplat. Nu voi abandona pe Andrei, voi fi alături de voi. Vă las apartamentul, iau mașina și casa de la țară.
— Ai hotărât deja… E tânăra, se va juca cu tine și te va lăsa. Gândește-te cu capul!
A doua zi, Adrian și-a strâns lucrurile și a plecat în timp ce Elena și Andrei erau plecați. Fiului i-a lăsat o scrisoare, încercând să-și explice gestul. Elena s-a uitat la rafturile goale ale dulapului, iar inima i s-a frânt de durere. Îl iubise din toată inima, mereu. Banii nu contaseră niciodată pentru ea — familia, cei dragi, sănătoși și alături, erau totul. Divorț? Să depună el cererea, dacă vrea. Ea și Andrei aveau să se descurceBunicii lui Andrei au venit să-i consoleze, aducând cu ei pofta de mâncare și gata să stea alături de ei în vremurile grele.
