Teodora nu-i suporta niciun pic de bărbatul fiicei sale. Un tip cam de la țară, care nu știa ce-i manierele bune, lucra ca șofer-cursier, iar seara se băga în jocuri pe calculator. Teodora făcuse tot posibilul ca Sashca s-o lase pe Vlad, dar băiatul își folosise armele cele mai banale și eficiente – făcuse-o gravidă pe fiica ei. Sfârșitul poveștii: Teodora, după o viață de văi și râuri în fața filmărilor de la televizor, știa bine că dacă l-ar fi trimis pe Sashca la avort, s-ar fi prins de-un pustiu total. Așa că s-a grăbit s-o vadă pe fiică căsătorită. Și ce nu-i fi dus? Băiatul voia chiar s-o ducă pe Sashca la o scurtătură într-o cameră ocazională – ce capriciu! Teodora i-a adăpostit pe amândoi la ea acasă, i-a dat și o cameră mai mare decât cea a ei.
– Fiii, iar nici azi n-ai dat jos de la calculator? – se plângea Teodora. – Chiar dacă ai și un copil de crescut, nu poți da o mână de ajutor?
– Nană, el se desface la stres. Așa ies treptat din joc și o duc pe Aniță la culcare, – își liniștea fiica-o, ceea ce o lipsise de efect. – Oprește-te, că e mai bine s-o lăsăm în pace.
Hm, nu era chiar așa rău, Vlad. Teodora trăise de unsprezece ani cu gândul de a se răzbuna pe soțul decedat și doar de curând își știa singură mintea să înlocuiască o lampă. El, în schimb, făcuse niște minuni – scăpase ușile de la frigider, pusese un robinet nou, nu mai vorbim de celelalte treburi „de bărbăție”. Dar mai bine trăiești cu dulapuri care nu se închid decât s-o lași pe fiică s-o strice un tip care-i pornit la trei camereile lor. În plus, trădase vocația fiicei – Teodora visase s-o facă balerină (dar nu s-a împlinit), iar Sashca avea un talent sigur. Acuma, după nașteri, i se vedea viitorul doar ca profesor de dans la centrul cultural local. Bafta ei! Da, într-adevăr, Vlad era rău. Măcar un pic.
Bărbatul părea să nu-i observe nimic. O chema pe Teodora „Nană”, iar ăsta era abia începutul problemei.
– Nană, cum gătiți de minune! – o lăuda el în fiecare prânz. Teodora avea impulsul să-i spună că chicken-erul pe care i-l servea fiicei era din carne de vită, iar al lui din papură și pâine.
– Știi că nimeni nu se știe de la calculator doar ca să se țină ocupat – adăuga Teodora uneori, servind supă mai grosă fiicei și ceva mai lichidă lui. – Îl știi pe Ionuț, vecinul? Fiul lui lucrează ca programator.
– Eu, da, eram cam la programă – zise Vlad, mușcând dintr-un pâinec tare pe care i-l înmânase Teodora cu ochii în pământ.
– Dar de ce nu te-ai dus la universitate? – se rățăni Teodora.
– N-am fost șters – răspunse el. – Eram cam ocupat cu jocurile astea.
– Dacă-mi permiti, ai fost ocupat – îi răspunse Teodora.
Sashca interveni atunci:
– Nană, el lucrează noaptea ca să aibă de ce trăi. Îl rog să meargă și el la școală, dar nu vrea.
– Da, n-a știut-o – concluzionă Teodora. – Și nu-i niciun program, ci doar jocuri.
Fiica o bârfiti, iar Teodora știu că-i recunoscută victoria și se duse în odaia ei.
Dar cel mai mult o băgase pe-o bătaie-judecată pe mama lui Vlad, pe care o văzuse o singură dată, la nunți, dar o deconspirase de numai două minute. Așa că când Vlad, zăpăcit, îi spuse că părinții lui vin o zi, Teodora s-a prins de o măsură de cafea.
– Vor dormi în hotel – spuse ea categoric.
– Ei bine, eu le-am zis asta – făcu Vlad –, dar vor veni și la cină ca să te cunoască mai bine.
Teodora se pregătise s-o refuze, dar de data asta interveni Sashca, cu șmecherie:
– Oh, să mă ocup și eu de gătit! Vom face pâine prăjită cu pui și plăcinte cu varză, iar tu, nană, poți face ciorbele tale!
– Bine – bolborosi Teodora, dar cu沤. Și, da, fiica era importantă.
Ceea ce se temuse și făcea adevărul: oaspeți urlați, ruși, fără cadouri pentru Aniță, dar plini de ofertele lor de a-i cădea camerei. La cină, mama lui Vlad, admirând cum Teodora îi servește lui Vlad ciorbă, a spus:
– Căsătore, să nu-i oferi prea mult – mănâncă ca un animal! L-am adoptat dintr-un orfelinat, iar de-atunci doar-a crescătorit cu mâncare. Și frațele meu s-a lăsat sărutat de-a lungul!
Teodora clătându-se, aruncă o privire spre Vlad, apoi spre fiica ei, a cărei față o lăsase împietrită.
– Nu știi nimic despre asta? – se miră Sashca.
– Da! – răcni mamica lui Vlad. – De ce n-o știai de toate astea? Am muncit din greu până m-am căsătorit, i-am făcut repatii pe toți, iar pe mine m-am apucat s-o pun în școală pe una dintre surori, și acum vine un altă femeie să-și încurce glumele.
Oaspeților nu le-a permis-o să stea noaptea. A urmărit până când Sashca a dus-o pe Aniță la culcare, apoi l-a chemat pe Vlad.
– Ești libera de asta, n-ai vrut să fii la facultate pentru că ai lucrat pentru ei? – întrebă Teodora, arătând spre ușă.
– Nană, nu-i știu nimic, – spuse bărbatul –, dar mă-au crescut, mi-au dat un satelit de la ei în sat. Și, sincer, la voi tot mănâncă mai bine!
– Dar tu nu-ai vrut să fii student? – întrebă ea suspicioasă.
– Da, dar îmi trebuisă să termin mai întâi studiile surorii, iar acum Sashca și Anița au nevoie de mine.
– Înțeleg, – spuse Teodora și plecă.
De atunci, ciorba lui Vlad deveni la fel ca a lui Sashca. O săptămână mai târziu, Teodora, cu mănușile spălate, trase o concluzie:
– Vlad, am vorbit cu colegii noștri, te pot lua ca administrator. Știi de ce adăuga?
– Da, – răspunse el.
– Așa că condiția mea este ca tu…
– Accept tot, – o întrerupse Vlad.
– Să te revii și să cauți un program, – încheie Teodora.
Sashca o bătu pe umeri pe Teodora și o lăudă:
– Nană, ești cea mai când!
– Și mănâncă bine, – recunoscu Vlad.
Teodora ridică din umeri și păru că-ni pro mea. Eh, nu-i era chiar așa rău, Vlad.
Salut, tristule!
