În zua când s-a născut fata, tatăl tânăr, pe nume Tudor, a hotărât să o numească Zăpădită, pentru că în această zi ningea cu fulgi mari și albi, ca și inima lui ușoară.
— Lașii aceștia de zăpadă seamănă cu cât de dulce și fragedă e fetița mea! — se gândea Tudor mergând spre spital, unde soția lui, Ana, tocmai dăduse viață fetiței.
Anei îi plăcea numele al lui. Și fetița era luminoasă, cu ochii gri-albaștri, exact ca zăpada.
Zăpădita a crescut iubită de părinții ei. Mama și tatăl ei o înfășurau în dragoste, iar tatăl său, mai ales, o numea adevărată «Zăpăduță». Fetița mergea la grădiniță, avea aproape șase ani și se crea înțeleaptă. Dar bunica Maria, vecina din blocul vizavi, o striga mereu «măicuță».
— Nu mai sunt măicuță, sunt mare! — îi răspundea Zăpădita, iar ea doar zâmbea și dădea din cap.
Într-o seară, Zăpădita nu putea să adoarmă. Stătea cuminte în patrul ei și asculta ce vorbeau părinții. Îi plăcea să asculte, chiar dacă nu era de fapt permis, pentru că auzise multe lucruri interesante pe nevrute. Nu în mod intenționat, dar când nu putea să adoarmă, asculta.
Mama și tatăl vorbeau despre sarcina Anei. Toți știau că în curând se va naște un băiat. Zăpădita și gândise un nume pentru fratele ei — îl va numi «Mihuț», pentru că la grădiniță era un băiețel pe nume Mihai, iar educatoarele îl lăudau mereu. Deci toate Mihaii erau buni, credea ea.
Părinții discutau despre ceva operație, ceva „cezariană”. Zăpădita a auzit cum tatăl spunea:
— Am auzit că la cezariana asta, copilul poate rămâne puțin în urmă față de alții la început. Și pe tine te vor interna mai devreme. Pe Zăpădituța la cine o lăsăm?
— Todi, nu e timpul să ne îngrijorăm acum, vom vedea pe parcurs, — răspunse Ana.
Zăpădita nu înțelegea despre ce era vorba, dar apoi somnul a câștigat, și a adormit.
În noaptea următoare, a auzit din nou părinții vorbind, de data asta despre ziua ei. Mama și tatăl se certau ce cadou să îi ia.
— Să îi cumpărăm cercei de aur, i-am găurit deja urechile, — spunea Ana.
— Nu știu, nu e prea devreme să o răsfățăm cu asumenea lucruri scump— se îndoare— Nu sunt sigur, Ana.
— Nu e devreme! În curând va avea un frățior și va fi sora mai mare. I-am văzut deja niște cercei micuți.
Zăpădita s-a bucurat și a adormit repede. Zilele până la ziua ei se târau. În ajun, a adormit înainte de vârsta ei, pentru că a doua zi era ziua ei.
— Draga mea, la mulți ani! — spuse Ana, ținându-se de bust, în timp ce îi întindea o cutiuță albastră.
Tudor stătea lângă ea și zâmbea și el fericit.
— La mulți ani, Zăpăduțo noastră! — dar ea deschisese deja cutia și râdea cu poftă.
Dar în clipa aceea, Ana se apucă de pânteDar în clipa aceea, Ana se apucă de pântece și șopti cu durere: “Todi, du-te repede după mașină, trebuie la spital, și dă pe la bunica Maria, să lăsăm Zăpădituța cu ea,” în timp ce fața i se strângea de chinuri.
