**Jurnalul meu**
Azi pisica mea a stat toată ziua în bucătărie, cocoțată pe plita de gaz și mi-a mârâit. Am fost îngrozit când am înțeles de ce se purta atât de ciudat.
Dimineața, Mitzi părea agitată. De obicei, doarme până la amiază, întinzându-se leneș pe canapea, dar astăzi părea plină de energie încă de la prima oră.
Nu a vrut să iasă din bucătărie. De fiecare dată când intrau, o găseam pe plită — uneori miaunând insistent, alteori sâsâind spre perete, parcă ar fi văzut ceva acolo.
Am încercat să o iau în brațe și să o scot din încăpere, crezând că vrea atenție. Dar cum îmi întorceam spatele, era iar acolo, cu ochii mari și alerti, de parcă încerca să-mi spună ceva.
La început, am crezut că e foame. I-am pus mâncare, i-am dat gustările ei preferate, dar n-a atins nimic. Ciudat. Mitzi nu refuza niciodată o bucățică de brânză sau șuncă.
Pe parcursul zilei, am început să mă simt rău — amețeală, oboseală, greață. M-am gândit că poate e oboseală sau tensiune. Dar pisica devenea tot mai agitată: alerga prin bucătărie, sărea iar pe plită, miauna atât de tare încât mă enerva.
Și atunci am înțeles. M-am speriat groaznic când mi-am dat seama.
Seara, când Victor, vecinul de sus, a venit să-mi ceară un ciocan, a făcut o față îngrijorată și a spus:
— Mihai, miroase a gaz aici. Rău de tot.
Am sunat la serviciul de urgențe. Era o scurgere de monoxid de carbon din țevile de după plită. Gazul se acumulase încet, iar simptomele mele nu erau oboseală, ci intoxicație.
Mă gândesc și acum ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu era Mitzi. Ea a simțit totul de la început. Miaunatul, sâsâitul, încercările ei de a mă ține în bucătărie — toate au fost semne.
Am fost rapid la spital, am făcut analize, și, din fericire, n-a fost nimic grav. Dar acum, de câte ori pisica mea se poartă “ciudat”, ascult cu atenție.
În ziua aceea, Mitzi mi-a salvat viața.
**Lecția mea:** Animalele simt pericolele înaintea noastră. Cine ascultă, trăiește mai bine.
