Am pus la punct o cumnată impertinentă
Mama a spus că restaurantul e confirmat, zise Larisa cu o voce relaxată, ignorând evident tensiunea din tonul Elenei. Și despre bani Tu și Vlad ați transferat totul?
Elena ezită un moment, căutând cuvintele potrivite, dar Larisa continuă:
Nu e o sumă mare, sincer, m-am gândit să adaug și din banii mei, dar cu cheltuielile mele E pentru mama, înțelegi.
Stai, o întrerupse în sfârșit Elena, încercând să-și păstreze calmul. Nu am stabilit așa ceva. Vlad nu mi-a spus nimic.
Ah, știi cum uită mereu, râse Larisa, de parcă ar fi fost ceva firesc. I-am spus că v-ar costa cam două sute de mii de lei. E rezonabil pentru o astfel de ocazie, nu?
Cuvintele sunau de parcă totul era deja decis și orice obiecție era inutilă. Elena strânse telefonul, simțind cum mânia îi crește.
Două sute de mii? repetă ea încet, aproape în șoaptă.
Da, am și obținut o reducere! Am prăjituri, servire, o să vezi. Mama va fi încântată. Oricum, nu te stresa, am dat deja un avans. Vlad a zis că voi trimiteți restul.
Larisa închise fără să aștepte un răspuns.
Elena rămase nemișcată, privind telefonul. Un nod îi strânse gâtul, iar în minte îi răsuna un singur gând: Iarăși jocul ăsta cu sens unic.
***
Seara, în bucătărie, aerul era încordat ca o coardă. Vlad deschise frigiderul, scoase o sticlă de bere și, fără să se uite la Elena, murmura:
Larisa a spus că te-ai opus să dăm banii pentru restaurant.
Elena îngheță.
M-am opus? Asta a zis? Se ridică de pe scaun, încercând să se stăpânească. Am refuzat? Nu știam nimic până nu m-a sunat ea și m-a pus față la faptul împlinit.
Vlad se întoarse, încruntându-se.
Las-o baltă, ea nu face asta pentru ea. Mama nu-și sărbătorește ziua în fiecare an.
Și cât de normal e să facă asta pe banii noștri? Două sute de mii, Vlad! Elena se abținu să nu țipe. Două sute de mii de lei! E normal?
Vlad ridică din umeri, privind în altă parte.
Păi, e pentru mama. Ce vrei? Larisa a aranjat totul.
Elena oftă.
Bineînțeles, a făcut o treabă minunată. Dar e ușor când folosești banii altora. Și știi, Vlad, nu înțeleg de ce ai acceptat așa ceva. Am discutat despre asta? Nu. Ea a decis, iar tu ai dat din cap.
Termină, făcu Vlad cu mâna, luând un pahar. Ea încearcă doar să facă ce e mai bine.
Pentru cine? Pentru noi? Pentru mama? Sau pentru ea? Elena ridică vocea brusc, dar o coborî imediat ca să nu-l trezească pe fiul lor. Vlad, nu mai pot. Pentru ea e mereu: Dați, transferați, plătiți. Apoi dispare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
El rămase tăcut, privind paharul.
Ce vrei să fac? E așa. Vorbește cu ea, dacă vrei.
Deja am făcut-o, tăie Elena. Și știi ce mi-a spus? Că e datoria noastră.
La ce te așteptai? Ea se ocupă de tot singură. Poate viața ei e mai complicată decât a noastră.
Se ocupă?! Elena izbucni. Vlad, ea profită de toți din jur. Iar tu o încurajezi!
Discuția se împotmoli. Vlad ridică din umeri, murmură ceva neauzit și ieși, lăsând-o pe Elena singură cu gândurile ei.
***
Dimineața următoare începu cu un apel neașteptat. Elena răspunse fără entuziasm.
Bună, ElenA doua zi, când Vlad s-a întors acasă, Elena îl aștepta cu un zâmbet calm și hotărât, știind că viața lor va fi, în sfârșit, liberă de manipulările Lărisei.
