Victor Gheorghe urmărea pe Oleg fără ca acesta să bănuiască ceva. Firește, Victor lucrase ani de zile în domenii care îi dădeau experiența necesară era un profesionist! Dar până atunci nu găsise nimic suspect: Oleg nu adusese pe nimeni acasă și nu făcuse nimic dubios. Dar Victor Gheorghe nu se lăsa păcălit știa că trebuia să aștepte, și mai devreme sau mai târziu Oleg avea să greșească. Intuiția lui nu putea să-l înșele.
Pentru el, asta era extrem de important, pentru că îi privea personal pe el, pe Victor Gheorghe, și familia lui. Cât de frumos fusese când Mădălina era mică! Când se născuse, Victor Gheorghe fusesse dezamăgit că nu era băiat. Desigur, nu arătase, dar în suflet îl zgâria gândul o fetiță! El, un om respectabil, și iată că soția i-a născut o fată, nu un fiu! Cu cine avea să vorbească acum, pe înțelesul lui, când greutățile aveau să-l apese? Pe cine avea să învețe viața, din cine să facă un om adevărat?
Și iată Eh, o fată! Se căsătorise târziu, mereu munca îl ținuse ocupat, iar femeilor nu le plăcea programul lui stresant. Până când o întâlnise pe Luminița Luminița!
Și Luminiței îi trecuseră de patruzeci, așa că era prea târziu să mai viseze la un băiat!
Apoi se întâmplase ceva neașteptat. Victor Gheorghe nici nu-și dăduse seama când micuța lui fiică îi cucerise inima. Când ea îi zâmbese pentru prima dată și-l prinsese de nas cu mânuța ei mică, el cedase.
Și când Mădălina făcuse primii pași șovăielnici, apoi, într-o clipă de entuziasm, alergase spre el strigând: Tati, tati!, Victor Gheorghe o ridicase în brațe și o strânsese la piept. Atunci înțelesese că fericirea acestei puștii era acum cel mai important lucru din viața lui. Fiica lui, micuța lui stea nu avea să-i permită nimănui s-o rănească!
Luminița râdea: Victoraș, ne răsfăți prea mult! Dar Victor le cumpăra fetițelor sale daruri și, privindu-le în ochii fericiți, se simțea împlinit.
Și cum de creștese Mădălina atât de repede? Abia ieri mergea alături de el, ținându-se de mâna lui mare, când o ducea la grădiniță. Ridicându-și capul blond, se uita la el din jos:
Tati, ce mare ești! Îmi cumperi un ursuleț? Da? Și Mădălina îl privea așa, încât se simțea atotputernic! Acum terminase școala, se înscrisese la facultate la zi și începuse să lucreze. Luase singură decizia asta însemna că educația lui dăduse roade. Spusese:
Tati, e timpul să fiu independentă. La job voi acumula experiență, de ce să pierd vremea? Și Victor Gheorghe era mândru din nou de Mădălina lui ce fetiță isteață!
Și apoi se întâmplase ceva. Luminița cocea o plăcintă, cu ochii plini de taină, parcă se întâmpla ceva extraordinar. Victor Gheorghe se gândea poate că fetițele lui voiau să-i ceară bani pentru ceva. Dar nu! Era altceva, ceva la care el nici nu se gândise. Prea devreme, Mădălinii abia îi împlinise douăzeci de ani.
Tati, zâmbise Mădălina, apoi îndepărtase ceva invizibil de pe umărul lui, un fir de praf. Tati, vreau să vă cunoașteți pe tine și pe mama cu cineva, dar nu te agita. Oleg e foarte bun, ne gândim să depunem cererea. L-am invitat la noi astăzi la ceai. Uite, sună acum!
Luminița deschisese prima ușa: Bună seara, intrați, ce plăcere, Oleg! Eu sunt Luminița Vasilievna. Iar el e tatăl Mădălinei, Victor Gheorghe. Victor dăduse din cap, strânsese mâna lui Oleg, dar gura i se uscase.
Acest tip venea să-i ia fetița, pe Mădălina lui, iată cum stăteau lucrurile! Un străin îi lua singura lui fiică de acasă!
Un alt glas, al rațiunii, îi șoptise: Și ce credeai? Nu vrei ca fiica ta să fie fericită? Băiatul pare cuminte, mâna-i puternică vrei ca ea să stea toată viața cu părinții, a?
Dar Victor Gheorghe nu voia să asculte. Hotărâse pe loc că Oleg nu era demn de Mădălina lui, punct. Și i se născuse un plan: avea să-l verifice pe băiat, avea să-și apere fiica.
Și acum, după câteva săptămâni, așteptarea se sfârșise. Victor Gheorghe stătea în mașina de serviciu lângă blocul lui Oleg. De câteva seri, sub pretextul muncii, îl urmărise pe tânăr după ce-l lăsa pe Mădălina acasă.
Dacă avea pe altcineva? Sau ceva nu era în regulă, apoi să-și bată capul că și-a dat fiica unei persoane rele. Cererea fusese depusă deja, Mădălina își cocea rochia, cu Luminița planificau nunta și lista de invitați.
Și iată că, în sfârșit, Victor Gheorghe văzuse o fată cu o fetiță mică apropiindu-se de blocul lui Oleg. Acesta o sărutase pe fată, luase geanta din mâna ei și apucase de mână copila. Și dispăruseră pe ușă! Iată dovada!
Victor Gheorghe știa că Oleg nu era cine pretindea. Dar, pe de altă parte, începuse să-i placă tânărul. Îi amintea chiar de el în tinerețe deschis, simplu. Poate fusese prea suspicios din obișnuință profesională?
Mădălina îl întâmpinase bucuroasă: Tati, peste o săptămână e nunta noastră! Am rezervat azi localul cu Oleg. Sunt atât de fericită!
Victor Gheorghe o privise pe fiică și nu știa ce să facă. Îi era rușine că-l urmărise pe viitorul ginere. Și atunci Mădălina adăugase:
Tati, părinții lui Oleg vin mâine. Vor veni seara să ne cunoască, dar vor sta la el acasă
