Principalul e să te măriți bine. Un bărbat cu bani înseamnă o viață fericită.
Adriana era copilul unic al părinților. Tatăl o proteja, mama o răsfăța și tot îi repeta aceeași poveste:
Principalul e să te măriți bine. Un bărbat cu bani înseamnă o viață fericită, o sfătuia ea, iar Adriana dădea din cap, de acord.
Dar unde era acel bărbat cu avere? La facultate erau băieți drăguți, desigur. Și logodnicul ei venea dintr-o familie bună.
Însă tatăl veghea strict niciun chef până târziu, nici petreceri cu colegii, nici excursii la țară. Totul era sub control.
Nu după mult timp, logodnicul ei și-a găsit altă fată, mai liberă și mai interesantă decât Adriana.
Dar apoi a venit perioada licenței, iar dragostea a trecut pe plan secund.
Apoi, angajarea cu ajutorul tatălui și aranjarea vieții personale cu sprijinul mamei.
Mama știa ce face. Singura ei fiică trebuia să se mărite cumsecade, și iată că a apărut un candidat nepotul unei prietene de-ale ei.
Adriano, ar trebui să te uiți mai atent la acest bărbat. E mai în vârstă decât tine. Dar asta e un plus, nu un minus. La ce-ți trebuie un băiețandru? Gândește-te. Iar Radu Petrovici e un om serios. Are propria firmă. Nu va trebui nici să lucrezi.
Dar a mai fost căsătorit, mamă! Are o fiică, deci plătește pensie alimentară.
Nu-ți face griji. Nevasta lui era o proastă, iar ea și copilul trăiesc de mult în alt oraș. Nu e o problemă.
Și așa s-a întâlnit cu el. Tatăl Adrianei a tăcut cu înțeles. Nu se amesteca în treburile femeilor de când fata terminase facultatea.
Să se descurce singure.
În mod ciudat, Adrianei i-a plăcut de Radu Petrovici.
Cei zece ani dintre ei nu o deranjau. Cu înfățișarea lui, părea că va arăta grozav și peste încă zece ani.
Frumos, cu maniere, îmbrăcat impecabil.
Și el a fost impresionat de ea, așa că s-au căsătorit.
Mama Adrianei a oftat ușurată, îndeplinindu-și datoria maternă, și și-a dedicat tot timpul ei. Saloane de înfrumusețare, magazine, vacanțe cu soțul în țări exotice, fără fată…
Iar Adriana, având un exemplu atât de bun în față, nu a rămas în urmă.
Soțul o încuraja în toate capriciile și nevoile. Așa că Adriana trăia pentru plăcerile ei.
Singura ei grijă casnică era să dea ordonele menajerei, care oricum se descurca bine și fără ele.
Dar fulgerul a lovit pe neașteptate, fără să-i dea timp să se prindă.
Fosta soție a lui Radu Petrovici murise. În ce împrejurări, Adriana nu se interesase.
Și el a fost nevoit să-și ia… Fiica!
Era incredibil. Nici o problemă, zisese ea? Și acum ce să facă? Ea amâna nașterea propriului copil pe nu știe când, iar acum în casa ei apărea o fetiță pe care trebuia să o vadă ca pe o a doua mamă, cum o numea Radu.
Dar nu avea de ales.
Soțul nu o consultase prea mult, doar o pusese în fața faptului împlinit și o rugase să fie miloasă.
Copila nu era vinovată!
Nu după mult timp, el a mers să o ia și a adus-o acasă, cu o geamantă mică și un rucsac de școală.
Mădălina era în clasa a treia, înaltă pentru vârsta ei, tăcută, aproape mută, cum remarcase Adriana.
Nu scoatea o vorbă în plus, totul în liniște, pe nesimțite.
Dar o liniștea faptul că semăna cu tatăl. Cu siguranță era fiica lui, nu vreo copilă făcută de acea proastă de fostă soție…
Viața în casa mare, cu tatăl, mama vitregă și menajera, o copleșea pe Mădălina.
Nu era obișnuită cu așa ceva!
După fiecare cină, se repezea să spele vasele, întreba unde era mătura ca să măture, își călca singură hainele, iar Adriana se enerva…
Tatăl fetiței, prins în muncă și afaceri, venea acasă târziu, iar timpul îi era mereu puțin pentru afecțiune.
Cu soția nu se zgârcea, dar Mădălinei îi rămânea măcar o mângâiere pe cap și întrebarea:
Cum merge la școală?
Totuși, Adriana simțea că acum era legată nu putea să iasă când voia, să-și viziteze locurile preferate, să se aranjeze.
Nu putea să alerge dimineața la salon!
Trebuia să doarmă, să stea la calculator, să-și vadă de rețelele sociale.
Și apoi venea Mădălina, de parcă nu putea să scape: soțul o rugase să-i urmărească învățătura și să o ajute cu temele.
Așa că Adriana s-a gândit: de ce să nu-l convingă pe soț să o trimită la un internat bun?
Dar nu s-a decis, sugerând în schimb grupul prelungit:
Înțelegi, mie mi-e greu să mă ocup de temele ei. Nu sunt profesoară. Și uite, a început să aibă note slabe. La școală le face cum trebuie. E pentru binele ei.
Dar Radu s-a înfuriat atât de tare, că Adriana și-a regretat cuvintele.
Și așa a mers totul: relații fără suflet, nemulțumiri, iritare…
…Peste doi ani, Adriana a născut un băiețel. A apărut problema unei bone, dar Mădălinei îi era aproape doisprezece, și s-a oferit să ajute cu fratele.
Și într-adevăr, nu exista bonă mai bună!
Mădălina făcea totul își termina lecțiile, se juca cu Denis, își călca hainele.
Apoi a preluat și schimbatul așternuturilor, pentru că menajera Nina trecuse de șaizeci și se obosea repede.
Adriana s-a obișnuit, acceptând că Mădălina o ajuta pe Nina, în timp ce ea își dedica timpul pentru a-și păstra farmecul de doamnă a societății.
Denis creștea, o iubea pe sora mai mare, la
