Înăuntru, pe un pat vechi, se aflau Otilia și mama ei, amîndouă îmbrăcate gros, căci era iarnă, și abia ce fuseseră aprinse vatra în sobă.
Nimic, mamă dragă. O să fim bine. Nu vom pieri. Acum îți dau medicamentele.
Otilia o liniștea pe mamă cum putea, deși nu era mama ei adevărată, ci soacrăși încă una aproape străină.
Așa se întâmplase să trăiască ei trei: mama, fiul și nevastă-sa, Otilia.
Ea se măritase târziu, la treizeci de ani, fiind a doua soție a lui Dragoș. Nu stricase nicio familie când începuseră să se vadăDragoș era deja divorțat.
Mătușii, Maricăi Arghiriovna, îi plăcuse Otilia din prima. Și Otiliei la fel. Era caldă, bună, o îmbrățișa, vorbea cu ea, o înțelegea. Otilia își pierduse părinții de mică și rămăsese singură. La mătușă găsise pe cineva aproape.
V-ați înțeles ca două surori zicea Dragoș despre ele.
Cinci ani de căsnicie trecuseră ca un vis. Apoi Dragoș devenise aspru și violent. Țipa la Otilia, la mamă. Motivul? O amantă. Venea mereu târziu și beat.
Într-o zi, anunță că se desparte. Le dădu două zile să plece. Otilia nici nu apucase să plece, când amanta lui veni cu geamantanul.
Poate făcuse asta intenționat, să-și vadă predecesoarea și să-i spună lucruri urîte. Dar nu-i ieși. Era o blondă cu picioare lungi, buze umflate și gene false atât de grele, că abia putea să clipească.
Otilia nici nu se abținu și rîse.
Pe mine m-ai schimbat cu un măscărici cu gene de vacă? Să-ți fie de bine cu ea, că mie nu-mi pare rău deloc.
Dar ea e veselă, iar voi sunteți două babe. Două cloști.
Pe mine mă poți jigni, dar de ce o musti pe mătușă?
Iubi, și mama ta rămâne cu noi? piui elîngeros acea creatură, clătinând genele. Să o ia cu ea. De ce avem nevoie de mama ta? Iubi…
Da, mamă, și ție ți-a venit vremea. Ai arătat prea mult pe aici.
Unde să mă duc? Ți-am dat toți banii din vînzarea apartamentului ca să-ți faci casa asta! Mama se apucă de inimă.
Destul cu teatru! Poți să trăiești, dar nu ieși din camera ta. Aici acum stăpînă este Albina.
Pisicuță, să plece amîndouă.
E mama mea!
Mama ta? Adică eu să am pe cineva ca ea ca soacră? Ooo… Pisicuță…
Otiliei îi ajunsese să le asculte.
Mătușă, vii cu mine la sat?
Mai bine la sat decît cu un astfel de fiu și cu asta…
Stai jos. Îți strîng lucrurile repede.
Nu uita medicamentele, și lădița mea. Și geanta.
Otilia scoase un alt geamantan. Aruncă tot acolo în grabă: lădița, geanta, medicamentele, actele, lenjeria, hainele.
Luați-vă tot. Nu ne trebuie nimic din ce e al vostru interveni Albina nu-i așa, puișor?
Dragoș stătea și se uita. Nu putea face nimic. Știa că mama nu i-o va ierta niciodată. Sau poate că da, căci era totuși mama lui.
În jumătate de oră, Otilia stătea lîngă mașină. Marica Arghiriovna era deja pe bancheta din spate, ștergîndu-și încet lacrimile. Nici nu se întoarse spre fiul ei, doar oftă greu.
E greu să înțelegi cînd dai totul cuivași devii de prisos.
Cum vom trăi acum, fata mea?
O să fim bine. Am niște economii. Ne ajung pînă mă angajez. Tu ai pensie. O să trăim. Avem pîine și unt.
Ajunseră în satul unde Otilia petrecuse copilăria. Bine că era încă zi. În casă era frig. Otilia aprinse repede focul. Aduse apă, puse ceainicul.
Cum știi tu să faci totul. De parcă ai trăit aceste toată viața.
Bunicul m-a învățat. Bine că am cumpărat mîncare. Nu trebuie să mergem la magazin. Nu-mi plac bîrfeli de la țară.
Încet-încet, casa se încălzi.
Mîine o să dau cu lavabilă peste tot.
Cineva bătu la ușă.
Vecina a venit? De mult nu te-am văzut. Am zărit mașina ta. Ce te-ai întors iarna? Au apărut probleme?
Totul e bine, moș Nicolae. S-a rezolvat. Îți spun eu mai tîrziu. Vino la ceai cu noi.
Eu te chemam. Dar nu ești singură? abia atunci o zări pe femeie.
E Marica Arghiriovna. Acesta e Nicolae Petrovici îi prezentă unul altuia.
Spune-mi dacă ai nevoie de ceva.
Nu e nevoie de nimic acum. Mulțumesc.
Trecu o săptămână. Casa era acum curată și primitoare.
Știi, Otilio, și eu sunt de la țară. M-am măritat cu un orașean. A murit cînd Dragoș avea douăzeci și trei de ani, iar eu am vîndut apartamentul. Fiul meu mi-a promis că voi trăi mereu cu el. Și uite cum s-a întors totul.
Nu plînge. Știu că e greu. Și mie îmi e rău. Poate vei avea nepoți.
De la ea? Ferească Dumnezeu. Și moș Nicolae cu cine trăiește?
Singur. Soția lui s-a înecat, încercînd să salveze un copil de la vecini. Demult. Nu s-a mai însurat. Nu are copii. Trăiește așa, singur. Era prieten cu bunicul meu, deși era mai tînăr. E de vîrsta ta.
Trecu o lună. Niciun semn de la Dragoș. Nici măcar nu o sunase pe mamă. Dar într-o zi, Otilia primi un apel de la un număr necunoscut.
Otilio…?
Da.
Soțul dumneavoastră a murit.
Greșiți.
Nu greșesc. Dragoș… Era beat și s-a prăbușit cu mașina. Poate nu e plăcut, dar era cu o fată. Ea a supraviețuit,
