Știi, când m-am pensionat, fiul meu și soția lui mi-au dăruit un apartament. Era dimineața aceea când Ion și Ileana au bătut la ușa mea, mi-au înmânat cheile și m-au dus direct la notar. Eram atât de încântată încât nu mi-a ieșit niciun cuvânt, așa că doar am șoptit:
De ce-mi dați așa ceva scump? Eu nu am nevoie de toate astea!
E un bonus de pensie, ca să poți închiria și să ai chiriași mi-a răspuns Ion, zâmbind.
Eu încă nam mers nici la casa de pensii! Tocmai ce fusesem dată în concediu de odihnă și ei deja aveau totul aranjat fără să mă consulte. Am încercat să refuz, dar ei m-au făcut să nu mai fac caciulă.
Cu Ileana nu am avut mereu o relație lină: uneori totul era calm, iar dintrodata începea o ceartă ca o furtună. Eu și ea am fost ambele ca dracii în acele momente. Am învățat, pe parcursul anilor, să nu ne certăm, să nu ne luptăm. De câțiva ani, prin harul Domnului, trăim în pace.
Când soacra mea, Doamna Vasilica, a auzit de darul ăsta, m-a sunat imediat și ma felicitat, apoi a zis mândră: Așadar am crescut o fiică bună, că nu sa împotriva unui asemenea cadou! A adăugat că ea personal nu ar accepta niciodată așa ceva și ar renunța la el pentru nepoțelul ei.
În miezul nopții mam tot gândit dacă banca mea de pensie îmi va ajunge. Dimineața am chemat pe nepotul meu, Andrei, și iam zis ușor că miaș dori să-i fac un apartament. El abia avea 16 ani, se pregătea să meargă la facultate, avea o iubită și nu putea să o ducă la părinți.
Bunico, nu-ți face griji! Eu mă voi descurca singur și îmi voi câștiga banii! mia răspuns el.
Toată familia a refuzat să ia apartamentul. Lam oferit lui Ileana, apoi lui Andrei și chiar lui Ion.
Mia revenit în minte cazul surorii mele mai mari: soacră ei, Ana, a pierdut casa și a trebuit să se mute întrun apartament comunal. Se ținea de acela ca de o pâlnie de paie în timp ce se scufunda.
Unchiul nostru, Vasile, nu e de 15 ani, iar moștenitorii lui încă se ceartă pentru că nu pot împărți averea fără să se bată.
Îmi amintesc de un emisiune în care părinții mei, Maria și Gheorghe, șiau scris casa lui Ion. El ia evacuat pe bunici și lea vândut locuința, lăsândui pe stradă.
Am plâns nu știu dacă din recunoștință sau din mândrie pentru copiii mei. După ce am mers la casa de pensii, mi sa spus că pensia mea e de 2000lei, iar Ion a închiriat apartamentul la 3000lei pe lună. Acel moment mia arătat că darul lor a fost cu adevărat regal!
