Dragă jurnal,
Astăzi am rămas cu gândul înapoi la nunta Anei și a lui Răzvan, sărbătorită acum un an și jumătate în București, la restaurantul Casa Boema. Părinții celor doi, singurii copii ai familiei, au decis că evenimentul trebuie să fie de neuitat. Visul lor era un altar de poveste, rochie albă ca nea și o trăsură trasă de cai, nu un grătar cu frigărui, așa cum ar fi dorit noi, prietenii.
Cu toții am înțeles că nu se poate lipsi de o petrecere fastuoasă, așa că am început să ne ocupăm de toate pregătirile: manichiură, machiaj, rochie și costum, plus o mulțime de detalii minore. Părinții au promis să acopere toate cheltuielile, cu excepția rochiei de mireasă și a costumului de mire. Au rezervat cel mai bun restaurant din oraș, au ales buchetul pentru Ana și tortul a pregătit prietena mamei lui Răzvan, o veterană a patiseriei, doamna Ileana.
Lista de invitaţi a fost amănunțită cu stricteţe părinții voiau să invoce toţi rudele, chiar şi pe cei cu care nu mai vorbiseră. Argumentul lor: Sunt oameni bogaţi, ne vor aduce cadouri generoase, iar banii primiţi îi vom pune deoparte pentru o maşină sau pentru un apartament. După discuţii aprinse, am decis să nu invităm rudele prea îndepărtate. Câţiva dintre ei au venit cu scuze credibile și s-au retras. În final, lista a conţinut în mare parte prietenii pe care iam ales noi.
În ziua nunţii, vremea a fost perfectă, deși prognoza anunțase ploaie dimineaţa. Ana arăta superb în rochia de mătase cu dantelă fină, iar Răzvan radia de fericire. Întreaga zi a fost plină de bucurie. Fotograful, cu pasiune, nu se sătua să dea clickuri, iar invitații așteptau cu nerăbdare să fie chemaţi la bufetul din restaurant.
După ședința foto, cuplul a urcat în trăsura albă și sa îndreptat spre restaurant. Șampania curgea ca un râu, iar felicitările nu se opriau. Cadourile au fost în mare parte plicuri cu lei. Tinerele noastre nisiseră spus încă de dinainte că preferă bani, însă câţiva invitaţi în vârstă au adus și pături, lenjerie de pat şi farfurii.
Tortul în trei niveluri, decorat cu dantelă de lux, flori de cremă și perle comestibile, a fascinat chiar și pe cei mai pretențioși. Petrecerea a fost fastuoasă; abia dimineața, oaspeţii obosiţi sau despărţit spre casele lor, iar Ana și Răzvan sau retras în camera de hotel rezervată.
A doua zi, când am ajuns la părinţii lor, mama Anei mia șoptit că unul dintre plicuri era gol. Mia spus că plicul fusese oferit de o prietenă apropiată a cuplului, Sara. Diferenţa era evidentă: toate celelalte plicuri aveau semnătură, iar acesta nu avea. Anxietatea ma cuprinsă imediat.
Mai mult, Sara, înainte de nuntă, mă convinsese că nu există încă obiceiul de a oferi sub o mie de lei la o nuntă și că îmi va susţine cu bani. Nu așteptam să aflu că în plic era gol.
Un an mai târziu, Sara a devenit mireasă și ma invitat pe mine și pe soțul meu la nunta ei, la Chișinău, la restaurantul Vatra. În premieră, mia cerut să-i dau bani, pentru că spera să acopere cheltuielile cu un mic surplus. Am început să mă întreb ce să fac. Am propus ca soțul meu să-i dea un plic gol, exact cum a făcut și prietena noastră, dar el a sugerat să-i dăm o sumă mai mare, pentru a o face să se simtă jenată. Mama mea mia recomandat să pun în plic suma minimă, ca să nu-i dezvăluiesc că știu despre înșelăciunea ei și că nu am motive să mă răzbun.
Nunta Sarei se apropie, iar eu încă nu pot decide ce să fac. Mă întreb dacă să îi dau banii, să îi dau un plic gol sau să rămân la minimal, și dacă vreau să îi arăt că am înțeles jocul ei. Poate că singura soluție e să las lucrurile să curgă natural, să nu las gelozia să îmi întunece judecata. Voi scrie din nou când voi afla ce am decis.
Cu gânduri încurcate,
AnaÎn cele din urmă am decis să îi înmânez plicul cu suma minimă, lăsândui să înțeleagă că, deși am învățat să nu mă las pradă răzbunării, încă speră la o mică lecție de umilință.
