După douăzeci și unu de ani de căsătorie, într-o seară de toamnă, soţia mea, Ana, mă privea serios și spuse:
Trebuie să o inviţi pe o altă femeie la cină şi la film.
M-am uitat surprins. Ea zâmbi uşor şi adăugă, pe șoaptă:
Te iubesc, dar ştiu că există încă o femeie care te iubeşte şi aşteaptă să-i oferi puțin din timpul tău.
Era mama mea, Maria. De la moartea tatălui, trăia singură de nouăsprezece ani. Între muncă şi grija pentru cei trei copii nu mai găseam timp să fiu lângă ea.
Acelă seară ridicai telefonul şi spuneam:
Mamo, hai mâine la cină şi la film. Doar noi doi.
Ce sa întâmplat, fiule? E totul în regulă? mă întrebă cu o voce tremurată.
Mama credea mereu că un telefon neaşteptat aduce veşti rele.
Totul e bine, mamă. Doar vreau să petrec o seară cu tine, răspundeam.
Rămase tăcută un moment, apoi, cu blândeţe, răspunse:
Cu plăcere.
În vineri, după muncă, o luam de la apartamentul ei din Iaşi. Era deja aşezată la fereastră, îmbrăcată în aceeaşi rochie pe care o purtase la cea de douăzeci de ani de căsătorie, aranjată şi zâmbitoare.
Le-am zis prietenelor că am o întâlnire cu fiul meu, chicoti ea. Așteaptă să audă cum a mers totul.
Neam îndreptat spre un restaurant mic, cu atmosfere calde, pe strada Lipscani. Mă ţinea de mână cu delicateţe, ca în zilele copilăriei. Când a venit meniul, lam citit cu voce tare, căci fontul ia fost greu de deslușit.
Odăii când îţi citeam eu meniul, zâmbi ea.
Acum e rândul meu, mamă, răspundeam eu.
Am vorbit ore întregi despre viaţă, amintiri, tot ce sa acumulat între noi în ani. Filmul lam ratat, dar nu neam păţit. Când am lăsat-o acasă, mia spus:
Miaș dori să refacem această întâlnire, iar data viitoare eu te invit.
Am înclinat capul şi am acceptat.
Câteva zile mai târziu, Maria a pierit brusc dintro criză cardiacă. Nici nu am reuşit să-i spun la revedere. După un timp am primit un plic. Înăuntru, o copie a bonului de la restaurant, în lei, şi o scrisoare:
Am plătit în avans. Nu ştiam dacă voi putea fi acolo, dar am vrut să-ţi ofer o cină pentru noi doi pentru tine şi pentru soţia ta. Nu vei afla niciodată cât de mult a însemnat pentru mine acea seară. Te iubesc, fiule.
Atunci am înţeles că nu trebuie să amâni niciodată cuvintele te iubesc. Dăruieşteţi timpul celor dragi, pentru că familia nu e ceva de pestenoapte. Familia este acum, în fiecare clipă.
