Ce-i cu tine și cu Anca? De ce ai nevoie de o soție așa? A născut, sa îngroșat și acum se duce prin casă ca un balon de aer. Crezi că o să slăbească? Așteaptă, că lucrurile nu vor face decât să se înrăutățească!
Dar e liniștită. Și îmi place cum sa umplut. Era slabă ca un bețiv acum are forme!
Omul zâmbea în timp ce vorbea despre soția lui, dar prietenul lui, Arsenie, îl loveşte pe umăr.
Hai, nu te lăsa dus de val, bine? Nu contează ceți place. Te vei duce cu ea la petrecerea de Revelion de la birou și vei fi rușinat să privești la colegi în ochi. Ești înalt, lat și frumos. Vârful unei femei e tânăr, dar noi bărbații? Suntem mereu pretendenți la libertate!
Florin clătină capul, dar gândul că ar fi stat prea mult în această căsnicie îi începe să îi macine mintea. Odată era un cuceritor de inimă până când Anca la schimbat. Calmă, frumoasă, bună, grijulie. Gătește așa de bine că nu poți lăsa farfuria. În timpul căsniciei a pus la greutate zece kilograme și tocmai au adus pe lume un copil.
Trebuie să schimbi soția ca pe un cauciuc vechi! izbucnește Arsenie, râzând cu poftă. Eu mam despărțit de soția mea și acum stau cu Lenuța, tânără, zveltă. Dacă ceva nu merge, o înlocuiesc cu alta!
După discuție, Florin se afundă tot mai mult în cuvintele prietenului. Arsenie îl agită, iar Florin începe să le facă ale lui. Poate chiar a stat prea mult în această căsnicie?
Anca, tu ai
Înainte să termine, soția lui, ținând în brațe bebelușul somnoros, ridică ochii.
Și ce? Dumnezeu, am pus cinci kilograme e un dezastru? Eu sunt cea care alăptează, luptă cu somnul, lucrează de acasă, țin casa în priză, plătesc facturile, merg la magazin, gătesc, fac totul! Și tu vrei să mă tornii pentru câteva kilograme?
Cuvintele îi lovesc sufletul lui Anca ca o țeavă spartă. Vrea să plângă de durerea că nu-i prețuiește efortul. Dacă pleacă, el va rămâne singur cu toate problemele și le va îneca.
De ce te agăți de kilograme? Am adus pe lume un om și tu vorbești de kilograme!
Anca își șterse nasul și se duse spre camera copilului. Florin rămâne pe scaun, gândinduse la ce ar fi dacă ar avea altă soție, poate nu ar striga.
Cu fiecare zi, Florin se scufundă tot mai adânc în ideile plantate de prieten. Îi pare tot mai clar că Arsenie are dreptate. Nu o să părăsească copilul îl va ajuta dar să aibă o rezervă nu strică.
Uiteți pe Luna de la departamentul al doilea! Îți arde privirea! E singură, frumoasă, sportivă. E o pictură! Alături de ea, Anca ta nu mai face decât să se estompeze! spune Arsenie, apropiinduse de masă.
Și într-adevăr, Luna stă lângă dozatorul cu apă, o tânără drăguță care aruncă din când în când o privire spre colegii ei. Florin nu observă focul din ochi pe care Arsenie îl descrie. Prietenul lui are experiență, așa că știe mai bine.
Te vei întoarce acasă și o femeie ca ea te va aștepta! Gândeștete la tocuri, lenjerie, tot ce face un bărbat fericit! Iar a ta? Probabil în halat, cu pete de vărsătură de la bebeluș! Îmbătrânești, și va fi tot mai greu să găsești o fată.
Arsenie îi pune o mână pe umăr și se întoarce la departamentul lui, aruncând câteva glume murdare spre Luna. Florin simte o invidie amară față de prietenul său. Arsenie găsește întotdeauna subiect cu orice femeie, strânge un număr de telefon și a doua zi se laudă cu nopți de neuitat.
Florin merge la mamă şi începe să-i povestească că soţia lui nu îi mai convine. Dar Vasilica, mereu de partea fiului ei, nu-l susţine acum.
Micuțule, soţia ta ţia dat un copil, lucrează, ține casa, e frumoasă și tu ridici nasul?! Bărbaţii sunteţi toţi la fel, Florine. Nu ştiţi să preţuiţi ce aveţi, mereu căutaţi altceva ca nişte lupi. Când veţi ajunge bătrâni şi singuri, veţi urlui la lună!
Cuvintele ei îi zbură pe lângă urechi. El continuă să o privească pe Luna la muncă, să capteze fiecare privire, gândinduse că prietenul are dreptate. Timpul trece nu va mai găsi pe nimic tânăr aşa, nu trebuie să fie ghicit de niciun prezicător. Întro zi, Florin se întoarce acasă atât de tensionat încât nu poate gândi altceva decât cuvintele lui Arsenie.
Se așază în fața soţiei, care legăna bebelușul după încă o noapte nedormită. Ochișorii ei sunt adânci, pielea nu mai are forma atletică de odinioară. Înțelege că o iubește, dar îl înspăimântă gândul că ar putea pierde toate șansele masculine.
Anca, cred că ar trebui să ne despărţim. Teai schimbat după naştere. Am realizat multe și poate e momentul.
Cuvintele lui sunt neclare, ezită să le formuleze frumos, simținduse ca un prost păcătos, ca șicum ar fi căzut în hamei de escroci și acum evită să privească în sus când cineva îl întreabă.
Anca nu spune nimic la început. Îi aruncă o privire obosită, fără mânie, pune copilul în pătuț, face două valize și se îndreaptă spre hol. Nu vorbeam până atunci, dar acum era clar că pleacă.
Florin vrea să strige, să o oprească, să se ridice în genunchi și să ceară iertare. Dar gândul la rușinea de ași spune totul prietenului său îl cuprinde.
Ştii ce, Florine Poate ar trebui să rămâi singur o vreme fără mine, fără copil. Când ai fost la spital și nu puteai să te mişti, eu te-am îngrijit un an. Lucram, curățam tot, găseam cei mai buni medici, am luat credite și leam plătit. Nu am zis nimic despre despărțire. Iar tu mai dat afară cu un copil în brațe, tot pentru cinci kilograme?
Anca se întoarce și pleacă, fără să aștepte ca Florin să înțeleagă. El rămâne în prag, ascultând pașii ei ce dispar, simțind doar greutatea unei greșeli ireversibile.
A doua zi, la birou, nu are chef de nimic. Totul ise scapă din mâini. Arsenie sare în jurul lui, îl felicita și îi strânge mâna ca niște copii pe curte.
Atâta! Hai să încerci cu Luna. Ce frumoasă! Altfel o fur de la tine.
Arsenie râde, dar Florin nu este amuzat. Îl privește pe Senya și pare că înțelege.
Îţi spun, Senya. Am fost un prost să cred în tine. Am avut o soție pe care orice bărbat ar fi invidiat! Am un fiu, o familie bună! Nu am nevoie de păsări tinere!
Vorbeşti ca un soț supus, nu ca un bărbat!
Şi un bărbat, în cartea ta, e cineva care aruncă soţia şi copilul? Sau cineva care nu-şi poate ține picioarele și sare de la o fată la alta? Sau e cineva care nu poate fi fidel şi fuga ca un câine de stradă când vede o fustă?
Arsenie se supără pe felul cum Florin iși respinge sfatul și pe cuvintele care-i rănesc. Cei doi au o ceartă aprinsă. Florin hotărăște că, dacă nu se schimbă nimic, nu va mai fi prieten cu Arsenie. Cu un cel mai bun prieten de genul ăsta, inamicul nu e de nevoie.
În aceeași zi, Florin merge la Anca cu un buchet uriaș de flori. Se pune în genunchi și cere iertare, recunoscând că a căzut în poveștile prietenului. Își pune vina doar pe sine și imploră pardona. Anca îl iartă; se mută înapoi în apartament și încep să trăiască în armonie. Pare că îl iubește și mai mult acum. Nu o mai vede ca pe un pachet care venea cu copilul.
Pentru el, Anca e cea mai frumoasă, cea mai bună. La naiba cu kilogramele, cu oboseala. Florin începe să o ajute cu adevărat, preia mai multe responsabilităţi cu bebelușul. Stă cu copilul, se trezește în miez de noapte, îl adoarme. Preia spălatul și gătitul când e nevoie. Între timp, Anca înflorește se înscrie la sală.
Și, pas cu pas, relaţia lor revine pe drumul vechi. Florin îşi promite să nu mai repete niciodată aşa ceva. Pentru el, toată situaţia a devenit o lecţie importantă: trebuie să-ţi foloseşti mereu capul.
