După ce a avut o ceartă cu Ileana, Andrei se simțea ușor vinovat. După divorțul de soție, se întâlnea cu Ileana, colega de la birou, dar să spunem că totul era liniștit și fără conflicte ar fi fost o minciună. Ileana era impulsivă și găsea întotdeauna un motiv să discute.
– Aș fi putut să nu mai continui cu această relație, dar m-au săturat tot de capriciile Ilei se gândea el, întorcându-se acasă cu mașina sa, un Dacia Logan. Să ne certăm în privat, ar fi fost ok; dar ea o face în fața tuturor în birou, iar colegii râd. Totuși, toți se mirau cum am găsit pe cineva ca ea. Bine că i-am șters numărul de telefon
Seara, Andrei a dorit să se relaxeze: a mâncat ceva, s-a așezat pe canapea și a scormonit telefonul, aruncând din când în când o privire la televizor. Se simțea puțin melancolic
Doina deja dormea când telefonul a început să sune. Era un număr necunoscut, dar ea a răspuns cu vocea somnoroasă.
Da
Bună, a auzit ea vocea unui bărbat necunoscut, mai ești supărată?
Nu, a răspuns ea, somninduse, dar a înțeles că nu era vorba despre ea, vocea nu îi era cunoscută.
Bine, iartă-mă, am reacționat impulsiv. Dar trebuie să înțelegi că să faci scandal în fața tuturor e de neplăcut și, între noi, și eu am fost supărat. Ți-am șters numărul, dar am realizat că îl știu pe de rost. Hai să vin la tine.
Acum? a privit ea ceasul; era prima oră a nopții.
Doina voia să doarmă și nu a vrut să-l facă pe bărbat să-și dea seama că a greșit numărul; ar fi durat prea mult să explice. A zis simplu:
Vino, a închis ea.
Nu i-a apărut niciun interes în a gândi la acel bărbat, dar a zâmbit puțin, gândinduse că poate sa dus la prietena lui și a căzut în somn.
Dimineața, Doina a terminat cafeaua, a spălat ceașca și a pus-o în dulap când telefonul a început să sune din nou.
Ah, Doamne, cine e dimineața așa devreme, la muncă O, și e un număr necunoscut, exact acela de noapte a răspuns ea.
Bună, a auzit ea aceeași voce.
Bună.
Noaptea, prietena mea ma dat afară și a închis ușa în fața mea a spus el cu un ton vesel.
Se pare că nici măcar nu te-ai supărat, au început să se trateze pe tu fără să își dea seama.
Da, ai dreptate Dar acum, ca o fată cuminte, trebuie să-mi compensezi prejudiciul moral.
Doina a izbucnit în râs, apoi sa mirat.
Eu? Ce legătură am eu? Ar fi trebuit să memorez numărul cu mai multă atenție.
De ce nu miai spus imediat că ai greșit?
Pentru că voiam să dorm. Oamenii civilizați nu își deranjează iubitele noaptea.
Poate că aș fi de acord, dar trebuie să-mi oferi o întâlnire
Asta e prea mult, visătorule
De ce nu? Dacă neam cunoscut noaptea, nu a fost degeaba.
Nici nu neam cunoscut.
Atunci eu sunt Andrei. Tu cum te numești?
Doina, a răspuns ea haotat.
Frumos, îmi place numele tău a chicotit Andrei Hai să ne vedem la o cafenea, la ora șase.
Doamne, nu te-am văzut și deja mă inviți la întâlnire Poate sunt bătrână și urâtă ca Baba Yaga.
Din voce mie clar că ești tânără și frumoasă a râs el și eu sunt în floarea vieții. Sunt și medium, pot să vad totul Îmi place deja de tine.
Doina a râs din nou.
De ce ai întrebat numele, dacă ești medium?
Hai, și mediumii greșesc uneori. Dar ce zici de întâlnire? Te aștept la cafeneaua Norocul.
Nu, nu vreau să ies cu tine, ești prea încăpățânat și egocentric a spus ea.
Nu vrei să te conving, dar îți recomand cu tărie să vii, ai timp până seara a încheiat Andrei.
Doina a plecat cu mașina spre birou, nedumerită.
Ce a fost astea? Cine a fost?
Întregul zi a fost plină de hârtii, ca o veveriță în roată; toți se pregăteau pentru un control intern, trebuia să aibă totul în ordine.
Doina avea 33 de ani și doi ani de la divorț. Nu avea copii; soțul nu voia, deși ea insista. A înțeles apoi că nu poate suporta un bărbat fără copii. Când sora mai mică a venit în vizită cu gemenii săi, soțul a plecat din casă și sa întors furios.
Nu mai pot să suport acei copii mici, scârțâie, țipă, intră pretutindeni Spune-i sorei să nu vină când sunt acasă.
După aceea sau despărțit fără regrete. La birou nu a avut timp să-și amintească de Andrei sau de apelul de dimineață. Nu se lua în serios astfel de cunoștințe, cu atât mai puțin o întâlnire la întâmplare.
Doina, adu-mi dosarul cu documentele pe care mi le-arătaste ieri i-a cerut șeful, intrând pe fugă în birou. Am un dubiu
Doina era considerată o specialistă de încredere, așa că șeful îi încredința sarcini importante, știind că îi va oferi o primă de performanță decentă. Colegii, în special fetele, o invidiau și șușoteau:
Ce face ea, că nu-i lăsăm pe Borică, cum îl numim în secret pe șef, să îi arunce tot la ea? Și încă primește bonusuri.
Cea mai vocală era Rita, iar Timofei îi răspundea mereu:
Da, invidia e o boală neagră, Rita, nici tu nu poți să calculezi fără greșeli. Șeful nostru are ochi de vultur și vede cine este cu adevărat capabil.
Oh, și tu ai ajuns și tu pe acea pistă?
Timofei nu se certa niciodată cu femeile, doar explica situația în mod corect.
În sfârșit ziua de muncă sa terminat, Doina a oftat ușurată; fusese productivă. Și-a pus mașina în parcarea biroului și a pornit pe drum. Fără să-și dea seama, a întors la cafeneaua Norocul și sa oprit în fața ei, fără să iasă din mașină.
A privit oamenii care intrau în cafenea. Lângă intrare sta un tânăr cu un buchet de trandafiri albi, privind pe trotuar, parcă așteptând ca fetele să vină dinspre acolo.
Tânărul sa întors spre ea și Doina a rămas fără cuvinte.
E Andrei, prima mea iubire! a exclamat ea.
De atunci nu la mai revăzut.
Andrei fusese primul ei drag în liceu. El era în clasa a XIa, iar ea în cea a IXa. Multe fete erau îndrăgostite de el; era mereu înconjurat de prieteni și admiratoare. Dar el nu o observa pe Doina pentru că era mai tânără. Pe atunci era prieten cu Liza, o fată frumoasă și pretențioasă, fiica primarului din Iași, care obișnuia să umilească colegii.
Mă întreb dacă Andrei mă așteaptă pe mine sau pe altcineva, nu-mi amintesc nici vocea lui, nici să fi vorbit cu el. Sa terminat liceul și a plecat la studii. Nu lam mai revăzut, gândea Doina. Hai să văd pe cine așteaptă.
Andrei se întorcea cu capul, parcă aștepta pe cineva, nervos. Doina a coborât încet din mașină și sa îndreptat spre cafenea. Când a zărit-o, ia deschis larg un zâmbet.
Nu am greșit a gândit el e chiar ea. Exact cum o imaginais.
Sa apropiat și ia întins trandafirii.
Doina, pentru tine.
Cum știi că sunt eu? Și de ce știi că-mi plac trandafirii albi?
Îți imaginam așa și, ciudat, îmi amintești pe cineva, a râs Doina. Trandafirii albi mii vin în minte din intuiție, nu a trebuit să mă gândesc.
Nu-ți amintești, dar știu că ești Andrei și am fost colegi la școală, eu eram mai mică. Nu mai observat atunci.
Doina, erai cea mai bună jucătoare de volei din școală, îmi amintesc cum erai în atac. Erai mică ca vârstă, dar am admirat întotdeauna frumusețea ta și picioarele tale lungi a spus el, amintinduși de momentele de pe teren.
Au stat în cafenea până târziu, apoi au plecat fiecare cu mașina, hotărând să se reîntâlnească în seara următoare. De atunci au continuat să se vadă, au vorbit și au regretat timpul pierdut.
După șase luni sau căsătorit, iar după un an le-a născut o fetiță drăguță și apoi un băiețel. Erau fericiți și își aminteau mereu de anii de liceu. Acea întâlnire nocturnă, aparent întâmplătoare, ia dus spre un căsătorie fericită, chiar dacă se cunoșteau încă din tinerețe. Viața i-a despărțit, dar destinul i-a adus din nou împreună, arătând că uneori o șansă aparent banală poate schimba totul.
Așa învățăm că nu trebuie să judecăm o oportunitate doar pe baza aparențelor; singurul adevărat noroc este să fim deschiși la surprizele pe care viața ni le oferă.
