Tata, trebuie să vorbim serios cu tine! începe soacra, Nicoleta, discuția cu socrul ei Ion, tocmai sosită în satul părinților soțului pentru câteva ore. În același timp, ea aruncă ochi suspicioși și spre Maria, soacra ei. Îmi pare rău, dar nu l-am scos pe fiul tău din sat degeaba. L-am transformat dintr-un sătean neînsemnat în ceva ce nu trebuie să fie. Şi acum vrei să-l aduci înapoi pe nepotul meu, pe Petru, la săteanism? Nu o să-ţi permit asta!
Ce sa întâmplat, Nicoleta? întreabă speriată Maria. De ce vorbeşti aşa?
Pentru că Petru, după ce a petrecut tot vara la noi, nu mai e ca înainte! Înţelegi?
Nu înţeleg. Ce înseamnă ca înainte? Când a fost înainte? Are doar opt ani!
Exact! Are opt ani, continuă Nicoleta cu un ton aprig, şi după satul nostru sa transformat întrun fel de bărbat! I-a apărut un fel de obiceiuri rele!
Obiceiuri rele? Ce spui, Nicoleta? spune Ion, cu ochii înfricoşaţi pe soacră. A început să fumeze?
De ce să vorbim despre fumat, tata?! Desigur că nu fumează!
Deci nu bea, atunci? mormăie socrul. Ce fel de obiceiuri rele ai în minte?
Vorbesc despre obiceiuri de țăran! Acum el numește mașinile cobălci! Îţi imaginezi? Dacă vede o mașină frumoasă, strigă pe tot strada: Mămică, tăticule, uitaţivă la ce cobălci a trecut!. Ce cuvânt e ăsta?! E revoltător!
Ion chicotește din buclă la vorbele ei, iar Maria îl priveşte dezaprobator.
Aoleu cuvintele tale, Ion spune soacra, cu un glas plin de vinovăţie: Nicoleta, nu te stresa atât. E doar un cuvânt, nu e vulgar. Chiar e drăguţ. Nu e vorba de o cobălce adevărată, ci de cobălci.
Mă, mama, ce spuneţi? izbucneşte din nou Nicoleta. Cum ar trebui să vorbească un băiat de la oraş? Nu mă miraţi dacă Petru începe să înjură. În vocabularul lui, după vara petrecută la sat, apar expresii stranii. Îmi strică sufletul! Ştiţi cum le spune colegilor: Acum te iau de la cardan! Sau: Vei primi în distribuție. Ce înseamnă asta? Îţi voi roti arborele! Părul mil mişcă pe cap de atâtea cuvinte. Şi, de curând, a scris la școală că vrea să fie tractorist. E tu, tata, cel care ia plantat aceste visuri?
De ce eu? încearcă Ion să-şi ascundă zâmbetul sub o faţă de vinovăţie. Nu, nu, Nicoleta. Nu eu. A văzut el cum funcţionează utilajele pe câmp şi a visat puţin. E totuși un băiat de oraş. Nu-ţi face griji. Îşi spune că vrea să fie finanţist, poate chiar ministru al finanţelor.
Noi am visat ca fiul vostru să devină finanţist, suspină Nicoleta. Şi el Ştiţi ce a făcut recent?
Ce? întreabă din nou Maria.
Iam dat bani de buzunar, ca unui viitor finanţist, şi iam spus că îi poate cumpăra ceși doreşte de ziua lui. Lam lăsat să-şi aleagă orice. Ştiţi ce a cumpărat?
Ce? se încruntă Ion.
Nişte lanţuri. Sau forse o şină de ferăstrău, nu ştiu exact. A zis că lanţurile voastre, tata, sau tocit aşa de tare încât nu mai pot fi ascuţite. Şi că anul viitor, cu Petru, ne ducem în pădure să tăiem lemne pentru baie. Este adevărat?
Doamne oftează Maria. Ce fel de gândire a prins copilul
Da spune Ion. Deci, în loc să-şi cumpere un cadou, a decis să ne ajute pe noi Nicoleta, nu-ţi face prea multă grămadă. Vom rambursa toate cheltuielile pentru şine şi ferăstrau. Azi îţi dăm banii până la ultima leu. Spunene doar cât a cheltuit.
Banii nu contează!! strigă Nicoleta. Nu e vorba de bani! Băiatul meu trebuie să nu se gândească la lemne pentru baie, la cobălci sau tractoare, ci la şcoală. Trebuie să viseze să devină un elev exemplar, să intre direct la universitate.
Vorbeşti ca un înger, Nicoleta! răspunde Maria zâmbind. Vara viitoare, eu şi tata vom aduce din biblioteca clubului cele mai bune cărţi. Le vom pregăti pentru Petru şi vom sta tot vara sub mărul din grădină, citind. La matematică, la limba română şi la toate. Îl vom transforma întrun elev de nota zece.
Exact! aprobă Ion. Adul la noi, iar vara îl vom face cel mai deștept copil din lume. Îl va depăşi pe orice bărbat de la sat la nivel de cultură. Este foarte deștept. Învață tabla înmulţirii ca pe o joacă.
Şi vorbeşte așa de frumos, adaugă Maria, zâmbind soţului. Nu doar că vorbeşte, ci cântă. Toate bunicile din sat sunt îndrăgostite de el. Îl ascultă cu gura căscată şi apoi ne spun că mama lui Petru este, adică tu, Nicoleta, o mamă foarte corectă.
Aşa? întreabă sceptic Nicoleta. Ce face să fiu corectă?
Pentru că aduci copilul la noi în sat vara. La această vârstă, trebuie să mănânce produse proaspete, să respire aer curat, să se spele în râu, nu în un bazin cu clor. Petru ţia spus că a învățat să înoate aproape ca peşte?
Da, mia spus încuviinţează Nicoleta şi zâmbeşte în sfârşit.
Şi pe bicicletă pedalează fără să se teamă de camioane de la colţ, nu se sperie de albine sau de câini. Alergia îi e pe fapte.
Şi la medic mergem mult mai puţin, adaugă Nicoleta. Peste un an, cu Petru, cuvântul aproape nu va mai exista! Deci, Nicoleta, să nu te temi că-l stricăm aici. Ba dimpotrivă, va căpăta atâta sănătate că îi va ajunge toată viaţa. Ceea ce contează la un copil e sănătatea, fizică şi morală.
Bine, mă linişteşti puţin cedă în sfârşit soacra. Maţi convins
Când Nicoleta pleacă, Maria se uită la Ion şi întreabă, supărată:
Crezi că îl vor aduce pe Petru înapoi vara viitoare?
O să vină, nu au unde altundeva să meargă răspunde Ion, ezitând. Noroc că Natalia nu sa uitat în magazia cu tractorul pe care îl construiesc pentru Petru altfel ar fi înnebunit. Dar nui nimic. Totul va fi bine. Şi totuşi a reţinut cuvântul cobălci, ca şi mine de mic. Îmi amintesc că, în copilărie, tot ce spunea bunicul meu se lipsea de mine imediat
