– Uită de fiica pe care o ai, spunemi, ca și cum ar fi tăiată, răspunde Catrina, fata mea.
Totul se mișca cu pași repezi. Îmi era rău atât de fiică, cât și de fostul soț.
Eraam considerați o familie decentă, cu dragoste, înțelegere și sprijin. Într-o clipă totul s-a prăbușit.
Catrina avea abia cincisprezece ani, o vârstă de tranziție. Iar tatăl pleacă la o altă femeie! Cum să înțelegi? Cum să accepţi? Fiica a început să alunece pe o pantă alunecoasă: compania dubioasă, băieți suspecti, alcool
Sunt și eu pierdută. Ce să fac cu soțul întors? Să-l alung sau să-l iert? Îi iert, dar cum să trăiesc în continuare, cu suspiciuni la tot pasul? Nu aveam răspunsuri.
Ștefan, bărbatul meu, știa să iubească.
Ne cunoșteam de pe băncile școlii. Îmi curma cu grație, mă surprindea și mă fascina. Am căzut în dragoste cu el cu toată inima. Pentru soț nu am luat alte variante. Ștefan și numai el!
Mama și tata au aprobat alegerea mea, zicând că nu găsești ginere mai bun.
Am sărbătorit nunta în mare stil, una pe care să o ținem minte toată viața.
Au început zilele obișnuite. Ștefan voia să le coloreze mereu. Într-o seară, când mă întorceam de la muncă, patul nostru era presărat cu petale de trandafiri. M-am mirat.
– Pentru ce-i toată această frumusețe? – l-am sărutat pe obraz.
– Gândeștete la ziua în care am ocupat locul tău la bancă și ne-am cunoscut mai bine, se amuză Ștefan.
– Doamne, nu poți să inventezi! am râs, dar inima îmi cânta. Bărbatul meu își amintește și cele mai mărunte momente. E aurul meu
Se întorsese dintr-o delegație și adusese o grămadă de creme de față.
– Căsătorito, am fost consilier pe fiecare borcan și pe fiecare tub de scrub. Îți voi spune totul. Renunță la tigăi și oale. Am nevoie de o soție îngrijită, nu de o bucătăreasă, – mă așeză pe canapea lângă el.
Timpul trecea și Ștefan rămânea blând, grijuliu, precaut. Erau mândră de el. Catrina îl adoră.
Am avut o afacere comună, de familie, care mergea bine, prosper. Nu ne lipsi nimic. Trăiam și ne bucuram.
A trebuit să ne mutăm în alt oraș, în capitală București unde se deschideau oportunități mai profitabile. Am lăsat tot ce aveam și am pornit să cucerim noi orizonturi.
Afacerea a crescut, iar noi am întâlnit o femeie de afaceri, Ana, cu propria firmă. Am început o colaborare. Dacă aș fi știut cum se va termina, nu i-aș fi întors capul spre ea.
Dar atunci totul părea splendid. Ștefan și cu mine am decis să extindem familia, să planificăm al doilea copil. Naivi
Într-o zi, Catrina a venit de la școală și a întrebat cu grijă:
– Mamă, e sigur că tata e în delegație?
– Desigur, ce altă variantă există? am răspuns fără să bănuiesc.
– Doar că Vasilica a văzut-l în supermarket. Probabil sa înșelat, a spus Catrina și sa retras în camera ei.
M-am gândit la Vasilica, prietena fiicei, care nu putea confunda pe Ștefan cu altcineva. Era o invitată frecventă în casa noastră.
Am sunat-o pe Vasilica:
– Alo, Vasilica! Ce faci? Spune-mi, lai întâlnit azi pe unchiul Ștefan la supermarket? Nu pot să-l contactez, am zis cu un zâmbet șiret.
– Da, mătușă Măria, lam văzut. Unchiul Ștefan era cu o fată. Se îmbrățișau și râdeau cu poftă mia descris Vasilica în culori vii.
Și eu, între timp, Ștefan era încă plecat în a cincea zi. Am decis să aștept finalul poveștii.
Trei zile mai târziu, Ștefan sa întors, obosit dar vesel.
– Cum a fost delegația? – am început să-l interrog.
– Bine, răspunse el, scurt.
– Știu tot, Ștefan! Nu a fost nicio delegație! Mă minți! am țipat.
– Cum ai ajuns la asta, Măria? a încercat el să se apere.
– Am găsit martori ai minciunii tale, am replicat eu.
– Măria, să-i dai mâncare soțului de pe drum, apoi nu te mai enerva, a spuse el în glumă.
Miam vrut să creadă că e o glumă, o întâmplare fantezistă, dar simțeam adevărul cu tăria unui cutremur. Nu aveam dubii. Cum e posibil să pierd bărbatul pe care îl iubeam, să nu-l mai veghez?
Tensiunea, neînțelegerea, sau așezat între noi. Catrina zărea că în familie se ivesc probleme. Copiii simt imediat schimbarea dintre părinți.
Nu voiam să-i cer soțului să îmi dea explicații, să caut prin murdăria lenjeriei sale. Ceva să se întâmple, să nu plece Ștefan din familie având în vedere că eram însărcinată.
S-a întâmplat ceva ireparabil. Ambulanța ma dus la spital și am ieșit fără copil. Un avort spontan, medicul a explicat că a fost cauzat de stresul suferit. Mă simțeam ca un fir electric descoperit.
Ștefan șia pierdut controlul. Sa îndepărtat repede de Ana, femeia de afaceri, și a plecat la ea. Eu și Catrina am rămas singure, în durere. Pământul părea că-și pierde temelia. Viața mise părea fără sens. Dacă nu ar fi fost Catrina, miaș fi luat viața.
Am privit cum Catrina suferă și se chinuiște singură. Cum să împovărez pe o inimă de copil cu durerea mea? Nu am putut să-i rup inima. Mulțumesc, fiică, că nu miai permis să păcătuiesc. Catrina, văzând starea mea sfâșiată, a rămas lângă mine. Ne-am apropiat enorm în acea perioadă grea.
În cele din urmă, Catrina a încetat să mai vorbească, a devenit tăcută. Avea să-mi salveze viața. Am învățat să respir din nou, să mă refac și să mă înțeleg cu oamenii.
Două ani mai târziu, fostul meu soț a reapărut. Nu îl puteam privi. Îmi era dezgustător. Atâta durere pe care Ștefan a cauzat-o fiicei și mie nu se iartă. Nu am lăsat bărbatul rătăcitor să intre în casă. Ce ar spune el? Ce ar aduce? De atunci, singura legătură care ne unește este Catrina. Totul sa risipit ca nisipul în vânt. Stăm, tăcuți, ca străini.
– Cum trăiți, Măria? – a întrebat Ștefan, cu o întrebare prostă.
– Ce te interesează pe tine? Ce ția adus aminte de noi? Ție dor, nu-i așa? – am răspuns șiret.
– Catrina e acasă? – probabil se aștepta să găsească sprijin în fiica lui.
Catrina a ieșit din cameră, a încrucișat brațele și la privit pe tatăl ei cu dispreț.
– Catrina, draga mea, iartă-mă, te rog! – Ștefan a implorat, cu ochii umpluți de lacrimi.
– Uită de faptul că ai avut o fiică! – am replicat, închisâvă în sine.
– Vrei să repet? – mam ironizat pe fostul soț.
Ștefan a plecat.
Prietenii comuni miau spus că iubita lui Ștefan ia luat toată afacerea și la lăsat fără nimic. De aceea a venit la noi, sperând să fie iertat și primit.
Au trecut trei ani. Catrina studiază la universitate, eu lucrez la o firmă mare. Suntem liniștiți, fără pasiuni aprinse, un calm deplin.
Am început să visez din nou. Miam dorit să o văd pe Catrina căsătorită cu un bărbat bun și să aștept pensia. Mă gândeam să cumpăr un pisoi sau un cățel și să-l îngrijesc cu afecțiune. Ce îmi mai trebuie pentru fericire? Aveam treizecișapte de ani.
Soarta a fost de partea mea. La firmă, delegații turci veneau des. Unul dintre ei, Fatih, mia aruncat semnale clare de atenție. Fatih, cu grijă excesivă, îmi aducea complimente, ma răsfăța și îmi întindea frunze de iarbă verde. Mam lăsat purtată de val.
Mia plăcut mult acel turc neconvențional: inteligent, frumos, politicos. Ne-am căsătorit repede. Fatih a cucerit inima părinților mei. Mama și tata au fost inițial șocați de un ginere străin, dar Fatih ia servit cu mâncăruri turcești, a glumit și ia invitat în Ankara. Au binecuvântat căsnicia noastră.
Binecuvântarea fiicei mele era esențială pentru mine. Urma că vom locui în țara lui. Catrina, văzândum radiază și îndrăgostită, a acceptat cu bucurie.
– Mami și Fatih, să fiți fericiți pentru totdeauna!
Cu timpul, Catrina a iertat tatăl său rebel și la invitat la propria ei nuntă.
