Mădălina, ce să zic, să mergem la Mamaia? Ai văzut prețurile? Am înțeles că anul trebuie să ne strângem centura. Trebuie să reparăm acoperișul de la casa de la țară, să facem revizia mașinii și, pe lângă toate, vremurile astea nu sunt deloc stabile. Fiecare leu contează, iar tu la mare, la mare a scos Sorin calculatorul de pe masă și și-a strâns nasul, arătând cu toată firea că e sătul de năzbâtiile ei.
Mădălina privea pe fereastră asfaltul arzător al curții, unde în căldura de iulie aerul părea topit. Simțea cum i se strânge inima de dor de briza sărată, de vuietul valurilor, de o săptămână de odihnă fără rapoarte de firme, fără ciorbe și fără economisire nesfârșită.
Sorin, nu am călătorit de trei ani murmura ea, fără să se întoarcă. Sunt epuizată. Concediul îmi se arde în mână. În cutia de pe raftul de sus este banii pentru noi doi, dacă ne abținem. Nu la un hotel de cinci stele, doar o casă de oaspeți mică.
Acum nu putem fi abținători răspunse el, turnându-și ceaiul rece. Biletele au crescut, mâncarea e scumpă. Dacă plecăm, vom cheltui totul și apoi ce? Vom rămâne cu gura uscată în iarnă? Nu, Mădălina. Anul ăsta îl petrecem acasă. La casa mea la sat, cu râul și aerul curat. Nu e oare un fel de resort? Și vom ajuta și pe mama, că are roade de castravete și trebuie să le adunăm.
Mădălina oftă. Să te cerți cu Sorin când se transformă în șeful rațional e zadarnic. El mereu găsește o cale să te facă să te simți o cheltuitoare egoistă, în timp ce el, ulul, poartă greutatea familiei pe umeri.
Bine, cedă ea, simțind o dezamăgire mută. Casa e casa. Dar nu te aștepta să stau la plită de dimineață până seara. Vreau și eu puțină odihnă.
Asta e, înțeleaptă vocea lui se înmuiă. Banii rămân. Trebuie doar să reînnoim asigurarea.
Următoarele două săptămâni s-au scurs în căldura sufocantă a orașului. Mădălina lucra, visând la aer condiționat pe care Sorin îl considera un lux (Deschide fereastra și are și curent, nu arde energie). Număra zilele până la concediu. Gândul de a petrece două săptămâni la casa socrului, Tamara Popescu, nu o încânta, dar era tot mai bun decât să rămâi în apartamentul de beton.
La trei zile de plecare, totul se schimbă brusc. În timp ce Mădălina prăjea chiftelele, încercând să nu simtă că bucătăria se transformă într-un cuptor, telefonul lui Sorin sună.
Răspunse, iar expresia îi trecu de la relaxare la îngrijorare.
Da, mamă? Ce sa întâmplat? Presiune? Ce zic doctorii? Înțeleg, înțeleg. Banii îi vom găsi. Nu-ți face griji, sănătatea e prioritate.
Închise firul și se întoarse spre soție cu o față dramatică.
Mădălina, avem o problemă. Mama a sunat. E foarte rău. Presiunea i sa înălțat, inima îi bate neregulat, picioarele îi cară. Doctorul a spus că are nevoie de tratament serios, nu doar pastile, ci odihnă și regim.
O să fie internată? întrebă ea, oprind aragazul.
Mai rău. Spune că are nevoie de un sanatoriu specializat, cardiologic, undeva în zona de mijloc a țării, cu climă blândă. Dacă nu, ar putea avea un accident vascular. Tu știi că e singura, tata a murit de tânăr. Dacă ceva i se întâmplă, nu mă voi ierta.
Sorin se plimba agitat prin bucătărie.
Deci, casa de la sat rămâne pe plan. Trebuie să trimităm mama la sanatoriu. Am căutat prețurile primăvara trecută, când a început să ne sune, nu e ieftin. Pachetul, drumul, procedurile
Mădălina simți un fior.
Cât costă?
Aproape tot ce am pus deoparte. Plus ceva din salariul curent. Dar e mama, Mădălina! Sănătatea nu se cumpără. Suntem tineri, ne descurcăm, dar ea are nevoie acum.
Toți banii pe care îi am acumulat pentru concediu și renovare? întrebă ea, cu un nod în gât. Vorbim de 6500 lei pentru două săptămâni la sanatoriu?
Un sanatoriu bun! izbucni Sorin. Cu pensiune completă și tratament! Cum poți să te temi de cheltuiete pentru o mamă bolnavă? Eu nu mă așteptam la așa o reacție de la tine. Dacă e pe moarte, nu contează câteva lei!
Mădălina își mușcă buza. Acuzațiile lui erau arma lui preferată. Nu putea spune nu. Cum să refuzi un tratament mamei? Ar fi fost inuman.
Nu mă tem de bani șopti ea. Bine, să plece. Sănătatea e mai presus de toate.
Sorin o îmbrățișă, o săruta pe frunte.
Mulțumesc, draga mea. Știu că înțelegi. Mâine merg la ea, iau banii, o ajut să facă bagajele. O duc la gară și o lăs la tren. I-au recomandat un sanatoriu lângă Băile Herculane, spun că aerul e vindecător.
A doua zi, Sorin goi sechestrul. Mădălina privea, cu melancolie, cum un plic plin de bani se strecoară în geanta lui. Rămânea în oraș, singură, fără mare, fără sat și fără bani pentru un simplu prânz la cafenea.
Sorin se întoarse târziu, obosit, dar mulțumit că și-a îndeplinit datoria.
Am dus-o oftează, căzând pe canapea. A fost reticentă, plângea, nu voia banii. Spunea Cum să nu vă odihniți, copii? Am convins-o, i-am zis că totul e planificat.
O să mai sune când ajunge? întrebă Mădălina.
Legătura e slabă, răspunse el repede. Sanatoriul e întro pădure, liniștită. Ea va opri telefonul ca să nu-i afecteze inima. Va suna ocazional de la recepție, dacă poate. Deci, nu o deranjează.
A început concediul Mădălinii. Ziua petrecea acasă, făcea o curățenie generală ca să nu rămână cu mâinile și mintea goale. Căldura nu se liniștea. Orașul se topea. Sorin mergea la muncă, se întorcea seara și povestea cât de greu îi este în această perioadă, cum îl macină gândul la mama.
A sunat? o întreba în fiecare seară.
A sunat zâmbea el. Vocea-i mai vie, primește tratamente. Îi servesc dietă, e plictisitoare, dar aerul e proaspăt. Conifere, liniște, exact ce a zis doctorul.
Mădălina simțea un mic ușurări. Cel puțin era un motiv.
Săptămâna trecu. Mădălina stătea pe balcon cu laptopul, derulând rețeaua socială. Rar intră pe net, dar plictiseala o făcea să vadă cum prietenii petrec pe plajă. Toți la mare, în afară de mine gândi cu amar.
Deodată, feedul ia arătat o recomandare: Poate o cunoști. Fotografia arăta o doamnă plinuță, cu pălărie lată și ochelari de soare enormi. Mădălina a derulat, dar degetul ia rămas pe ecran. Ceva din acea coafură și din rujul fucsia îi era extrem de familiar.
A deschis profilul: Ludmila Frumoasă. Mădălina a încruntat. Ludmila? Nu știa pe nimeni cu acest nume. A dat click.
Era pagina unei prietene a socrului, mătușii Ludmila, cu care Tamara Popescu se înțelegea din școală. Erau una ca piciorușele.
Ultima postare, făcută cu trei ore în urmă, avea geolocația Mamaia, stațiune de pe litoral. Mădălina a deschis poza.
Pe fundalul unei piscine albastre și a palmierelor, două femei stăteau la masă cu cocktailuri colorate și farfurii cu creveți.
Una era Ludmila. Cealaltă
Mădălina a apropiat fotografia. Inima ia sărit în stomac.
Femeia din bikini cu imprimeu leopar și pareou semitransparent râdea în hohote, cu gâtul încărcat de un lanț de aur cu pandantiv masiv acela pe care Sorin și Mădălina il dăduseră la aniversarea ei de anul trecut.
Era Tamara Popescu. Bolnavă socră, care ar fi trebuit să stea în pădurea de lângă Băile Herculane, să mănânce cârnați la abur și să-și odihnească inima în liniște.
Mădălina a simțit o tremurare în mâini. A derulat mai jos. Fotografia de ieri: Ne distrăm pe banană! Super senzație!. Tamara flutura mâna, călare pe un zmeu gonflabil în mijlocul mării.
De două zile în urmă: Plimbare la apus, muzică live, frigarui cu ștampilă de brandy. Socra dansa în rochie elegantă cu un bărbat necunoscut.
Trei zile în urmă: Am ajuns! Cameră superbă, vedere la mare! Mulțumim copilașilor dragi pentru cadou!. Eticheta spunea Mulțumim copilașilor dragi.
În ochii Mădălinei sa întunecat totul. Copilașii erau ei. Unul știa, celălalt nu. Ea dăduse ultimele economii pentru tratament, iar soțul ile fură pentru vacanță la mama.
A stat câteva minute, absorbind șocul. Îi revineau în minte replicile lui Sorin: Nu avem bani, Ești cheltuitoare, Mama e în pericol, Semnalul din pădure e slab. Se simțea o proștiță, naivă, păcălită.
A făcut screenshoturi ale tuturor pozelor, le-a pus întrun dosar, a mers în bucătărie să-și umple un pahar cu apă. Paharul lovea din dinți. Furia rece și calculată a început să înlocuiască supărarea.
Sorin urma să se întoarcă în încăpere în câteva minute. Mădălina a decis să nu facă scandal la poartă. Nu ar fi fost prea simplu.
A pregătit cina. A aranjat masa. Când a rotit cheia în ușă, la întâlnit pe Sorin cu un zâmbet.
Salut, dragă. Cum a fost ziua?
Ueeee, obosit oftă el, dezbrăcânduși pantofii. Căldura asta mă omoară. La birou sa stricat aerul condiționat, aproape am ars. Ce mâncăm?
Am pus totul pe masă.
S-au așezat să mănânce. Sorin povestea despre problemele cu furnizorii, mâncând răcitură. Mădălina încuviința, adăugând ingrediente.
Cum e mama? întrebă brusc, privind-l în ochi. Nu a sunat azi?
Sorin se opri o clipă cu furculița în gură, apoi reluat vorbitul.
A sunat dimineața, a durat un minut. Legătura e groaznică, se întrerupe mereu. Spune că tratamentele e greu, e obosită. Doctorul ia recomandat odihnă la pat, citește cărți. îi e dor de noi.
Păcat, murmura Mădălina, strângând un șervețel până îi albesc degetele. Deci, stă în izolare. Cum e vremea acolo? Plouă, nu?
E în zona de mijloc, cam înnorat, răcoros. Dar nu e bine să aibă căldură, presiunea îi sare. Deci e potrivit.
Înțeleg. Sorin, mam gândit Poate mergem în weekend la ea? Să-i ducem provizii? E la doar cinci ore cu mașina.
Sorin se înecă în tuse, fața îi înroși.
Ce, Mădălina? Săi intrăm? Nu e permis! E un sanatoriu închis, cu reguli stricte. E un fel de carantină, sau doar reguli severe. De ce săo trezim? Are nevoie de liniște. Dacă ne vede, presiunea îi sare. Doctorul a interzis vizite.
Ce doctor aspru clătină Mădălina. Bine, păcat. Voiam să-i fac un cozonac.
Se ridică și se apropie de birou unde era laptopul.
Sorin, uite, aratămi ceva. Am găsit un sanatoriu pe net, recenzii bune. Poate anul viitor mergem?
Sorin, sătul de cină și de câștigul de a o convinge pe soție să nu meargă, se ridică lenes și se apropie.
Ce vrei să vezi? Din nou vise?
Mădălina deschise dosarul cu screenshoturile. Largi pe ecran, prima poză.
UMădălina și-a luat biletul spre litoral, lăsând în urmă minciunile și jurânduși că nu va mai deveni niciodată marioneta cuiva.
