Tu și cu ea șiacum! strigă Marinela, ochii ei roșind de furie. Ștefan, îți mai rămâne și o picătură de conștiință?
Asta nu se numără! răspunde Ștefan din sub așternuturi. Se poate cu fosta soție!
De fapt, nu se poate, contrazice Marinela.
Marinelucho, eu te iubesc, clatină Ștefan, dar este doar o obișnuință
Ce obișnuință ai, numai mormăie Marinela, încă șocată.
Pot să mă îmbrac oare? întreabă obișnuința din glasul său.
Și ai luat și setul meu de mătase preferat! detaliile încep să o copleșească pe Marinela, pe rând.
Ce set frumos, comentează Mădălina. Mil voi cumpăra și eu!
Ia-l, râvnește Marinela, nu-l voi lăsa nici în viața mea!
Deci, cum rămâne cu îmbrăcarea? repeta Mădălina. Nu mă rușinez de Ștefan, dar tu, femeie
Și cu mucj al altcuiva nu te-ai rușinat? țipă Marinela.
Hai să nu țipăm, nu? clatină Mădălina, scuturând din cap. Cum ar fi străin dacă am fost căsătoriți aproape douăzeci de ani?
Bunul său, așa cum îl numește: unuldoară, fratele de sânge!
Ștefan își trage cu greu lenjeria din sub așternuturi, se ridică din pat, o prinde pe Marinela de cot și încearcă să o scoată din dormitor:
Hai, să vorbim!
Nu mă voi mișca până nu își curăță ea apartamentul! își încrucișează mâinile pe piept Marinela. Hai, domnișoară, fuge de aici, că mai am ceva respect pentru vârsta ta respectabilă!
Fată, nu fi mai încăpățânată! Am douăsprezece ani în plus! izbucnește Mădălina.
Așteaptă să te numesc bătrână! răspunde Marinela, cu voce aspră. Du-te! Sau vrei să-ți dau o nuiele? Dacă nu te grăbești, vei primi cârje de la spitalul de traumatologie! Și roagăte să nu fie un cărucior!
Ștefan! strigă Mădălina. Lăsaţivă soţia!
Marinelucho! zâmbește larg Ștefan și trage pe Marinela din cameră.
Mai bine să o faci să dispară pe această bătrână, mârâie Marinela. Apoi vorbim, promit!
Scena devine un spectacol de comedie neagră. Marinela urmărește cum soțul și fosta lui se încurcă în așternuturi. Ștefan încearcă cu umerii săi subțiri să ascundă pe Mădălina de privirea furibundă a soţiei sale. Fosta soție, încurcată în așternut, încearcă să-și pună la loc lenjeria.
Când Mădălina în cele din urmă își pierde farmecul, Marinela strânge pumnii până la durere pentru a nu accelera intrarea neașteptată a oaspeților. Ușa din hol se închide cu zgomot, iar Marinela rostește cu grai răutăcios:
Curățăți urmele, eu te aștept în bucătărie!
Dada! Imediat! bate Ștefan din gură, alergând spre dormitor să scoată lenjeria.
Și acum curăță! se aude din bucătărie.
Bine, bine, răspunde el, luânduși suflu.
Când intră în bucătărie, găsește-o pe Marinela plângând în hohote la fereastră.
Marinelucho, o spune cu blândețe.
Cum ai putut? întreabă ea, cu lacrimi în ochi. Cum ai putut cu ea? Aș înțelege dacă ar fi fost cu altcineva! Nu e doar dureros, e și insultător! Mai ales cu ea! După tot ce a fost între voi, cum ai putut să o ierţi?
Nu am vrut spune Ștefan, zâmbind stânjenit. A sunat, spunea că fiul are probleme
Dar nu e motiv să o aduci în casa noastră! exclamează Marinela. După ce ma trădat, nu aș vrea să ies cu ea la un pahar de vin!
Asta cu fiul
Tu însuţi vorbeai despre ea! Îţi făcusea datorii! Cum poţi să
***
Marinela nu a căutat niciodată bărbaţi mult mai în vârstă. Colegii de vârstă nu o interesează prea mult. Un bărbat cu cincișase ani în plus era perfect. Dar Ștefan avea cincisprezece ani în plus și a nimerit în inima ei. În cercul apropiat al Marinelei nu exista niciun bărbat de vârsta lui Ștefan.
Prin muncă, Marinela întâlnea diferiţi bărbaţi, dar relaţia rămânea doar la nivel profesional. Apoi, întâmplarea îi a adus pe amândoi în aceeași stradă. Se întorcea Marinela acasă din Iași, când brusc tabloul bordului mașinii sa stins, volanul a fost fără răspuns și mașina a continuat să alunece.
Panica a fost scurtă. Din fericire, strada era secundară și traficul puţin. Marinela a tras maşina pe margine, a tras frâna de mână şi a sărit afară. Cunoștea toate chestii de la motor: ulei, lichid de parbriz, antigel. Dar pentru ceva mai serios trebuia să meargă la service.
În stare de alarmă a deschis capota și a privit motorul cu ochii mari:
Ce sa întâmplat? a întrebat ea. Ieri am fost la mecanic! De ce nu mia spus?
Motorul nu a răspuns. Un bărbat care trecea pe lângă a chicăit, sa oprit și a întrebat:
Nu vorbește?
Tăcut, ca un urs! răspunse Marinela pe pilie.
Să arunc o privire, a spus omul, împingând-o în afară.
Ea sa întors. Ce altceva să facă? Să-l împiedice să se apropie de maşină? Dacă nu repară, să fie ultima ei speranţă înainte de remorcare.
Ştiţi pe ce mecanic mergeţi? întrebă bărbatul.
Da, la 300 de metri de casă, lângă şosea. Dacă trebuie, să-l bag dimineaţa.
Serviceul lor nu a strâns contactele la baterie. S-a desprins clema, maşina sa oprit. Dacă ar fi închis factura, aţi fi platit mai mult. Aveţi unealtă?
Am ceva în portbagaj, răspunse ezitant Marinela.
După ce a pus clema la loc, maşina a pornit.
Nu știu cum săţi mulţumesc, spuse Marinela.
Aa, băiatul dădu un semn cu mâna. Sunt lucruri mărunte.
De ce eşti trist? întrebă Marinela.
Ah, nu am cală, suspină el. Sunt fără cal.
Îţi poţi conduce maşina şi să mă duci acasă! propuse Marinela, tremurând. Dacă nu, iţi comand un taxi!
A decis să-l invite la cină, chiar dacă ar fi putut să-i ofere doar o ceașcă de ceai. Era singură, a pregătit o ciorbă de burtă și un vin roşu din podgoria de la sat.
Pe parcursul cinei, Marinela la întrebat:
Maşina ta sa stricat?
De ce ar trebui? Merge, răspunse Ștefan, cu o suflare grea. Doar că fosta mea soție conducea. La divorţ mia luat şi copilul!
Întrun mod firesc, Marinela a aflat povestea tristă a lui Ștefan. El trăise aproape douăzeci de ani de căsnicie cu Mădălina. Dacă adaugi anii de dinainte de nuntă, ajung la douăzeci de ani.
Viaţa lor a fost ca un covor pătat: momente liniştite, certuri, copii, planuri de pensionare, vacanţe la mare, weekenduri la casa bunicii. Nimic nu ieşea din comun. Ambii lucrau, amândoi se ocupa de treburile casei. Apoi Mădălina a început să spună că îi lipseşte ceva. Ce? Îl căuta, îl găsea, se pierde, nu mai simţea pasiunea
Îi aduc flori, îi cumpăr cadouri, spunea el. Nu ştiu ce sa întâmplat.
Mai întâi ma dat afară din sufragerie, apoi ma ignorat, iar în final a cerut divorţul, pentru că găsise alt bărbat.
Marinela a încuviinţat. Ştia de unde ies astfel de decizii, dar nu a comentat, la lăsat să continue.
Trebuia să împărţim bunurile. Douăzeci de ani de gospodărie comună! Şi brusc
Truşă pe care locuiau fusese dăruită de rudele Mădălinii. Era veche, cu ziduri de beton, cu ferestre care stăteau în căşă. În timpul renovărilor locuiau în apartamentul de dinainte al lui Ștefan. Renovarea nu a durat mult; el era băiatul cu toate mâinile.
Am făcut tot singur!
După mutare, apartamentul a fost închiriat ca o câştig mic. Ștefan a sperat să scoată ceva din el, dar la fel a făcut și cu apartamentul pe care la dăruit fiului său, luând un credit de două milioane de lei pentru a-l reamenaja. Creditul pentru maşină fusese în numele Mădălinei, iar el a încercat să-l plătească în trei rate când Mădălina a cerut divorţul.
Judecătoria a acordat maşina Mădălinei, căci creditul era pe numele ei. Creditul meu pentru renovare nu a fost împărţit, căci eu lam luat singur.
Fiul ar putea săşi reia apartamentul, să nu fie pe stradă, spuse Marinela.
Trei ori! Mădălina ia spus să nu mă lase să intru! Naidăugat niciodată apartamentul înapoi!
Acum, fără locuinţă, cu doi milioane de lei pe cap, Marinela trăia la prieteni, gândind că poate va declara faliment sau se va muta la căminul de căldură. Plata creditului reprezenta şaptezeci din salariu. Dacă ar fi fost în căsnicie, ar fi putut să plătească, dar nu a fost.
Marinela, cu firea de femeie româncă, a avut milă pentru un bărbat nedreptat. La lăsat pe Ștefan pe noapte în altă cameră. Dimineaţa ia pregătit micul dejun și a spălat vasele. A rămas în apartament două luni, apoi a devenit soţia proprietarului.
Marinela a rămas uimită de cât de interesant era Ștefan. Conversaţiile despre știri, literatură, filme și muzică erau captivante; și în dormitor nu rămânea în urmă cu femeile de aceeaşi vârstă. În două luni, a reuşit să achite creditul de două milioane de lei al lui Ștefan.
Ea era antreprenor. Când a întâlnit pe Ștefan, se pregătea să îşi extindă afacerea şi a decis să aştepte puţin.
La fel, am ajutatl pe soţul meu!
Răspunsul lui Ștefan a fost nemărginit. Marinela nu a regretat niciun moment că a intrat întro căsnicie inegală. Banii se vor recupera, dar grija, protecţia, tandreţea şi iubirea cautăte altă parte.
Întro zi, a găsit în hol haine străine pe umeraş. A privit fotografiile fosta soție pe internet și a simţit o durere până la lacrimi.
Marincă, nu fi supărată, spunea Ștefan. Douăzeci de ani au fost și nu totul e rău. A fost greu, dar am avut și momente frumoase.
Trădător! strigă Marinela. Nu numai că mai trădat pe mine, teai trădat pe tine! Ai aruncat-o la gunoi și ai trecut peste ea! Când neam căsătorit, nu aveai decât datorii! Eu ţiam dat totul! Am cumpărat maşina, am plătit creditul, am pus la punct apartamentul. Şi tu cu ea, cea care tea umilit!
Îţi înțeleg durerea, dar şi eu am nevoie de înţelegere! a zis Ștefan, frecânduşi capul. Epuizaţi de căsnicia noastră, aveam nevoie de o pauză.
Ai făcut dreptate cu bunurile! Mulţumesc că ai plătit datoria! Voi rămâne recunoscător pe viaţă!
Nu spune privea Marinela mirată la soţul ei.
Marincă, iertămă, dar mă întorc la ea. Am petrecut atâţia ani cu ea, iar cu tine nu se compară.
Marinela a lăsat privirea pe podea, a inspectat linoleul pentru o clipă.
Cheile apartamentului, ale maşinii şi cardul de la bancă pe masă! a strigat ea cu voce tare. Şi să pleci din apartamentul meu!
Ce faci? a rămas uimit Ștefan.
Nimic! răspunse Marinela. Cum ţise spune ciorbă rece, aşa pleci tu! Pleacă!
Ștefan a fugit, dar din această căsnicie a plecat cu un credit plătit și cu recunoştinţa Marinei. Acolo, în final, a rămas cu familia Mădălinei. Acum poate săşi cumpere și o casă la sat.
