Doina era fericită. S-a trezit cu un zâmbet larg și luminos pe față, simțind că lângă ea respiră încă căldura lui Vlad, care îi adie ușor pe ceafă și o face să zâmbească din nou. Banii pentru luna de miere erau deja puși deoparte. Ieri, a povestit asta lui Vlad și a ascultat jumătate de oră laudele lui, că e o fată de nota zece și că el na greșit deloc în alegere.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, Doina se chinuia să își dea seama dacă a făcut alegerea potrivită. Vlad ia prezentat familia lui, iar ea a simțit că oamenii aceia nu îi sunt pe deplin pe plac. Însă momentul decisiv a fost când a aflat că e bogată prin moștenirea bunicii o mașinuță veche, dublă, pe care bunica io lăsase. Astfel, Doina și Vlad locuiau în aceeași casă.
Unul dintre apartamente era încuiat cu cheia bunicii. În acea încăpere Doina lăsase tot ce era lăsat de bunică: comoda veche, scaunul balans, biroul de lucru și rafturi pline cu găluște colorate de fire. Desigur, după nuntă camera aceea se va schimba, dar pentru moment totul rămânea așa.
Uneori, la amurg, Doina se strecoară în acea cameră, se așează în scaunul balans, aprinde lampa veche și se lasă cu gândul în propriile bătăi de inimă. Vlad nu le găsea pe plac, le numea capricii și melancolie, dar nu putea face nimic. Nu intră în camere și morcă că atâta spațiu se irosește.
În familia lui Vlad, Doina era cea mai mare. Părinții și-au dat seama repede că o pot folosi ca pe o bonă, așa că, în scurt timp, toate grijile pentru surorile și fratele mai mici le-a dat pe umerii ei subțiri. Nu era scutul de toate: încă o mustră că nu a aranjat totul cum trebuie, nu a spălat cum trebuie, nu a îmbrăcat cum trebuie Sora și fratele s-au obișnuit ca Doina e mereu vinovată și au început să profite de situație. Așa că, după terminarea școlii, și-a luat bagajele simple și a plecat să locuiască la bunica.
Bunica o iubea pe Doina, o numea ciocârlia, o răsfăța cu colaci de casă și o învăța să trăiască după voia Domnului. Doina a sărit din sub pătura călduroasă și a alergat în bucătărie să gătească brânzoaice la micul dejun. Nu a durat mult până, ținânduse de cap, Vlad a intrat și sa așezat la masă, a luat o farfurie cu brânzoaice fierbinți și a început să le înfunde în smântână groasă.
Doina, a început el, terminând al cincilea brânzoaic, mă gândesc că poate ar trebui să renunțăm la luna de miere. Hai să luăm banii ăștia și să ne cumpărăm o mașină! Mai trebuie puțin, așa că luăm credit, nu-i așa?
Doina a privit cu uimire fața lui Vlad, lucind de smântână, dar na spus nimic, căci a auzit cum cheia se rotește în lacătul ușii de la intrare. Înainte să poată să se sperie, în hol sa revărsat o mică mulțime: viitoarea soacră, fiica ei și fiul de 18 ani, plus un munte de trei valize și o geantă.
Bună, mireasă, să primiţi oaspeţi!, a început de la ușă Lidia, viitoarea socră. Am zis să venim direct la voi, că am vorbit cu Vlad ieri și am decis să nu amânăm nimic.
Doina sa uitat din nou la Vlad, care se grăbea să prindă valizele și să le ducă spre camera bunicii. Doamna, deschideţi ușa, a spus Vlad. Mai trebuie să curățăm, scaunul îl mutăm pe verandă, îl învelim cu folie, iar celelalte mobilă le lăsăm pentru Vasile să le aibă. Mai trebuie să aruncăm și niște baloane vechi, nu-i așa?
Ce înseamnă Vasileul are? Și de ce ar trebui să arunc ceva? De unde are Lidia chefie cheia apartamentului? a șoptit Doina, începând să înțeleagă ce înseamnă vizita de dimineață a familiei.
Cum să nu?, a intervenit viitoarea soacră. Trăiţi bine, la mulţi ani! Nunta e în două săptămâni, mașina o cumpăraţi, Vlad mia spus ieri. Camera e goală? Până să aibă copilașii o să rămână Vasile în ea, că altfel nui prea departe de facultate, iar de voi e la cinci minute.
Hai să-l găzduim pe fratele meu un pic, că e timpul să scăpăm de bagajul ăla vechi. Am planificat încă o cameră de copil înăuntru, a zis Vlad, zâmbind de parcă ar fi arătat că stăpânește situația.
Vlad a găsit deja mașina, a intervenit Svetlana, sora lui Vlad, cu un entuziasm cârcă. Un prieten va vinde una grozavă, faceţi credit, şi nu-ţi faci griji pentru luna de miere, poţi să rămâi pe mare. Ce ocazie să nu prinzi?
Bine, Doina, caută cheia camerei și eu îţi servesc brânzoaice, a zis Vlad. Vom mânca brânzoaice la micul dejun, cu smântână, că nu mai e lucru de vorbit! și a lăsat-o pe Doina în hol, mergând spre bucătărie cu porția de brânzoaice.
Doina a intrat în camera, sa așezat pe canapeaua improvizată de Vlad și a început să reflecteze Să rămână fără mic dejun era evident. O familie în formă de furnică o va devora pe toată masa și frigiderul, iar ea va fi nevoită să poarte sacose de la magazin în seara aceea. Pe lângă asta, trebuia să se strecoare în pușculița de nuntă, căci Vlad nu dădea niciun sprijin: Când ne mutăm, vom trăi din salariul tău, iar eu voi economisi pentru ami lărgi locuința.
Nu vrei să trăiești toată viața întro hătușească de la marginea orașului?, a întrebat Vlad cu ton serios. Doina nu a protestat, mai ales că nunta era programată în șase luni.
Și-au făcut planuri noi. Se părea că Vlad a reușit să facă copii cheile apartamentului ei. Au hotărât că Vasile va locui cu ei. De ce ar trebui Doina să suporte atâta timp cu un tânăr străin în casa lui?
Ultima scânteie a fost mașina. Doina visa la mare încă din copilărie. Părinții ei au mers la mare de două ori când ea era mică, dar nu au dus-o pe ea. Așa că a decis că luna de miere trebuie să fie memorabilă: Marea! Grecia! Un hotel drăguț! O excursie în Sicilia! Temple antice! Vin grecesc amar pe terasa hotelului! Camere cu ferestre spre mare! și a început să plângă, șoptind ciocârlă a mea, cu ochii roșii.
În mintea ei a apărut imediat bunica, așezată în scaunul ei preferat, cu ochi blânzi privind la nepoata plângândă. Nu-ți face griji, ciocârlă, căsătoria nu e o boală. E doar să găseşti pe cineva care să te iubească și săși pese de tine. Cautăți acea grijă, nu te înșeli!
Decizia a venit repede. Din bucătărie veneau glasuri vesele ale rudei care nu erau cu adevărat rude. Și bărbatul care nu a devenit încă soțul ei, tot la fel.
În primul rând a sunat la serviciu să ceară concediu pentru două săptămâni în avans. Apoi a sunat la Maricica, prietena ei de la facultate, apa de izvor, ia povestit situaţia și ia cerut să păzească apartamentul în absența ei, ca rudele să nu facă niciun dezastru. Maricica locuia la două blocuri distanță și a acceptat imediat: Nu-ţi face griji, le voi pune la loc totul! Vezi ce idei au!
După ce a pus la punct apartamentul, Doina a sunat la agenția de turism unde, cu o zi înainte, arăta tururi pentru luna de miere. Au găsit rapid o ofertă fierbinte. Valiza era deja împachetată; a strâns toate lucrurile de mult timp, fără să aștepte nunta.
În câteva minute a ieșit din apartament, a închis ușa încet și a lăsat o notiță: Nunta e anulată. Cheile le dai la Maricica. Mașina o cumperi tu. Nu mai e a mea.
În drum spre aeroport, telefonul vibra neîncetat cu apeluri și mesaje: Te-ai dezlănțuit? și a stins din nou aparatul zgomotos. Da, am înnebunit!, răspundea ea în sine, ca o ecou din copilărie. Ce nenorocire!
Și undeva, adânc în amintiri, îi zâmbea bunica cu ochii ei buni.
