Fratele meu, Ion, mi-a povestit cu jumătate de gură că mama noastră, tanti Floarea, ar fi pus mâna pe nevastă-sa, Mariana, iar eu, sincer, am simțit că miroase ceva a ciorbă veche nesărată.
Tocmai eram cu Costel, soțul meu, la munte la Durău, că mama mă sună cu lacrimi în ochi. Plângea de parcă vecina îi stricase mujdeiul la sarmale și nu se putea liniști nici cu busuioc într-o mână și crucea în cealaltă. Am închis telefonul, că nu înțelegeam om cu om, și l-am sunat numaidecât pe Ion. El, supărat ca un bărbat căruia i-au furat porumbul, mi-a zis să o întreb pe mama, că oricum știu eu de ce e lac de plâns. Mai zicea și că așa-i trebuie. Eu și Costel, de ne-am uitat unul la altul, ca berzele când pornesc spre Africa.
Ne-am socotit noi dacă să continuăm liniștiți vacanța ori nu, dar cum banii pe bilete se duceau ca apa pe Bâc, am lăsat relaxarea la o parte și am luat primul microbuz la întors spre Chișinău.
Ajunși acasă, tanti Floarea era tot vai de ea, de parcă pierduse la păcănele și banii de pensie. I-am dat câteva picături de valeriană, cum am văzut la Măruță, și a reușit să povestească, printre sughițuri, pățania. Ajunsă acasă de la serviciu unde vinde covrigi la colț de stradă a găsit-o pe Mariana cu vânătăi la vedere, nu ca la modă, ci ca la scandal. Și, pentru că era băgată în luna a șaptea cu burta la gură, tanti Floarea s-a aruncat, cu sufletul cât o ceapă degerată, să afle ce-i cu fata. N-a apucat să zică Doamne-ajută, că intră Ion pe ușă, iar Mariana începe să urle că soacra ar fi pocnit-o. Scandal, ceartă, jale mare: Ion stă ce stă, apoi o dă afară pe mama, ca pe o pisică prinsă cu smântâna-n mustăți.
Au luat-o pe Mariana la spital, și săraca a pierdut sarcina. Ion nu a mai vrut să audă de mama, de mine sau de vreo explicație logică. S-a pus supărat ca un câine plouat și nici măcar la ziua lui nu a venit să mănânce tort cu cozonac.
Ce-i drept, eu n-am crezut nici cât negru sub unghie. Și bine am făcut. Că, uite, după o săptămână, mă sună verișoara Mariei, Ioana, fată bună și cu frică de Domnul: îmi povestește cum Mariana pusese totul la cale să-l întoarcă pe Ion împotriva mamei, ba chiar și sarcina și-ar fi dat-o peste cap, să-l facă pe frate-miu să-și gonească mama din casă și să rămână cu două camere și-un balcon numai pentru ei.
Când a aflat Ion adevărul, s-a făcut roșu la față ca racul de la Dunăre. A scos-o pe Mariana afară cu tot cu valiză și a venit plângând, cerându-și iertare de la tanti Floarea. Mama ce să zic, inimă de mamă, mereu rumenă la suflet l-a iertat, l-a primit, i-a dat o porție de sarmale și și-a făcut cruce că s-a terminat furtuna.
Că-n viață, nici măcar la moldoveni, soacrele nu sunt tot timpul bau-bau, iar mamele știu să ierte, chiar și când viața le pune ardei iute în papuci.
