Sub povara mamei
La cei treizeci și cinci de ani ai săi, Paraschiva era o femeie modestă și, cum se spune pe la noi, timidă și retrasă. Niciodată nu fusese la întâlnire cu vreun băiat, deși lucra ca contabilă încă de la terminarea liceului economic de atunci, tot la același birou își făcea veacul.
Scrupuloasă, nu dădea mare atenție felului în care arăta; purta mereu haine lălâi, era mai plinuță și avea o privire tristă, cu colțurile gurii mereu lăsate. Mama, Margareta, o născuse pe Paraschiva la doar optsprezece ani, fără să se știe cine fusese tatăl. De crescut, a fost crescută de bunică-sa la sat. Acolo a și făcut toate clasele, iar abia când a venit la facultate, a locuit cu mama.
Cât timp Paraschiva stătea la țară, Margareta se afla în Chișinău, trăind viața cu chefuri, bărbați schimbați des și totuși muncind. O dată la câteva luni venea pe la sat cu o jucărie ieftină pentru fată, iar apoi dispărea. Bunica era o femeie severă, așa că fata n-a primit niciodată vreo mângâiere sau afecțiune din partea cuiva.
Acum Paraschiva trăia tot cu mama într-un apartament micuț. Margareta, trecută de cincizeci de ani, arăta grozav de bine, întinerită, elegantă, folosea cosmetice scumpe, mergea la salon și uneori avea întâlniri galante. Paraschiva era în contrast total cu ea.
Într-o după-amiază, Paraschiva își încheie ziua la birou, lăsând dosarele colegei ce o va înlocui pe durata concediului.
Iată-mă iar în concediu, se gândea Paraschiva, am și bani de concediu în poșetă. Of, iar mama o să-mi ia toți banii. Va trebui să stau acasă. Nu mai pot, de ce nu pot să răbufnesc? Nu mai sunt copil, iar mama mă ține strâns lângă ea. Îmi ia fiecare leu, nici salariul nu-l pot cheltui cum vreau. Parcă nu mai am nicio scăpare
Deschizând ușa apartamentului, o văzu pe mama așteptând-o în hol.
În sfârșit ai venit, zise Margareta. Ai primit banii de concediu? Dă-i aici.
Da, i-am primit… Stai să mă dezbrac întâi…
Ai timp să te dezbraci
Neavând încotro, Paraschiva bătui în poșeta veche căutând portmoneul.
Doamne, ce rușine să mergi cu poșeta asta zdrențuită, ca o babă! Nu ți-e jenă?, îi azvârli mama peste umăr.
Paraschiva rămase năucită, cu lacrimi în ochi.
Și de unde să am bani de una nouă, dacă tu îmi iei toți banii, răbufni ea, uimită de propria îndrăzneală.
Nu doar poșeta e urâtă, ci și tu arăți ca o neîngrijită. Dă jos din greutate, fă ceva cu tine, spuse mama, zeflemitoare. Mi-e rușine să ies undeva cu tine!
Rușine? Să-mi iei banii nu-i rușinos? Oricum nu ies nicăieri cu tine!, strigă Paraschiva, iar apoi fugi din apartament.
Cu fața în palme, coborî scările și se așeză pe o bancă în fața blocului, plângând. Nici nu-și dădu seama cât timp trecuse, când auzi o voce blândă.
Paraschiva, ce faci aici? Ridicând privirea, văzu pe tanti Ana, o vecină din scara alăturată, care se așeză lângă ea și-i luă mâna. Plângi? Ce s-a întâmplat, dragă?
Paraschiva cedă și-i povesti sincer totul.
Mama îmi ia toți banii, ea își cumpără creme scumpe și haine noi, iar eu merg numai cu zdrențe! Poate că-i vina mea, de mică eram slabă de fire, n-am putut să mă împotrivesc nici bunicii, nici mamei. Margareta e autoritară și rea…
Ana dădea din cap cu înțelegere, iar lui Paraschiva i se făcu rușine brusc.
Nu ar trebui să vorbesc așa de mama… Să nu mă credeți bârfitoare. Dar ghinionistă sunt sigură…
Tanti Ana o cunoștea pe Margareta de mult, o respectase niciodată, dar pe Paraschiva o privea mereu cu milă. Știa că fata trăia sub jugul unei mame dominante.
Gata, Paraschiva, nu mai plânge! Ești femeie matură, trebuie să ai grijă de tine.
Ce fel de femeie sunt eu, tanti Ana…? Pe mine nu m-a iubit nimeni niciodată. Și nici eu nu știu să iubesc, nu sunt bună la nimic…
Ascultă, trebuie să pleci urgent de la mama ta, îi zise vecina ferm. Paraschiva privi speriată.
Unde să mă duc? Cu salariul mic nu am cum să-mi plătesc chirie. Și mama o să fie furioasă, ea așteaptă să ia banii de concediu… N-am mai rezistat când a început să mă jignească și am fugit…
Deci ai banii de concediu și nu ți i-a luat. Nu te gândi la ea, Margareta are și ea bani. Tu trebuie să-ți vezi de viața ta. Uite, poți sta la mine la căsuța mea de la țară, lângă Ialoveni. Casa e bună, soțul meu a făcut-o cu mâinile lui, dar n-a avut noroc să trăiască mult. Și tu ești în concediu, ai timp să te liniștești. Nu-ți iau niciun leu.
Of, tanti Ana, nu ți-e frică să mă lași în casa ta?, întreabă Paraschiva sfioasă.
Haide măi, te cunosc de ani de zile! Stai aici, vin cu cheia și-ți arăt adresa, îți dau și numărul meu de telefon.
A doua zi, Paraschiva ajunse la gară, cumpără bilet de tren spre sat și stătea la geam, privind oamenii grăbiți pe peron. Niciodată nu ieșise din Chișinău, viața ei se rezuma la apartament și birou. Nimeni nu o bagă în seamă, Paraschiva se mai liniști, privind peisajul verde ce fugea pe lângă tren. Ajunse la destinație, coborî și, cu cheia, deschise căsuța mică de la margine de sat.
O liniște adâncă o cuprinse, se așeză într-un fotoliu vechi.
Doamne, ce bine Ce liniște, ce sentiment necunoscut de libertate…, își zise.
Fără mama mereu deasupra, fără mustrări acide. Găsi telecomanda și deschise televizorul. Rulea un talk-show, iar mama niciodată nu-i permitea să vadă ce voia, mereu punea programele ei preferate.
Tu și emisiunile tale ciudate! râdea Margareta batjocoritor, interzicându-i fetei orice drept de a răspunde.
Paraschiva nu îndrăznea niciodată să-i răspundă urât, doar își pleca capul tot mai jos când era insultată. Nu se gândise niciodată să-i pună punct.
Paraschiva cercetă căsuța, băgă în frigider un pachet de colțunași, niște cașcaval și iaurt cumpărate repede înainte de tren. Fierse colțunașii, mâncă pe săturate și, pentru prima dată, se simți împăcată.
Ce bine e singură…, gândea ea cu bucurie.
Puțin mai târziu telefonul sună: era mama.
Ai fugit, te-am văzut cu Ana pe bancă la bloc. Hai, stai singură și vezi cum e, tot la mine te întorci! Numai de străini asculți tu. N-ai tu cap să te descurci, o să te pierzi fără mine…
Paraschiva închise telefonul, știind ce urmează: un șir de vorbe jignitoare. Ciudat, dar nu se mai supără. Spre seară sună și Ana.
Paraschiva, cum te-ai obișnuit acolo? E totul bine?
Da, mulțumesc, tanti Ana!
Mâine vine nepotul meu, Ștefan, cu mașina să-ți aducă lucrurile.
Ce lucruri?
Margareta a dus la mine un sac mare cu hainele tale și mi-a zis: Dacă mi-ai luat fata, ia și lucrurile!…
Mulțumesc, tanti Ana. Cum îl recunosc pe Ștefan?
E înalt, poartă ochelari și știe locul. Nu-ți face griji.
E ok așa?
Paraschiva, nu mai pune întrebări de copil! Trebuie să te acomodezi cu viața pe picioarele tale. Iubește-te, fă-ți un obicei să ai grijă de tine. Ești frumușică, dar te-ai neglijat. Mergi, ia-ți niște haine noi. Hai, te pup, noapte bună!
Iarba era plină de rouă, lătra o potaie undeva, cântau vrăbiile
Paraschiva își aminti de cuvintele Anei și se uită în oglindă.
Chiar că m-am neglijat… Dacă mă uit mai atent, am ochi frumoși, deși triști, părul bogat, dar mereu strâns în coc la ceafă ca o babă. Trebuie să slăbesc, mama are dreptate.
Dormise dusă, fără să se trezească o dată peste noapte. Dimineața, soarele îi lumina camera prin perdea. Deschise geamul, privi iarba plină de rouă, undeva lătra o potaie, cântau păsările.
Ce dimineață minunată!, zâmbi ea întinzându-se.
Mai târziu savura o cafea pe terasă, apoi se uită la televizor. Îi veni ideea că ar putea schimba serviciul și să-și închirieze o garsonieră în Chișinău; de la țară era greu de făcut naveta. Pe mama o și uitase. Inima îi bătea mai repede, simțind începutul unei vieți noi.
În sfârșit, trăiesc pe cont propriu, nu mai depind de mama!, visă ea, când se auzi o bătaie la ușă.
Cine o fi?, murmură ca pentru sine și deschise ușa cu emoție.
În prag stătea un bărbat înalt, cu ochelari și cu o geantă mare.
Bună ziua, zâmbi cald bărbatul, eu sunt Ștefan, dumneavoastră sunteți Paraschiva?
Bună ziua… Da, eu sunt. Poftiți, intrați, îi răspunse, făcându-i loc.
Tanti Ana mi-a spus să vă aduc lucrurile și să vă ajut dacă aveți nevoie. Mașina e la poartă, putem merge oriunde aveți nevoie. Nu vă rușinați, Paraschiva, știu tot de la tanti… iertați, cunosc puțin din viața dumneavoastră.
Așa s-au cunoscut Paraschiva și viitorul ei soț. Ștefan a îndrăgit-o sincer, mai ales după ce primul lui mariaj eșuase. Îndrăgostită, Paraschiva se schimbă radical: dispăru timiditatea, privirea speriată, slăbi și investea în felul în care arăta pentru el. Mersese la coafor, s-a transformat complet: nici nu credea că poate arăta așa de bine.
Chiar eu sunt?, se întreba râzând în oglinda, privindu-și chipul luminat de zâmbet sincer și ochii plini de scântei.
Ștefan o luă la el în oraș, în apartament.
Paraschiva, mereu mi-am dorit o femeie ca tine: bună, sinceră, atentă. Hai să nu mai lungim vorba, nu suntem copii. Vrei să fii soția mea?
Bineînțeles că Paraschiva acceptă: știa că îl iubise norocul cu Ștefan, semănau chiar la fire. Nunta au făcut-o discret și intim; au invitat și pe Margareta, dar aceasta nu s-a putut abține de la sarcasm, chiar la masă. Ana a pus repede lucrurile la punct. Margareta plecă ofensată, nimeni nu s-a întristat, nici măcar fiica ei.
Rudele lui Ștefan au plăcut-o pe Paraschiva. El o privea cu dragoste și se gândea:
Mai devreme sau mai târziu, fericirea vine la om. A venit și la mine cu Paraschiva.
Nu după mult timp, Paraschiva află că va deveni mamă: fericirea era și mai mare. Chiar dacă târziu, i-a venit și ei norocul. Viața sub jugul mamei o uita deja, găsise curajul să-și schimbe destinul. Nu doar că înflorise la exterior, dar și pe dinăuntru, pentru că, în sfârșit, învățase să se iubească pe sine și pe Ștefan.
Mulțumesc pentru lectură, pentru sprijin și pentru gândurile bune! Să vă fie viața luminată!
