Jurnal personal, Chișinău, 12 mai
Mihai mereu era plecat cu delegații. M-am obișnuit cu acest ritm răspundea târziu la mesaje, venea acasă obosit, îmi spunea că au avut ședințe lungi la firmă. Nu-i controlam telefonul, nu-l întrebam prea multe. Aveam încredere în el.
Într-o zi, aranjam hainele în dormitor. Mihai s-a așezat pe marginea patului, fără să-și scoată nici măcar pantofii, și mi-a zis:
Vreau să mă asculți fără să mă întrerupi.
În secunda aceea mi-am dat seama că e ceva în neregulă. Mi-a mărturisit că se vede cu altă femeie. Am întrebat cine este. A ezitat câteva secunde, apoi mi-a spus că o cheamă Florina. Lucra undeva aproape de oficiul lui. Era mai tânără. L-am întrebat dacă s-a îndrăgostit. Mi-a spus că nu știe, doar că lângă ea se simte altfel, mai puțin obosit. L-am întrebat dacă are de gând să plece.
Da. Nu mai vreau să mă prefac, mi-a răspuns Mihai.
În noaptea aceea a dormit pe canapea. Dimineața a plecat devreme și nu s-a întors acasă două zile. Când a venit înapoi, deja vorbise cu un avocat. Și-a dorit să divorțăm cât mai repede, fără scandaluri. Mi-a expus ce va lua și ce nu, eu doar am ascultat în liniște. În mai puțin de o săptămână am plecat definitiv de acolo.
Urmele lunilor ce au urmat au fost grele. Pentru prima dată, trebuia să mă descurc singură cu toate: acte, facturi, decizii. Am început să ies mai des, nu de plăcere, ci din nevoia de a nu rămâne izolată. Acceptam orice invitațiedoar să nu stau singură acasă. La una din ieșiri, la coadă la Cafeneaua din colț, am dat de un bărbat, Dorin.
Am schimbat câteva vorbe banale despre vreme, coadă și întârziere. Ne-am tot privit după aceea. Într-o zi, la o măsuță mică pe terasă, mi-a spus câți ani are era cu cincisprezece ani mai tânăr decât mine. Nu a făcut glume, nu a părut stânjenit. M-a întrebat simplu și despre vârsta mea, continuând discuția de parcă nu ar conta. M-a invitat să ieșim iar. Am acceptat.
Cu Dorin totul a fost altfel. Nu erau promisiuni mari sau vorbe dulci. Mă întreba sincer ce fac, mă asculta cu răbdare, stătea lângă mine chiar și când vorbeam despre divorț, fără să simt că fuge sau schimbă subiectul. Într-o zi, direct și cu blândețe, mi-a spus că mă place, știind prin ce am trecut. I-am zis că nu vreau să fac aceleași greșeli, că nu vreau să depind de cineva. Mi-a răspuns că nu vrea să mă controleze, nici să mă salveze.
Fostul meu a aflat de la alții. După luni în care n-am schimbat niciun cuvânt, m-a sunat. M-a întrebat dacă e adevărat că ies cu un bărbat mai tânăr. I-am spus da. M-a întrebat dacă nu-mi este rușine. I-am răspuns că rușinos este că m-a trădat. A închis fără să salute.
Am divorțat pentru că el m-a părăsit pentru o alta. Dar peste luni, fără să caut nimic, am găsit pe cineva care mă iubește sincer și mă apreciază.
Să fie acesta un dar de la viață?
