Încă dinainte de nuntă, am auzit de la cunoscuți că atunci când un bărbat din Moldova își unește viața cu o femeie, începe să o considere ca bunul său și își arată, încet-încet, adevărata fire.
Dar, ca orice fată cu vise, am crezut în bunătatea și inima largă a lui Radu, soțul meu. În perioada logodnei, era mereu atent, nu ridica niciodată tonul, parcă se temea să nu mă rănească și voia să fiu mereu aproape de el. Am fost însă naivă, căci, așa cum se întâmplă adesea la noi, am descoperit un alt chip după căsnicie. Chiar e adevărat că după ce un bărbat îți câștigă mâna, uneori se schimbă total.
La câteva luni de la cununie, Radu a început să fie răstit la mama mea: De ce te caută mereu, de ce vine sâmbăta pe la noi? De teamă să nu stric liniștea casei, am făcut ce mi-a cerut și am rugat-o pe mama să nu mă mai viziteze, s-o sun doar când sunt singură acasă. Însă nu s-au liniștit apele, ba din contra. Am rămas însărcinată, iar locul de muncă l-am pierdut: doctorii mi-au recomandat să stau la pat, așa că la fabrică nu mi-au prelungit contractul de muncă. Atunci a început Radu să mă mustre zilnic:
Tu stai acasă toată ziua și nu faci nimic, ce-ți mai trebuie? Iar eu am tăcut înghițindu-mi amarul, de frică să nu mă lase singură cu copilul pe drumuri.
Când fetița, Ilinca, a împlinit un an și jumătate, Radu a început să cerșească atenție de parcă ar fi fost boier pe moșie. Dacă venea obosit de la serviciu prin Chișinău, trebuia să îl întâmpin, să-i pregătesc papucii la ușă, masa să fie caldă și aburindă, toate să-i stea la dispoziție. Copilul și casa erau doar treaba unei neveste, spunea el.
Toată povara așezată pe umerii mei a început să mă doboare. Într-o zi, mi-am strâns hainele cele de trebuință, am luat-o pe Ilinca și ne-am dus la mama. Vreo două luni nu am mai schimbat o vorbă cu Radu. Încetul cu încetul, viața și-a reintrat în normal: am găsit de lucru la un birou din oraș, mă simțeam din ce în ce mai bine și parcă întinerisem.
După ceva vreme, Radu a venit la ușa mamei: slab, cu haine vechi pe el, privirea tristăs-a pus în genunchi și a cerut iertare. Atunci i-am spus că, de aici înainte, va trebui să se trezească la realitate: să meargă la cursuri de gătit, să țină curățenia și casa la fel de bine cât am făcut-o eu. Dacă va vrea să fim din nou o familie, să arate că poate să fie om la locul lui. Radu a fost de acord, promițând că n-o să mai fiu singură în toate. Viața, însă, m-a învățat că dragostea adevărată e făcută din respect, ajutor și răbdare, nu din porunci sau așteptări neîmplinite. Că orice femeie din Moldova merită să fie prețuită, nu doar suportată. Într-o familie, soarele răsare doar când cei doi țin casa împreună.
