Eram cu Sorina de cinci ani. Trăiam în orașe diferite: eu la Iași, ea la Chișinău, fiecare cu jobul lui, dar vorbeam zilnic, fără excepție. Aveam planuri la drum lung. În ultima vreme mă tot gândeam serios să îi cer mâna și să punem capăt distanței care mă macina tot mai tare. Niciodată nu mi-a dat motiv clar să mă îndoiesc de ea. Aveam încredere.
Într-o după-amiază ciudată, când lumina părea mai verde decât de obicei, telefonul a sunat, afișând un număr necunoscut din Republica Moldova. Am răspuns și, de partea cealaltă, vocea era calmă și foarte politicos rostită un bărbat pe care nu-l cunoșteam:
Nu vreau să-ți fac probleme, mi-a zis. Dar cred că trebuie să știi ceva.
Mi-a povestit că e inginer de sisteme și că, de curând, a început să iasă cu o fată. Nimic serios, doar niște mesaje pe Viber, o cafea la Guguță, câteva priviri pe sub gene la o terasă în Grădina Publică. Totul părea firesc, de început, doar că femeia nu-i pomenise vreo secundă de existența unui alt bărbat în viața ei. El a început să simtă că lucrurile nu se leagă.
Influențat de o neliniște stranie, a vorbit cu un prieten care, de asemenea, cunoștea o fată. A rostit numele Sorinei. Prietenul a făcut o pauză, apoi i-a cerut o poză. Când a văzut fotografia a rostit ceva de parcă ar fi fost o sentință:
Lasă fata aia baltă. Are prieten serios la Iași de cinci ani.
Nu era o bârfă de pe la vreo bodegă. Era ceva știut de lume. L-a descris pe acel prieten ca fiind eu. I-a spus că eu locuiesc de mult la Iași, că ea lucrează la o bancă din Chișinău și profită de distanță. Chiar mai mult: Sorina ar fi ieșit și cu alt bărbat, tot inginer, un tip pe care inginerul nostru nu-l cunoștea decât din vedere, dar care, pentru prietenul lui, era apropiat. Bărbatul acela știa că Sorina are prieten, dar nu-l interesa deloc.
Atunci, liniile între vis și realitate s-au destrămat complet. Nici urmă de încurcătură. Era clar: Sorina ținea trei relații deodată cu mine, cu inginerul care era la curent și cu acest bărbat, care habar n-avea. Totul era atât de logic, dar, în același timp, ciudat și fără sens ca și cum eram într-un vis halucinant, pe malul Bâcului, plin de smochini infloriți.
Mi-a zis că, vorba să fie, dacă există solidaritate între femei, ar trebui să existe și între bărbați. N-a vrut să se bage în această poveste de coșmar și mi-a găsit numărul pe Facebook, ca să mă sune direct, așa, de la om la om.
Dacă vrei dovezi, îmi spui și ți le trimit. Eu nu am nimic de ascuns.
Am zis da. Nici n-a trecut mult și am primit fluvii de adevăruri: conversații, mesaje vocale, poze, detalii despre întâlniri la Cafeneaua Veche. Modul în care îi vorbea era identic cu felul în care îmi vorbea mie: aceleași fraze dulci, aceleași complimente, aceleași minciuni aurite și promisiuni fără orizont.
Am simțit o gheară în piept, ca atunci când treci prin Piața Unirii în ploaie și toată lumea te privește a doua oară fără să clipească. O iubeam! Deja mă vedeam schimbând orașul, cerând-o, făcând nunta la un han pe malul Prutului, acolo unde oameni-umbră dansează până la ziuă.
Am sunat-o pe Sorina. Am întrebat-o direct. A ezitat, nu a negat, a încercat să minimizeze totul, s-a enervat, apoi a plâns zgomotos:
Nu știu ce vreau, nu mă judeca! Nu cred că așa trebuia să afli
Am închis. Am stat cu receptorul în mână, privind pereții care păreau din caimac și ceață.
Atunci am priceput, deși nu vroiam, ceva care era cât se poate de real: nu doar bărbații mint și înșală. Există femei care jonglează cu relații ca dansatoarele pe sârmă la iarmaroc, fără pic de mustrare.
Am pierdut o iubire, dar mulțumesc din suflet omului aceluia, necunoscut, care a avut demnitatea să mă avertizeze. Altfel, azi aș fi logodit cu o femeie care ducea o viață dublă sau poate chiar triplă fără să clipească, iar la Chișinău așa ceva nu rămâne mult ascuns, nici măcar în vis.
