Auzi, la tanti Violeta al doilea nepot i s-a născut, îți vine să crezi? soacra, doamna Elena, a turnat ceai în ceașca Ilincăi. Băiețel, aproape patru kilograme. Sănătos tun, obraji rotunjori.
Ilinca doar a dat din cap, ținând palmele calde pe ceșcuța de porțelan fierbinte. La doamna Elena în apartament mereu era răcoare ținea la cheltuielile cu încălzirea, dar masa era mereu încărcată: plăcinte cu brânză, chifteluțe, salate de tot felul. De parcă Ilinca nu venise la un ceai, ci la o masă de nuntă.
Da tu cu Vlad când aveți de gând să mă bucurați și voi? Ilinca, dar cât să mai trageți de timp? Nici nu mai sunteți tineri, Vlăduț are treizeci și unu, tu ai douăzeci și opt. Acum e momentul! Doamna Elena i-a împins o bombonieră cu dulceață de vișine. Eu deja credeam că până acum o să fiu cu nepoții la plimbare… Dar voi mereu mai așteptăm, mai așteptăm.
Doamnă Elena, nu e așa ușor, a zis Ilinca cu blândețe, să nu-i rănească sentimentele. Strângem bani pentru un apartament. Să crești copil și în același timp să plătești creditul e imposibil, credeți-mă. Mai bine ne luăm întâi o casă a noastră, și apoi ne gândim la copii.
Soacra a dat din mână de parcă alunga o muscă insistentă.
Vai de mine, ce vă tot faceți atâtea calcule? Faceți copil, și om vedea după aia. Noi cu Dumitru am început într-o cameră de cămin, optsprezece metri și noi trei. Și uite, l-am crescut pe Vlăduț, l-am și dat la școală bună. Voi, numai cu socotelile, nici la pensie nu veți avea copii.
Ilinca a sorbit din ceai, să câștige câteva secunde de liniște. Afară, cerul de februarie era doar o nuanță de gri, iar pe geam curgeau picuri greu de zis, ploaie sau zăpadă topită. În camera de alături ticăia ceasul de perete, adus de doamna Elena încă din casa părinților ei.
Nu mai merge așa, Ilinca a pus ceașca jos. Altădată era poate mai simplu, acum totul e pe bani: chirii, mâncare, scutece, doctori… Cum să ne descurcăm?
Eu stau cu nepotul, să-l vezi! a sărit rapid soacra, ca și cum rezolva tot. Tu numai să naști, de restul mă ocup eu îl plimb, îl hrănesc, mă trezesc noaptea.
Ilinca a simțit cum în ea clocotea o iritare mocnită. Nu era furie, doar acea neplăcere densă și apăsătoare.
Doamnă Elena, eu vreau să-mi cresc singură copilul. Să nu fiu nevoită să merg la lucru la trei luni după naștere, pentru bani, ci să-i fiu aproape. Primii ani contează cel mai mult.
Soacra a strâns buzele și s-a uitat pe geam, vizibil supărată. Ilinca știa reacția asta un curând de tăcere ofensată presărat cu clinchete de veselă, ca să fie clar cât de tare a rănit-o nora.
Ilinca și-a băut ceaiul, s-a ridicat.
Mulțumesc de masă, trebuie să ajung, Vlad m-a rugat să fiu acasă la șapte.
Soacra i-a dat un semn din cap, fără s-o privească. Ilinca și-a tras haina, i-a dat un pupic pe obraz sec, formal și a plecat.
În taxi, s-a rezemat de geamul rece și și-a închis ochii. Blocuri gri alergau înapoi, panouri publicitare și oameni cu geci închise la culoare. Doamna Elena pur și simplu nu înțelegea că s-au schimbat vremurile: nu mai faci copii că așa trebuie, pe principiul va fi bine. Un copil înseamnă răspundere. Ilinca își dorea ca viitorul copil să aibă de toate camera lui, școală bună, activități. Și pentru asta trebuie o casă, nu una cu chirie.
Au trecut două luni
Ilinca a făcut pui la cuptor cu cartofi pentru cină Vlad e fanul mâncărurilor simple și sățioase. Doamna Elena a sunat de cu seară, cerând să vină în vizită: am ceva de vorbit. Ilinca nu a pus la suflet, discuțiile importante ale soacrei erau mai mult despre rețete sau bârfe despre vecini.
Dar când s-au așezat la masă și Elena și-a tras farfuria deoparte, Ilinca s-a încordat.
Vă amintiți de tanti Gina, verișoara mamei mele? soacra i-a privit pe amândoi. S-a dus luna trecută… s-a chinuit destul.
Vlad doar a oftat. Ilinca a dat din cap pe tanti Gina o întâlnise o singură dată, la o masă mare.
Așa deci doamna Elena s-a îndreptat în scaun și Ilinca și-a dat seama că urmează ceva important. Mi-a lăsat mie apartamentul ei. Două camere, nu-i nou, dar apartament bun, bloc de cărămidă.
Vlad a fluierat scurt.
Pe bune, mamă? Ce veste!
Stați să vedeți, soacra ridică mâna. Vreau să trec apartamentul pe numele vostru.
Ilinca a rămas cu furculița în aer.
Dar cu o singură condiție, Elena a țintuit-o cu privirea. Îmi faceți un nepot. Sau nepoată, nu contează. Copil să fie, și apartamentul e al vostru.
Un moment lung, doar picuri pe chiuveta din bucătărie.
N-a lăsat niciun răgaz soacra, s-a avântat să vorbească de parcă voia să nu fie întreruptă:
Vedeți, nu mai trebuie să strângeți bani! E gata apartamentul, al vostru! Ce ați pus deoparte folosiți pentru copil: căruț, pătuț, haine toate costă o avere! Acum nu mai trebuie să vă bateți capul cu credite și ipoteci.
Vlad s-a uitat la Ilinca, așteptând reacția ei. De fapt, n-aveai ce obiecta. Ei chiar își doreau copil, doar amânau povestea cu casa. Brusc, totul se rezolva dintr-un pix la notar.
Suntem de acord, Ilinca a pus palma peste mâna soțului. Și noi ne doream de ceva timp, doar că așteptam să fim siguri.
Soacra s-a luminat, de parcă ei i se dăduse o nouă viață.
Un an mai târziu
Mitică a împlinit o lună. Ilinca îl legăna în dormitor, fredonând o melodie fără cuvinte, iar tocmai atunci s-a auzit cheia în yală. A ieșit cu copilul în hol.
Vlad, de ce ești așa devreme?
În față stătea doamna Elena, cu sacoșe în mâini și un zâmbet larg, de gospodină.
Ilinca s-a oprit în prag.
Doamnă Elena? Cum ați intrat?
Soacra a fluturat cheile cu un breloc în formă de margaretă.
Mi-am lăsat o copie, pentru orice eventualitate. Dacă aveți nevoie grabnic de ajutor și nu-mi deschideți
Ilinca a înghițit cuvintele care îi stăteau în gât. Nu era locul și momentul. Mitică tocmai adormise, un scandal îl trezea pe loc.
Elena a intrat în bucătărie, clătinând din cap la chiuveta unde zăceau câteva căni.
Ce-i asta, Ilinca dragă? Vase nespălate, firimituri pe masă a deschis frigiderul și iar a clătinat din cap. Mâine vine Vlad obosit de la muncă, cu ce-l servești?
Ilinca și-a ținut mai strâns copilul, care s-a foit, dar a adormit la loc.
Sunt toată ziua cu copilul, doamnă Elena. Nu pot să-l las din brațe, plânge imediat.
Soacra s-a dus la camera copilului și Ilinca a urmat-o, neputând s-o oprească. Cea mare s-a apucat să inspecteze masa de schimbat, raftul cu biberoane.
Nimic nu e cum trebuie. Și păturica asta cum s-o pui de scutec, e aspră! Îl freacă la piele.
E flanel, e moale.
Știu eu ce-i moale! L-am crescut pe Vlad. Toată ziua ești acasă, Ilinca. Cum de nu faci ordine?
Ilinca i-a arătat copilul care dormea la ea pe umăr.
De asta.
Prostii, soacra a fluturat o mână. Când eram de vârsta ta, găteam, spălam, aspiram și mă ocupam singură de Vlad. Și nu mă plângeam.
A mai stat o oră, a pus biberoanele în alt loc, a răscolit hainele, și a lăsat în urma ei niște senzație de ce-a trecut tractorul peste Ilinca.
Seara, când Vlad a venit de la serviciu, Ilinca a așteptat să mănânce și a stat în fața lui la masă.
Vlad, eu nu mai pot așa. Mama ta vine când vrea, are cheie, mă controlează zilnic. Sunt deja la capătul puterilor, nu dorm, sunt epuizată, și trebuie să mai suport și viziteinspecție.
Vlad a întors capul jenat.
Mama vrea să ajute, Ilinca. Nu cu rea voință.
Când face mama actul pe tine la apartament?
A ezitat.
Zice că nu-i graba. Ce contează pe cine e trecut, noi tot aici locuim.
Ilinca a strâns marginea mesei până i-au albit degetele.
Așa au trecut încă trei luni…
Soacra a devenit vizitator de serviciu. Venea mereu, găsea nod în papură la cum hrănea Ilinca copilul, cum îl schimba, cum îl îmbrăca pentru plimbare… Fiecare vizită se termina cu reproșuri sau cu tăceri apăsătoare. Ilinca îi spunea lui Vlad, el ridica din umeri: ce vrei să fac, e mama….
Într-o seară, Ilinca a pus piciorul în prag. Când a plecat soacra, și-a scos valiza.
A strâns hainele ei. Apoi lucrurile lui Mitică scutece, biberoane, două jucării iubite. Vlad se uita la ea din ușă.
Ilinca, unde pleci?
La mama mea.
Hai măi, ne-am certat și noi…
Vlad, a tras ferm fermoarul. Ori mama ta nu mai calcă în casa asta, ori plec eu cu copilul. Alege.
A rămas tăcut mult timp. Se uita la valiză, la copil, la soție. Până la urmă s-a așezat pe canapea și s-a acoperit la față cu mâinile.
Ilinca a stat. Cinci secunde, zece, cincisprezece.
Nu s-a mișcat.
A chemat taxiul și a plecat.
A sunat a doua zi. Și după aia. Și după o săptămână. De fiecare dată promitea că va vorbi cu mama lui, că va rezolva, că îi roagă să vină acasă. Dar cheia tot n-a dat-o, iar doamna Elena a rămas stăpâna de facto a apartamentului moștenire.
…Au divorțat după șase luni. Pensiunea alimentară pe ordonanță judecătorească, căci Vlad nu voia să plătească de bunăvoie.
Ilinca s-a mutat la mama, în vechea ei cameră cu tapet cu floricele, tot de pe vremea liceului. Mama o ajuta cu Mitică, îl ținea cât Ilinca mergea la muncă întâi jumătate de zi, apoi full-time. A fost greu, mult mai greu decât își imaginase vreodată viața de mamă singură.
Dar seara, când băiețelul îi adormea în brațe și își afunda năsucul în umărul ei cu atâta încredere, Ilinca știa că o să se descurce. Trebuie să se descurce. Pentru el.
Căci tatăl nu a fost niciodată suficient de puternic ca să își apere familia.
