După ce tata a plecat la Domnul, fratele meu a decis că eu trebuie să preiau totul și să nu întreb n…

După ce tata s-a dus la Domnul, fratele meu a hotărât că eu trebuie să preiau totul, fără să întreb nimic.
După înmormântare, fratele meu a lăsat cheile apartamentului pe masa din sufragerie, în fața mea.
Mama stătea pe canapea și tăcea. Eu țineam dosarul cu acte și nu înțelegeam când am devenit omul care trebuie să ia toate deciziile.
Tata s-a dus prea repede. Nu ne-a rămas timp de discuții, de planuri, de împărțit responsabilități.
Fratele meu locuiește tot în Chișinău, dar mereu a spus că are un job stresant. Eu muncesc la o firmă de contabilitate și am și eu termene, dar asta parcă nu conta.
Chiar din a treia zi, fratele meu a zis că eu sunt mai organizată și mai calmă, că mie îmi ies de minune treburile cu actele.
Am început să dau ture pe la instituții. Aveam dosare, copii, originale și adeverințe. Luam bon de ordine și stăteam la cozi.
Fratele meu mă suna doar să întrebe dacă e totul în regulă. Rar venea cu mine la vreun birou.
Mama plângea seara, când sortam hainele lui tata în dulap. Eu împătuream cămășile una câte una și le puneam în cutii.
Fratele meu zicea că nu poate intra în camera lui tata. Zicea că nu suportă greutatea.
Și eu mă întorceam acasă seara și stăteam în beznă. Dar dimineața mă ridicam și iar mergeam mai departe.
A venit timpul să decidem ce facem cu apartamentul lui tata. Fratele meu a propus să-l vindem, ca să nu rămână sarcină pe nimeni.
Eu am întrebat unde o să stea mama. El a spus că mama poate veni la mine, pentru că eu am un apartament mai mare.
Mama tăcea și se uita în podea.
Atunci am înțeles că fratele meu deja alesese pentru toți, fără să întrebe nimic.
La masa de discuții, el vorbea de prețuri, agenți imobiliari, termene. Eu vorbeam despre cum mama se trezește noaptea căutându-l pe tata.
Fratele meu a oftat și a spus: Trebuie să fim practici.
Cuvântul acesta mi-a rămas în cap.
Eu sunt o persoană practică. Plătesc facturile la timp, îmi fac bugetul. Dar nu pot să cred că mama e doar o parte din socoteală.
După câteva zile, fratele meu a adus contractul pentru vânzare. L-a pus pe masa din bucătărie și mi-a dat pixul.
Eu am întrebat dacă a discutat cu mama. El a spus că mama nu are putere să se ocupe de asemenea lucruri.
Atunci am privit-o pe mama. Mama strângea marginea feței de masă cu degetele.
Am împins contractul înapoi spre fratele meu.
I-am spus că nu voi semna până când mama nu își spune părerea. Se enervase. A spus că mereu fac lucrurile mai dificile.
Nu am ridicat tonul. Am repetat doar că acesta e apartamentul tatălui și al mamei mele.
După acea seară, fratele meu a încetat să mă mai sune zilnic. Vorbea doar prin mesaje scurte despre facturi, termene.
Mama a rămas la mine temporar. Dimineața îi fac cafea și las ceașca pe masă lângă ea. Mama stă mult timp la geam și privește în gol.
Apartamentul lui tata încă nu s-a vândut. Eu continui să achit lumina și apa ca să nu se oprească.
Uneori mă întreb dacă fratele meu mă vede ca soră sau doar ca persoana care trebuie să ducă greul în locul lui.
Nu vreau să mă ceart cu fratele meu. Nu vreau nici să o trădez pe mama.
Între cei doi, stau eu, cu dosarul de acte și cu sentimentul că dacă tac, totul o să fie hotărât fără mine.
Oare fac bine că opresc vânzarea, chiar dacă asta aduce tensiune între mine și fratele meu?