Am doi copii. Copiii mei sunt din căsnicii diferite. Primul copil este fata mea. Irina are acum 16 ani. Tatăl Irinei plătește pensie alimentară mereu și ține legătura cu ea. Deși primul meu soț s-a recăsătorit și mai are doi copii cu actuala soție, nu o uită pe fiica noastră.
Mihai, băiatul meu de cinci ani, însă, nu a avut același noroc. În urmă cu doi ani, al doilea meu soț s-a îmbolnăvit grav și după doar trei zile în spital, a murit. A trecut ceva timp, dar încă nu-mi vine să cred că nu mai este printre noi. Parcă mereu aștept să se deschidă ușa și să intre, să-mi zâmbească și să-mi spună bună dimineața. Atunci lacrimile nu m-au mai părăsit toată ziua.
În momentele grele, m-a sprijinit enorm mama fostului meu soț, Doamna Maria. Chiar dacă și pentru ea a fost la fel de dureros până la urmă, soțul meu era singurul ei fiu. Am rămas aproape, ne-am susținut reciproc și am trecut împreună prin durerea pierderii. Vorbeam des la telefon, ne vizitam. Câteodată nu discutam decât despre el, depănând amintiri.
La un moment dat, chiar ne-am gândit să locuim împreună, însă pe urmă soacra mea s-a răzgândit. Ne-am înțeles bine mereu, aproape ca două prietene adevărate.
Îmi aduc aminte că atunci când am rămas însărcinată, ea a adus în discuție testul de paternitate. Fusese impresionată de o emisiune de la televizor, unde cineva aflase că, de ani de zile, crescuse copilul altuia. I-am spus din prima că mă jignește astfel de teste.
Dacă un bărbat nu are încredere că e copilul lui, atunci mai bine să fie doar tătic de duminică!, i-am zis.
Soacra mi-a spus atunci că are încredere în mine și că știa sigur că sunt însărcinată cu fiul ei. Eram convins că, odată născut copilul, soacra va cere un test, totuși nu a mai pomenit nimic despre asta.
Vara aceasta, doamna Maria s-a îmbolnăvit grav, iar sănătatea i s-a agravat rapid. Am decis, împreună, că e mai bine să fie aproape de mine. Am găsit un agent imobiliar, să-i cumpărăm o garsonieră în Chișinău, aproape de casă.
Dar, din nou, a ajuns în spital și aveam nevoie urgent de certificatul ei de deces pentru dosarul de la notar. Mama soacră nu putea merge, așa că am fost eu în apartamentul ei să caut actele. Răscolind printre hârtii, am dat peste ceva neașteptat: un test de paternitate. În acte scria clar că, la nici două luni după nașterea lui Mihai, soacra mea făcuse acest test care confirma că băiatul e, într-adevăr, nepotul ei.
M-am simțit foarte revoltat când am găsit hârtia aceea. M-am simțit trădat, pentru că soacra nu a avut niciodată încredere în mine! Nu m-am putut abține și i-am spus direct totul. Acum, își cere scuze, spune că regretă enorm prostia făcută. Dar eu nu pot să mă liniștesc. O văd mereu cu alți ochi; încrederea s-a pierdut.
Simt că nu mai vreau să o ajut. Totuși, îmi amintesc că nu are pe nimeni altcineva lângă ea. Și nu pot să-l lipsesc pe Mihai de bunica lui n-ar avea nicio vină copilul.
O voi sprijini în continuare, dar între noi nu va mai fi niciodată căldura și încrederea de altădată. Dacă am învățat ceva, e că o vorbă spusă la momentul potrivit poate schimba totul dragostea și încrederea trebuie să fie la temelia familiei, altfel se năruie încet, oricât ai încerca să le reclădești.
