**Jurnalul meu**
Azi am găsit un telefon pierdut și l-am returnat proprietarului. Dar când acesta a văzut pandantivul de la gâtul meu, a încremenit
**Andreea!** s-a auzit vocea aspră și răgușită a tatălui vitreg din adăpostul apartamentului.
Te trezești, m-am gândit cu tristețe. Iar înce
Privind în jur în grabă, am luat o geacă cu glugă, am tras-o pe umeri și am fugit din casă în curte.
**Andreea, unde te duci?** a spus vocea slăbită a bunicii. **Nu pentru mult timp, bunico!**
La intrare, doi vecini o priveau pe fată cu neliniște: **Oare face probleme din nou?**
Andreea le-a răspuns doar cu un salut politicos. Poate putea să aștepte până îi trecea iritarea dimineții pe undeva pe stradă.
Mergea încet pe trotuarul care ducea la magazinul din apropiere, lovea din când în când pietricele cu vârful pantofilor. Același gând îi răsuna în cap:
Dacă mama ar fi în viață el nu m-ar trata așa.
Mama Andreei, Ana, murise cu un an în urmă. Un șofer beat a adormit la volan, iar mașina sa s-a izbit cu viteză într-o stație de transport public. Mama Andreei și încă trei persoane au murit pe loc. Câțiva pasageri au fost răniți grav. Agresorul s-a trezit abia când salvatorii l-au înconjurat.
După înmormântare, a apărut întrebarea: cine avea să aibă grijă de copil? Bunica și bunicul au refuzat categoric.
**Suntem prea bătrâni să creștem o adolescentă** spusese bunica. **Copiii de azi nu sunt ușor de îngrijit. Iar sănătatea noastră nu mai e ce-a fost** **Te rog, spune ceva** o implorase soția, întorcându-se către soțul ei. **Nu ne descurcăm. Să rămână cu Dima, oricum a adoptat-o.**
Dumitru, soțul Anei, o adoptase oficial pe Andreea după naștere. Dar nu a considerat-o niciodată copilul lui. Nu a fost violent, doar indiferent. La început, fetița îl numea tata, dar într-o zi el i-a spus aspru:
**Nu sunt tatăl tău. Spune-mi doar unchiul Dima, ai înțeles?**
Andreea voia să întrebe pe mama ei cine era adevăratul ei tată, dar ea doar glumea. După moartea mamei, Dumitru a început să bea mai des.
Când a împlinit șapte ani, a trebuit să meargă la școală.
**Mai mult de jumătate din salariu meu e pentru tine** a mârâit tatăl vitreg, aruncând o geantă nouă plină de manuale și rechizite pe pat. **Acum e și rândul tău să ajuți. Gătești singură, faci curățenia. Practic, casa stă în seama ta.**
**Bine, desigur, cine dacă nu eu?** s-a gândit Andreea, dar a dat din cap în tăcere ca să evite conflictele.
Apoi Dumitru a început să o trimită la magazin să cumpere mâncare, după ce se înțelesese cu casieria să nu pună prea multe întrebări. La început, Andreea se simțea rușinată, dar cu timpul s-a obișnuit. Și-a mai obișnuit și faptul că uneori casieria îi dădea ceva bun, din bunătate pură.
Și acum, din nou, mergea pe drumul obișnuit spre magazin, traversând parcarea. Din colțul ochiului, a văzut un obiect. Părea un telefon mobil.
Privind în jur, Andreea s-a aplecat și l-a ridicat de pe jos.
**Uau!** s-a mirat. **Și nici măcar nu e zgâriat!**
A apăsat butonul de pornire, un miracol! Telefonul s-a aprins, iar ecranul nu era blocat. Fata s-a așezat pe o bancă lângă magazin și a deschis lista de contacte. Majoritatea erau nume de firme cu abrevieri, apoi nume de familie. În sfârșit, a găsit: Soție. A format numărul.
După câteva sunete, cineva a răspuns.
**Bună ziua! Am găsit telefonul soțului tău** a spus Andreea calm. **Bună. Cum ai știut pe cine să suni?** **Nu era blocat. Așa te-am găsit** a explicat fata. **Bine. Unde ești acum? Vin să-l iau.** **Sigur, dar te rog, nu verifica nimic altceva, bine?** Andreea s-a simțit puțin jignită. **Bine, bine. Sunt pe drum.**
I-a spus adresa și a închis. Imediat ce telefonul s-a stins, a vibrat. Pe ecran a apărut: Ciocîrlan. Andreea a râs fără să vrea. Și-a amintit de un băiețel de la grădiniță cu un nas mare, pe care tatăl ei vitreg îl numea Ciocîrlan, gândacul cu nas.
**Alo** a răspuns ea. **E telefonul meu! Sun prin prietena mea.** **A, de la Ciocîrlan?** **Exact! Deci ai spus că vine soția ta?** **E aproape aici. Vine.** **Stai, cum te cheamă?** **Andreea.** **Bine, Andreea. Nu-i da telefonul. Vin imediat. Unde te găsesc?**
Fata a început să explice, dar a fost întreruptă:
**Știu unde ești. Am fost acolo acum o oră, probabil ți-a căzut când te-ai urcat în mașină. Așteaptă!**
Convorbirea s-a încheiat. Andreea a ascuns telefonul sub geacă și a așteptat. Peste puțin, o mașină roșie străină s-a oprit și a coborât o femeie frumoasă. Andreea a rămas încremenită de admirație. Femeia s-a uitat în jur și s-a îndreptat spre ea.
**Bună, tu m-ai sunat?** **Nu, s-a dat la o parte. A zis că revine într-un minut.** **Ce nerăbdătoare!** a mârâit femeia, iritată. **Am grabă!** **Mă întreb unde mă duc** s-a auzit o voce bărbată batjocoritoare în spatele lor.
Întorcându-se, femeia a văzut un bărbat înalt, cu păr negru. Fața lui era serioasă, cu privirea vie și ușor ironică.
**N-ai venit după banii de pe cardul meu?** a continuat el. **Sigur ai alergat aici ca
