Încercam să fac conflicte între fiul meu și pe nevastămea însărcinată.
Serios? Doar mama spune că ai devenit ciudată.
Ah, și mama spune, oftează Mărioara, întorcânduse spre ultima ceartă cu socrula. Nu era să nuși amintească cum Nicoleta Leonida, mama ei, o înjura la fiecare discuție despre trecutul ei dureros, pentru a doua oară? Probabil de sute de ori.
Nicoleta, hai să schimbăm subiectul, spuse Mărioara cu voce politicosă, dar fermă.
Socră, abia începuse să își scoată în evidență monologul despre sarcinile premature din tinerețe, se înfășură în aer, confuză, și o privi pe tânără cu ochii plini de lacrimi.
Mărioara, eu doar vreau să te susțin.
Mulțumesc, nu am nevoie de susținere de la cineva cu empatie de pâine proaspătă.
Asta e sămi spui că sunt stupidă? se aprindeau ochii lui Nicoleta.
În orice altă zi, reacția Mărioarei ar fi fost să netezească conflictul, poate să plece scuzânduse cu un apel de serviciu urgent sau cu o întâlnire pe care a uitat să o noteze. Dar, cu toții știm că gândurile acele gânduri care îți zguduie organismul în timpul sarcinii nu se scurg ușor.
Până în luna a cincea a sarcinii, Mărioara, odată blândă și răbdătoare, se transformase întro femeie cu brațele ridicate, ce cerea, pe stil clasic, unde e calul şi căsuţa? și apoi pleca să rezolve singură problemele.
Cum săte numesc, dacă 300 de ori ţiam spus că nu vreau să vorbim despre eșecurile tale de maternitate?
Ştiţi, am un prieten, un autist foarte funcţional. Poate să înceapă să danseze în mijlocul pieţei sau să nu înţeleagă o glumă, dar chiar şi el ştie că a discuta aşa cu o gravidă e cel mai prost lucru.
Aşa că, pe lângă faptul că eşti proastă, eşti şi un tip de nebunie! Nu am auzit niciodată cuvinte de bunăvoinţă de la tine
Asta ar fi motivul să le spui! exclama Mărioara, bătând rapid ușa de la intrare, apoi inspiră, expiră și zâmbi larg, mulțumită de sine.
Speră că acum o să lase în pace săptămâni, poate sărind peste tot. Dar speranțele nu aveau să iasă la îndeplinire, căci discuţia cu socră aprindea alte probleme.
Ion, soțul ei și fiul lui Nicoleta, era tăcut la cină, cu gândurile departe. Mărioara încerca, ca de obicei, să vorbească cu el, dar el răspundea pe scurt, parcă cu mintea în altă parte. Orice întrebare despre cenafă, el îi răspundea că totul e în regulă. Mărioara nu a făcut legătura între tăcerea lui și cearta de dimineață cu mama lui. Sa gândit doar că e ocupat la muncă sau că îl apasă ceva ce nu vrea să îi spună pentru a nu o agita.
Câteva zile mai târziu, discuţia a început totuși. Ion a adus pe masă un subiect diferit:
Mărio, ţisa spus vreodată despre depresia postpartum? Poate să apară și la gravide, nu?
Poate nu se numeşte postpartum, dar eu nu par a fi în depresie, nui așa?
Aş merge la un psihiatru dacă eşti de acord să vii cu mine și să explici personal că comportamentul meu te face să mă bănuieşti de depresie.
Doar mama spune că ai devenit ciudată.
Ah, mama spune, oftează din nou Mărioara, amintinduși ce ceartă a avut cu socră când a ridicat subiectul trecutului ei dureros.
Ion, să fiu clară: dacă cineva trebuie să meargă la un specialist, este mama ta. Ştii ce mia spus?
ştiu că nuneavem nevoie să ne certăm tot timpul. Ea crede căţi dau sfaturi despre mască de păr sau că trimiţi colete la adresa greșită
La ce te referi?, întreabă Mărioara, neînţelegând.
Ion amintise cum, cu câteva săptămâni în urmă, mama lui cumpărase o mască de păr identică cu a ei și spuse că a fost recomandarea Mărioarei.
Mama a folosit masca și a crezut că iai spus că e proastă, în timp ce masca bună, cea care îi face părul să crească, a ascuns pentru tine.
Ce? Ion, clar nu înţelegi nimic din aceste chestii de fete. Dacă aş fi înţeles, aş fi ghicit deja capcana.
În trei minute, Mărioara a explicat de ce nu ar fi recomandat niciodată o mască pentru îngrijirea zilnică a părului sănătos unei femei cu păr natural, deschis, la culoare, spre deosebire de părul mamei sale, care se decolorează și se biotehnologizează zilnic, făcând biocurajul să-i distrugă firul.
Am trimis adresa corectă când trebuia să ridice coletul de la prietenul tău. Îţi arăt mesajul, zise Mărioara, deblocând telefonul și arătând conversaţia.
Înţeleg. Îmi pare rău, nu ar fi trebuit să am încredere în mamă. În trecut era normală, dar acum ne certăm din ce în ce mai des. Ce a declanșat asta?
A început sămi povestească despre suferinţele ei, de patru ori, în faţa mea, fără să ţină cont de situaţia mea.
Deci vrei să spui că vrea săte omoare?, exclama Ion, iar apoi cheamă mama la o discuție serioasă. Întors acasă, Ion îi prezintă Mărioarei că numai vor menţine legătura cu mama lui.
Mărioara fu fericită: socrul a devenit prea insuportabil, iar încercările lui Ion de a o defăţa în fața ei nu au avut efect. Rudele lui Ion tot apăsau că a cumpărat pe mama pentru altă femeie.
Şiar fi lăsat să vadă copilul, nu? Singura bucurie a bunicii e săo învăluie pe nepoată în vârful vremii.
Aşa nute apărţi, nuţi dai seama că bătrâna vrea doar săşi închege pe fiul ei la pui și săşi găsească un loc în inima lor.
Ion răspunde cu sarcasm, dar pare să se bucure de această ceartă literară cu rudele. Probabil că regretă că, odată ce a preluat îngrijirea de vacanţă a bunicii, nu a mai rămas altceva decât să o mute din discuție.
Cu timpul, Ion a realizat că rudele îi urăsc pe mama, iar el a încercat să le arate că nu trebuie să se implice în treburile lor. După câteva avertismente, a tăiat contactul cu toţi și, odată cu acest lucru, a pierdut și orice ajutor din partea lor.
Acum copilul mic, pe nume Andrei, creşte în linişte şi pace, iar Ion şi Mărioara fac tot posibilul să păstreze această linişte cât mai mult, măcar până la terminarea copilăriei timpurii.
Când Andrei va merge la şcoală, îl vor învăţa să răspundă corect la întrebările lipsite de sens. Iar Mărioara, cu dinţi care nu au dispărut nici după sarcină, şi Ion, cu o modestie practică de nafifăcutnimic, vor continua să creadă că modestiai nu are utilitate în viaţa de zi cu zi.
Mărioara consideră că a înțeles totul devreme, înainte să fie prea târziu, și a reuşit să îşi curăţe viaţa de paraziţi de orice fel.
